George Copos este urmărit penal pentru plagiat! Gică Popescu a fost audiat ca martor în dosar

George Copos este urmărit penal pentru plagiat! Gică Popescu a fost audiat ca martor în dosar
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: George Copos, fostul finanțator al echipei de fotbal Rapid, este urmărit penal pentru plagiat.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au început urmărirea penală față de George Copos pentru infracțiuni privind drepturile de autor și cele conexe, fals în declarații și participație improprie la abuz în serviciu.

Parchetul anunță că este vorba despre lucrarea științifică „Alianțe matrimoniale în politica principilor români din Țara Românească și Moldova (secolele XIV-XVI)”, de 119 pagini, pe care omul de afaceri a elaborat-o în penitenciar, fiind condamnat la patru ani închisoare, lucrare pentru care a obținut 30 de zile de libertate.

La data de 10 septembrie 2014, George Copos a semnat un angajament prin care susținea că nu a plagiat, precizează parchetul.

Ulterior, în 29 septembrie 2014, dată la care a fost publicată lucrarea, George Copos „și-a însușit fără drept, în parte, opera unui alt autor și a prezentat-o conducerii Penitenciarului București- Rahova ca o creație intelectuală proprie”, susțin procurorii într-un comunicat de presă. În aceeași zi, Copos „a solicitat conducerii Penitenciarului Rahova acordarea zilelor câștig urmare a publicării lucrării cu caracter științific menționată mai sus, pe care a anexat-o cererii, determinând astfel comisia de liberare condiționată să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu și să aprobe astfel cererea și să acorde cele 30 de zile de câștig”, mai precizează parchetul.

Gheorghe Popescu a fost audiat luni, în calitate de martor, în dosarul lui George Copos.


Gheorghe Popescu este audiat, luni dimineața, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, acesta precizând la sosire că a fost citat în „calitate de martor” dar că nu știe despre ce dosar este vorba.

Gheorghe Popescu a ajuns, luni dimineața, la Parchetul Capitalei pentru a fi audiat ca martor. La sosire acesta a precizat că nu știe în ce dosar a fost citat.

„Am fost chemat în această dimineață de procurori, nu știu în ce dosar. Vă voi da mai multe detalii la plecare, dacă voi putea”, a declarat Gheorghe Popescu la intrarea în sediul Parchetului.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen