„Filmul evenimentelor” pe internet | Cum au ajuns fanii lui Dinamo să fie scoși țapi ispășitori pentru haosul din Piața Victoriei: de la pagini de facebook false și informații neverificate, la un „background ideal”. Reacția oficială a Peluzei Cătălin Hîldan

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Aproximativ 150.000 de oameni au ieșit, miercuri seară, în Piața Victoriei pentru a protesta împotriva modificărilor Codului Penal și proiectului de lege privind amnistiția și grațierea, iar cea mai mare manifestație din ultimii 25 de ani a fost întreruptă brusc de incidente violente între Jandarmeria Română și un grup de oameni despre care s-a spus că ar face parte din galeriile echipelor de fotbal din București.
  • La scurt timp după aprinderea conflictului, în mediul online și la TV s-a propagat ideea că cei responsabili pentru haosul creat ar fi fanii lui Dinamo, care, cu câteva ore înaintea protestului, au fost prezenți la Sala Dinamo pentru meciul de handbal contra Stelei, din sferturile de finală ale Cupei României.
  • Mai mult, fanii au fost acuzați că au primit bani de la PSD și/sau Ionuț Negoiță, patronul lui Dinamo și fratele lui Robert Negoiță, primarul PSD de la sectorul 3, pentru a deturna protestele pașnice, variantă infirmată de ultrași printr-un comunicat postat, joi dimineață, pe pagina de Facebook Peluza Cătălin Hîldan

În jurul orei 22:40, după ore bune de calm și proteste pașnice în Piața Victoriei, atmosfera a fost tulburată brusc de un grup de oameni care au atacat cu torțe, petarde și fumigene contingentul de jandarmi masat în fața Guvernului. În scurt timp, zecile de mii de protestatari s-au împrăștiat, iar Piața a devenit tărâmul unor scene de război asemănătoare cu cele din 2012, de la protestele organizate împotriva Guvernului condus de Emil Boc. Doar că acum, spre surprinderea multora, startul „distracției” nu a fost dat de jandarmi, ci de fanii echipelor de fotbal. Dar ai căror echipe?

Nu după mult timp, mediul online a fost invadat de informații care-i acuzau direct pe fanii dinamoviști din Peluza Cătălin Hîldan. Mulți dintre formatorii de opinie s-au grăbit să pună incidentele violente pe seama ultrașilor din Ștefan cel Mare, „ajutați” de relația „de afaceri” pe care Elias Bucurică, liderul suporterilor din PCH, o are cu oameni apropiați de PSD, dar și de informații extrase din cotext sau neverificate.

Cum se apără PCH-ul: ultrașii recunosc că au fost în Piață, dar neorganizat și neplătiți

Dar, mai întâi, reacția celor acuzați. Târziu în noapte, PCH-ul a postat un mesaj pe pagina de facebook prin care a dezmințit informațiile propagate cu o viteză uluitoare: „În urma dezinformărilor mizerabile apărute în presă cu ocazia protestelor din Piața Victoriei, ne simțim obligați să dezmințim toate acuzele aduse galeriei dinamoviste. NU am participat în mod organizat la protest și, cu atât mai mult, nu am fost plătiți de cineva pentru a face asta. Suntem scârbiți și profund revoltați de modul prin care unii „jurnaliști” aleg să manipuleze opinia publică, transmițând informații fără niciun fel de acoperire, bazate pe simple supoziții, prejudecăți si informații provenite din tot felul de surse „sigure”, care mai de care mai dubioase și, bineînțeles, anonime. Clasa politică românească este principalul vinovat pentru răbufnirea protestatarilor, care, de altfel, a avut loc si cu alte ocazii in decursul ultimilor ani”, a fost mesajul fanilor.

Joi dimineață, când atmosfera s-a mai detensionat, ultrașii au revenit cu un comunicat prin care-și întăresc poziția și-l acuză public de dezinformare pe Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii „Jocuri de putere” de la Realitate TV. Fanii dinamoviști nu dezmint că s-ar fi aflat în Piața Victoriei, dar spun că nu au mers la protest în cadru organizat. COMUNICATUL POATE FI CITI AICI

O pagină falsă, un mesaj ciudat și două printscreen-uri. E suficient pentru a trage concluziile?

