Gheorghe Ștefan, în arest la domiciliu. „Pinalti” iese din închisoare după aproape 6 luni

Gheorghe Ștefan, în arest la domiciliu.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul primar al municipiului Piatra Neamț și patron al echipei Ceahlăul va fi plasat în arest la domiciliu, după ce instanța supremă a dispus înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, hotărârea de miercuri a magistraților fiind definitivă.

Decizia a fost luată în dosarul „Microsoft” și urmează să fie comunicată locului de detenție în care Gheorghe Ștefan era arestat preventiv. Imediat ce aceasta va fi transmisă, fostul edil va putea părăsi penitenciarul, pentru a merge la la locuința sa.

Pe durata arestului la domiciliu Gheorghe Ștefan nu are voie să părăsească imobilul în care locuiește, fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza și nu poate comunica cu Dorin Cocoș, Nicolae Dumitru, Gabriel Sandu, inculpați și ei în dosarul „Microsoft”, dar nici cu martorii din cauză, direct sau indirect, respectiv cu Claudiu Ionuț Florică, Dragoș Șerban Stan, Adrian Ujeniuc, Sorin Cristian Eftene, Eugen Bejinariu, Gabriel Marin, Manuel Bercu, Maria Niculae, Răzvan Tomi, Ioana Candida Drăgan, Luminița Cecilia Mazilu, Aurelian Cristian Colman, Gabriel Muraru, Decebal Silviu Draghiș, Elena Alexandra Goicea, Laurențiu Stoica, Clitemnestra Gâdea, Claudia Diana Vlădescu, Chanine Khalil Abi, Horia Cătălin Barabaș, Dan Besciu, Gabriel Marin, Vasile Andrei, Adrian Fortuneanu, Viorel Vasile.

În dosarul „Microsoft”, ceilalți acuzați, respectiv Dorin Cocoș, Gabriel Sandu și Dumitru Nicolae sunt și ei arestați la domiciliu. Dorin Cocoș este, însă, în arest pentru că pe numele său mai este emis un mandat, în dosarul „Bica 2”.

Oamenii de afaceri Dorin Cocoș și Dumitru Nicolae, precum și primarul suspendat Gheorghe Ștefan și fostul ministru Gabriel Sandu au fost trimiși în judecată, în 23 martie, în dosarul „Microsoft”.

Anchetatorii au disjuns, astfel, urmărirea penală față de cei patru, stabilind că probele pe care le au sunt suficiente pentru trimiterea lor în fața instanței.

În dosarul „Microsoft”, oamenii de afaceri Dorin Cocoș și Nicolae Dumitru și primarul suspendat al municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, sunt acuzați de trafic de influență și spălare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, de luare de mită și spălare de bani.

Potrivit procurorilor, Dorin Cocoș ar fi pretins și primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică și Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului și vicepreședinte PDL, să asigure firmelor susținute de Florică încheierea și derularea contractului de licențiere Microsoft cu Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Totodată, potrivit procurorilor, Dorin Cocoș ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ștefan și Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziționarea dreptului de utilizare a licențelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

În acest dosar sunt vizați și alți opt foști miniștri: senatorii Șerban Mihăilescu și Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu și Adriana Țicău.

Cocoș, Sandu, Nicolae și Ștefan au fost arestați preventiv în acest dosar în 29 octombrie 2014.

Gabriel Sandu și Dumitru Nicolae au stat în arest preventiv până în 25 ianuarie, când au fost plasați în arest la domiciliu, în urma deciziei instanței supreme, după ce ar fi făcut denunțuri în dosar.

În cazul lui Dorin Cocoș, instanța a dispus, în 23 februarie, înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, la propunerea procurorilor DNA, după ce fostul soț al Elenei Udrea ar fi făcut un denunț în dosarul „Microsoft”

Dorin Cocoș a rămas însă în arestul Poliției Capitalei, întrucât pe numele său mai este emis un mandat de arestare preventivă, în dosarul Alinei Bica disjuns din cel privind despăgubirea ilegală de la ANRP.

Elena Udrea a fost și ea în arest preventiv în acest dosar, în perioada 11 – 17 februarie, ulterior fiind plasată în arest la domiciliu. În 25 februarie, Elena Udrea a fost arestată preventiv în dosarul „Gala Bute”.

Mediafax
 

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele