Gabriela Szabo: „Bugetul MTS va fi mai mare cu șapte procente în 2015”

Gabriela Szabo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că bugetul MTS va fi în 2015 cu șapte procente mai mare decât cel din 2014, obiectivul fiind calificarea a peste 100 de sportivi la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016.

Szabo a precizat că sportivii români au cucerit în acest an 62 de medalii în probe olimpice.

„Bugetul MTS pe 2015 este puțin mai mare comparativ cu 2014. Deja gândim finanțarea pentru 2015. Bugetul Ministerului Tineretului și Sportului a crescut cu șapte procente din alocație bugetară. Vom vedea obiectivele împreună cu federațiile și ne vom concentra foarte tare pe federațiile care vor intra în calificări în 2015. Ca în 2016 să avem un număr cât mai mare de sportivi calificați la Jocurile Olimpice. Este obiectivul nostru. Dacă în acest moment avem 62 de medalii câștigate la disciplinele olimpice, ne dorim peste 100 de sportivi să se califice până la finalul anului 2015”, a declarat Szabo.

Ministrul consideră că ascensiunea jucătoarei de tenis Simona Halep este cea mai spectaculoasă în 2014: „În ceea ce privește rezultatele, sportul românesc a cucerit în probele olimpice un număr de 62 de medalii, dar în total sunt aproximativ 400 de medalii. Aceasta este suma participărilor la campionatele mondiale și europene. În contextul actual eu sunt extrem de fericită de rezultatele obținute în acest an de sportivii noștri. Știu ce înseamnă să muncești pentru o medalie. Dar întotdeauna ne dorim mai bine, niciodată nu suntem mulțumiți de rezultate. Dar am încredere că anii următori rezultale vor veni, în 2016 sau 2020, că pentru asta muncim astăzi. Mie nu mi-a plăcut niciodată sa dau nume de sporitvi care au excelat. Toți au excelat, cu plus sau minus. Dar categoric numele Simonei Halep este astăzi pe buzele tuturor, este un sportiv care a avut o evoluție extraordinar de frumoasă și de rapidă. De asemenea, la gimnastică, scrimă, box, judo… Sunt sportivi care au excelat, dar care nu au fost îndeajuns promovați”.

În 2014, alocația bugetară acordată federațiilor sportive s-a ridicat la aproximativ 75 de milioane de lei. „Pe parcursul anului 2014, au fost finanțate prin programul Pierre de Coubertin 51 de proiecte, prin 33 de federații naționale, în valoare de 6.366.000 de lei din venituri proprii ale minsterului. MTS a asigurat protecție socială sporită sportivilor medaliați, prin acordarea rentei viagere. Guvernul României ne-a sprijinit în achiziționarea a 100 de microbuze, care vor fi destinate cluburilor, federațiilor sportive și altor instituții din subordinea MTS. În acest an, bugetul federațiilor naționale s-a ridicat la suma de 74.885.055 de lei din alocația bugetară și 40.629.735 de lei din venituri proprii”, a afirmat Gabriela Szabo.

Secretarul de stat în MTS, Carmen Tocală, a precizat că ministerul a răspuns afirmativ tuturor solicitărilor venite din partea federațiilor sportive. „Nu cred că există o federație sportivă națională care să nu fie mulțumită de modul în care s-au distribuit alocațiile. Nu cred de asemenea că a existat vreo solicitare de organizare a unei competiții internaționale de anvergură care să nu fie finanțată”, a spus Tocală.

Referitor la federațiile sportive, Szabo a spus că acestea au cheltuit aproape în totalitate sumele alocate pentru 2014: „Sportul a cheltuit aproape toți banii în acest an. Bugetele au crescut cu până la 29 de procente comparativ cu 2013. Toate federațiile care au făcut solicitări Ministerului Tineretului și Sportului vizavi de materiale au primit tot ce au cerut. Am vrut să nu le lipsească absolut nimic din drumul lor spre performanță”.

În ceea ce privește investițiile ministerului în 2014, acestea s-au ridicat la un total de 26,5 milioane de lei. „Investițile făcute în 2014 se ridică la un total de 26.524.800 de lei, din care 1.385.500 din bugetul de stat, 24.508.300 de lei din venituri proprii și 623.000 de lei din surse conform legii. Din acest total s-a investit în consolidarea și renovarea a zece centre naționale și putem să enumerăm CSN Piatra Arsă, CSN Snagov, CSN Poiana Brașov, CSN Sala Polivalentă, CSN Bascov, CSN Izvolul Mureșului sau CSN Lia Manoliu. Și aici trebuie menționat că în aceste zile se vor termina sala de gimnastică și sala de atletism”, a mai spus Gabriela Szabo.

Ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, a prezentat, luni, într-o conferință de presă Raportul de Activitate al MTS pe anul 2014, împreună cu secretarul de stat pe probleme de sport, Carmen Tocală, și cu secretarul de stat pe probleme de tineret, Cristian Cosmin.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele