FOTO | „UEFAntasticii” Rădoi, Ghionea, Petre Marin și Paraschiv sunt aproape de titlu cu o revenire după scenariul de pe Riverside

FOTO |
  • Publicat:
  • Actualizat:

Retrași din activitate, foștii idoli din Ghencea și-au găsit refugiul pentru hrana spiritului competițional pe terenul de minifotbal. Mirel Rădoi, Sorin Paraschiv, Petre Marin, Sorin Ghionea, Bănel Nicoliță s-au strâns într-o echipă și, săptămânal, în funcție de agendă, fac mișcare pe sintetic în competiția Victory Cup.

Săptămâna trecută, „Uefantasticii” au jucat „cu titlul pe masă” în turneul ajuns deja la a noua ediție și care a strâns la start 78 de formații. În derby-ul cu liderul Electrictelecom, Old New Stars, formația foștilor steliști, a trecut de la agonie la extaz. După amarul scenariu de pe Riverside din semifinala Cupei UEFA din 2006, acolo unde Middlesbrough a avut o revenire uluitoare, chiar de la 3-0 la general pentru români, Electrictelecom a condus cu 3-0 pe finalul primei reprize, însă roș-albaștrii au reușit o remontada de senzație. Ajutați de fostul rival Bogdan Pătrașcu, cel care în cariera sa a trecut pe la Dinamo, Sportul sau Universitatea Cluj, Ghionea și compania s-au impus cu 4-3 și, cu două etape înainte de final, Old New Stars se poate considera campionă.

Surpriza propusă de Old New Stars în această ediție la Victory Cup a fost cooptarea în lot a lui Mirel Rădoi. Chiar dacă a lipsit la derby, fostul căpitan din Ghencea a fost prezent la meciul caritabil dintre echipa „uefantasticilor” și Naționala Artiștilor (vezi galeria foto), însă și la unele dintre jocurile din Liga 1 Victory Cup, în funcție de programul său. Din lotul formației Old New Stars mai fac parte Stelian Stancu și campionii mondiali la Red Bull Neymar Jr”s Five, Dragoș Bogdan și Mihai Mihalache.

 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele