Florin Axinia, destin de învingător

Redactor:
Alex Boiciuc
Florin Axinia, destin de învingător
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cupa „Hagi-Danone” impune și nume de antrenori, nu doar de
viitoare speranțe ale fotbalului românesc. Florin Axinia (37 de
ani, foto) a fost „omul zilei” la etapa zonei Moldova, competiție
desfășurată weekendul trecut la Suceava.

Fost atacant la Ceahlăul Piatra-Neamț, Axinia are o poveste
impresionantă. În 2007, la un an după ce a renunțat la fotbal, s-a
apucat de antrenorat. „Am început de la zero, cu copii de clasa
întâi”, povestește el. La nici câteva luni de când a format prima
sa grupă, Axinia a fost la un pas de moarte, după ce a suferit un
accident cerebral. Operat pe creier, a revenit după câteva luni pe
teren. „Nu puteam sta departe de gazon”, explică antrenorul, care
are în acest moment cea mai tare grupă de puști de 12 ani din
Moldova. Echipa formată de el în trei ani a câștigat etapa zonală a
Cupei „Hagi-Danone”, calificându-se la turneul final de la
Timișoara (29 mai – 1 iunie).

Puștii lui Axinia l-au impresionat și pe Gică Hagi, prezent la
meciuri. Trei dintre copii au fost, de altfel, și remarcații
competiției: Marian Drăghiceanu, Alexandru Cătună, David Șoimaru
(golgheter). Interesant este că Drăghiceanu e ca și înfiat de
Axinia. „Provine dintr-o familie destrămată. Doar bunica se mai
interesează de el. Este un copil foarte bun, care poate ajunge
departe”, a explicat fostul atacant.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Zăvoranu a apelat la cele mai „grele” dezvăluiri. Alex Ashraf, înșelat de noua iubită cu „peștele”
Oana Zăvoranu a apelat la cele mai „grele” dezvăluiri. Alex Ashraf, înșelat de noua iubită cu „peștele”
„Mi-am lăsat familia și nu regret”. Florin Busuioc surprinde pe toată lumea cu o mărturisire șocantă
„Mi-am lăsat familia și nu regret”. Florin Busuioc surprinde pe toată lumea cu o mărturisire șocantă
Un scandal duce la primul mare transfer din 2024: prețul e 200 de milioane de euro
Un scandal duce la primul mare transfer din 2024: prețul e 200 de milioane de euro
Urlete de durere la căpătâiul lui Marius, tânărul mort în explozia de la Călimănești. Ți se rupe sufletul!
Urlete de durere la căpătâiul lui Marius, tânărul mort în explozia de la Călimănești. Ți se rupe sufletul!
Diego Simeone, reacție exuberantă la conferința de presă, după ce Atletico a distrus-o pe Real
Diego Simeone, reacție exuberantă la conferința de presă, după ce Atletico a distrus-o pe Real
Cum a murit fetiţa Anamariei Prodan. Mărturisire cutremurătoare a impresarei!
Cum a murit fetiţa Anamariei Prodan. Mărturisire cutremurătoare a impresarei!
BANCUL ZILEI. Bulă are 93 de ani și, deși e sănătos tun, se plânge tot timpul: Ce mă fac?
BANCUL ZILEI. Bulă are 93 de ani și, deși e sănătos tun, se plânge tot timpul: Ce mă fac?
Singura declaraţie făcută de Guess Who după ce ar fi fost prins drogat cu cocaină la volan. Cântăreţul era cu iubita în maşină
Singura declaraţie făcută de Guess Who după ce ar fi fost prins drogat cu cocaină la volan. Cântăreţul era cu…
Capsula cu material extraterestru a fost DESCHISĂ! Ce au văzut la interior i-a șocat
Capsula cu material extraterestru a fost DESCHISĂ! Ce au văzut la interior i-a șocat
„Pensia de 700.000 de euro” a lui Ion Ţiriac. Cum a ajuns magnatul să primească suma uriaşă de la statul român
„Pensia de 700.000 de euro” a lui Ion Ţiriac. Cum a ajuns magnatul să primească suma uriaşă de la statul…
Oana Zăvoranu a răbufnit după divorțul de soț și a oferit detalii ireale: „Casă, mașină și operații estetice din banii mei!”
Oana Zăvoranu a răbufnit după divorțul de soț și a oferit detalii ireale: „Casă, mașină și operații estetice din banii…
SALAM SE RETRAGE din muzică! Este anunțul momentului în lumea manelelor
SALAM SE RETRAGE din muzică! Este anunțul momentului în lumea manelelor
Cum s-a îmbrăcat această femeie la o nuntă. Când au văzut-o, ceilalți invitați și-au făcut cruce
Cum s-a îmbrăcat această femeie la o nuntă. Când au văzut-o, ceilalți invitați și-au făcut cruce
EXCLUSIV - Aderarea României la Spațiul Schengen - Analiză. Marius Ghincea: ”Nu avem șanse credibile de a fi admiși mai devreme de 2025” - De ce se opune, de fapt, Austria?
EXCLUSIV - Aderarea României la Spațiul Schengen - Analiză. Marius Ghincea: ”Nu avem șanse credibile de a fi admiși mai…
Mario Fresh și fiica lui Dragoș Bucur, cel mai nou cuplu! Artistul i-a dat inelul în fața tatălui
Mario Fresh și fiica lui Dragoș Bucur, cel mai nou cuplu! Artistul i-a dat inelul în fața tatălui
Cum face amor, la 85 de ani, Jane Fonda: 'Îmi pun picioarele după...'
Cum face amor, la 85 de ani, Jane Fonda: 'Îmi pun picioarele după...'
„Am spart toate sistemele Sony”. Hackerii amenință compania japoneză
„Am spart toate sistemele Sony”. Hackerii amenință compania japoneză
Forțele aeriene NATO au apelat la  Finlanda pentru a învăța să opereze de pe autostrăzi, acțiune vitală pentru evitarea rachetelor rusești - FOTO
Forțele aeriene NATO au apelat la Finlanda pentru a învăța să opereze de pe autostrăzi, acțiune vitală pentru evitarea rachetelor…
Războiul din Ucraina, ziua 582. Cât de afectată va fi Ucraina de un eventual blocaj guvernamental din SUA?/  De frică faţă de Rusia, Scholz blochează transferul rachetelor Taurus către Ucraina/ Începe cel mai mare război al dronelor
Războiul din Ucraina, ziua 582. Cât de afectată va fi Ucraina de un eventual blocaj guvernamental din SUA?/ De frică…
Cât poți merge după ce s-a aprins „check engine”? Un mecanic are răspunsul
Cât poți merge după ce s-a aprins „check engine”? Un mecanic are răspunsul
A doua eliminare fulgerătoare la Chefi la cuțite. Șocul s-a citit pe fața persoanei când a aflat ce gafă a făcut. Cine părăsește competiția
A doua eliminare fulgerătoare la Chefi la cuțite. Șocul s-a citit pe fața persoanei când a aflat ce gafă a…