FOTO EXCLUSIV | Simona Halep, la prima întâlnire cu noul iubit după titlul de la Wimbledon

Bogdan Savin

de Răzvan Scarlat

Simona Halep a obținut o performanța uriașă la Wimbledon, reușind să cucerească trofeul probei individuale feminine, după ce a învins-o, în finala de sâmbătă, 13 iulie, pe americanca Serena Williams, cu scorul de 6-2, 6-2.

În prezent, Simona Halep se află în România, unde se bucură de o vacanță binemeritată. ProSport vă prezintă, în exclusivitate, prima persoană cu care a ieșit fostul lider WTA la cină, la doar câteva ore distanță după ce a ajuns la București.

Ospăț la restaurant de lux, din Capitală

Simona Halep s-a relaxat în compania noului său iubit, un milionar de origine aromână, la un restaurant de lux din Capitală, cu specific italian. Localul aparține unui cunoscut fost poloist din naționala tricoloră, care îl are asociat pe un celebru artist, membru al trupei Holograf.

Campioana de la Wimbledon a plecat din Complexul Rezidențial Stejarii și s-a îndreptat glonț către respectivul local. A ajuns la fața locului, unde era așteptată de Cosmin Hodor, managerul de comunicare al Simonei Halep, și de soția acestuia.

VEZI PE PROMOTOR SUPER-MAȘINA CU CARE A AJUNS SIMONA HALEP LA RESTAURANT

Simona Halep, clipe de relaxare în compania noului său iubit, un milionar machedon

Ulterior, Simona Halep și iubitul său s-au așezat la masa unde erau așteptați de Cosmin Hodor și partenera lui de viață. Toți patru s-au simțit perfect, iar ProSport vă prezintă, în exclusivitate, imagini de la cina unde, logic, ex-liderul WTA a fost în centrul atenției.

Pe terasă, Simona Halep nu s-a așezat lângă afaceristul misterios, în vârstă de 40 de ani, ci lângă managerul ei de comunicare. Au ales o masă retrasă și, pentru a avea intimitate, s-a poziționat cu spatele la intrare, probabil ca să nu fie ușor recunoscută. Au urmat câteva clipe de relaxare, de care sportiva noastră s-a bucurat din plin. Întâlnirea cu milionarul de origine aromână a fost de bun augur.

La plecare, Simona Halep și noul său iubit au revenit în Complexul Rezidențial Stejarii. Bărbatul a fost cel responsabil cu condusul autoturismului. Cert este că fostul lider WTA s-a simțit perfect în compania milionarului, din toate punctele de vedere.

AFLĂ‚ AICI ADEVĂ‚RATA IDENTITATE A IUBITULUI SIMONEI, MILIONARUL MACHEDON CARE I-A ȚINUT COMPANIE

A urcat pe locul 2 în clasamentul pe 2019

Simona Halep a luat o opțiune serioasă pentru a șasea calificare consecutivă la Turneul Campioanelor, după victoria de la Wimbledon.

Românca a debutat la WTA Finals în 2014, ajungând până în ultimul act, apoi a înregistrat alte trei prezențe pe tablou.
În 2018, Simona a absentat de pe tablou din cauza unei accidentări, deși era calificată pentru întrecerea de final de an. Eleva lui Daniel Dobre a făcut în această săptămână un salt de 5 poziție în „Porsche Race”, clasamentul punctelor pe 2019, grație celor 2000 de puncte câștigate la Wimbledon, după finala câștigată cu 6-2, 6-2 în fața Serenei Williams.

Simona Halep ocupă acum locul secund, în urma australiencei Ashleigh Barty. Trei sportive se detașează în clasament, cu peste 4.000 de puncte câștigate – Barty, Halep și Karolina Pliskova.

La Wimbledon, sportiva noastră a avut un parcurs impresionant de-a lungul turneului, ea învingând nume mari precum Aliaksandra Sasnovich, Mihaela Buzărnescu, Victoria Azarenka, Cori Gauff, Shuai Zhang, Elina Svitolina și Serena Williams.

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro