FOTO Timișoara nu își uită eroii!** Fanii lui Poli au participat la „Marșul pentru comemorarea eroilor Revoluției”

Redactor:
Radu Faur
FOTO Timișoara nu își uită eroii!** Fanii lui Poli au participat la
  • Publicat:
  • Actualizat:

Timișorenii își comemorează, și în acest an, eroii – oamenii care și-au dat viața în urmă cu 23 de ani pentru ca noi să ne putem bucura astăzi de libertate.

Un grup de 200 de oameni, cei mai mulți dintre ei fiind membri ai Peluzei Sud, suporteri ai lui Poli Timișoara, au străbătut orașul, din Piața Maria, până la Cimitirul Eroilor, cu escalele obișnuite: catedrala și sediul asociației Memorialul Revoluției.

Drumul parcurs pe jos de la locul în care a izbucnit revolta populară din 1989 până în Calea Lipovei, lozincile ce s-au scandat pe acest traseu și coroanele de flori depuse la cimitir sunt dovezi ale recunoștinței pentru cei ce s-au jertfit în urmă cu 23 de ani. Unii participant ai marșului de astăzi erau copii când a izbucnit Revoluția, alții nici nu erau născuți, însă cu toții sunt conștienți că eroii din ’89 merită comemorați și că nici în ziua de astăzi nu s-a făcut dreptate cu adevărat. „Păcat de sângele vărsat” rămâne o scandare cât se poate de actuală și acum, în a 22-a iarnă în care românii își aduc aminte de cei care și-au dat viața pentru libertate.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare.
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare. "Ar trebui interzise"
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
S-a dat lege pentru toți proprietarii de TEREN din România. Regula imposibil de ocolit
S-a dat lege pentru toți proprietarii de TEREN din România. Regula imposibil de ocolit
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…