Dat fiind istoricul bogat al ultrașilor din peluzele românești în mijlocul protestelor, ideea că aceștia au fost plătiți pentru a deturna manifestația pașnică a 150.000 de oameni nu a avut nevoie de argumente prea puternice pentru a fi îmbrățișată rapid de masa de oameni siderați. Mai întâi, pe o pagină falsă de facebook, care s-a dovedit că nu-i aparține lui Ombladon (n. red – Bogdan Ionuț Păstacă, component al formației hip-hop „Paraziții”, cunoscut sub numele de scenă „Ombladon”), a apărut un post prin care se anunța, fără dovezi, că frații Negoiță – Ionuț și Robert – au strâns galeria lui Dinamo la hotelul RIN, pentru ca mai apoi s-o trimită cu autocarele în Piață: „Fratii Negoiță au strâns galeria echipei de fotbal Dinamo la Rin Grand Hotel și i-au adus cu autobuzele la protest înarmati cu petarde și lacrimogene ca să strice protestul din această seară. Frații Negoiță sunt membri PSD cu dosare penale care beneficeaza de legea grațierii!”, a fost postarea care a fost preluată, imediat, inclusiv de site-uri ale unor instituții respectabile de presă.

Postare de pe contul oficial al trupei „Paraziții”, în care se specifică clar care sunt conturile oficiale ale celor trei membri:

Porniți în căutarea adevărului, sau unei părți a adevărului, oamenii din online au mai primit rapid un alt imbold. La scurt timp, același mesaj a fost postat pe pagina de facebook a lui Carmen Negoiță, fosta soție a lui Ionuț Negoiță. Chiar dacă declarația apărută și pe pagina „Ombladon” era citată între ghilimele, internauții și jurnaliștii s-au grăbit s-o preia drept spusele fostei soții a șefului lui Dinamo, considerând că aceasta „știe ceva”. După câteva ore, Carmen Negoiță și-a editat postarea, susținând că a preluat-o de la Ombladon. De la „falsul Ombladon”, mai exact.

Convinși deja de idee, internauții au dat buzna pe pagina oficială a ultrașilor de la Peluza Cătălin Hîldan, iar acolo au crezut că au dat peste ceva compromițător. Imediat, pe facebook au început să circule printscreen-uri cu comentarii pe care oamenii nu au ezitat să le aducă drept argumente pentru a susține ideea că fanii lui Dinamo au fost plătiți pentru a deturna protestul. Primul mesaj „folosit” este îndemnul „Să zăpăcim oile”, postat de un fan în noaptea de 30 spre 31 ianuarie. Ce nu știau, însă, internauții este că „oile” reprezintă un apelativ folosit de fanii dinamoviști pentru suporterii Stelei, marea rivală, nu pentru oamenii din piață. Iar mesajul era unul legat de meciul pe care echipa de handbal masculin a lui Dinamo îl avea de jucat miercuri, de la ora 18:45, împotriva CSA Steaua, în sferturile de finală ale Cupei României

Târziu, după ce fanii dinamoviști fuseseră deja scoși vinovați pentru incidentele violente de la protest, pe facebook a început să circule o altă captură în care contul Peluza Cătălin Hîldan răspunde unei întrebări adresate de un fan din Ploiești pe data de 23 ianuarie. Curios de intențiile ultrașilor, suporterul a întrebat dacă „mergem la protest”, argumentând că „e nevoie de galerii în stradă”, iar răspunsul celui care administrează pagina de facebook a PCH-ului a fost clar: „Ba din contră. Nu e”.

Ajutați de background-ul lui Elias Bucurică și o acțiune a PCH-ului din 2014

Poate cel mai puternic argument a fost, însă, trecutul galeriei lui Dinamo și, în principal, al lui Elias Bucurică, liderul Peluzei Cătălin Hîldan. În 2014, împreună cu mai mulți suporteri din PCH, Bucurică a participat activ la lansarea lui Victor Ponta în cursa pentru alegerile prezidențiale, asigurând coregrafia candidatului PSD, chiar pe Arena Națională. Acestui fapt i s-a adăugat o serie de alte episoade descoperite de mulți dintre internauți în urma unui articol Hotnews.ro, preluat de pe site-ul prosport.ro, care s-a viralizat rapid.


Îmbrăcați în tricouri de culoare roșie cu sigla UNPR, suporterii lui Dinamo conduși de Elias Bucurică au fost cea mai activă ramură de susținători de la mitingul în care Victor Ponta și-a anunțat candidatura la președinție. Foto: Mediafax

Partea din articol care i-a convins pe oameni, dacă mai era nevoie, că PCH-ul e implicat, via Elias Bucurică, liderul lor: „Răsplata loialității lui Bucurică: dreptul de a valorifica Piața de electrocasnice Obor

Episodul cu care am deschis acest articol l-a avut în prim plan pe Elias Bucurică, lider de galerie care a fost în prim plan acum patru ani, în 2010, la un alt eveniment politic. Mobilizat de Gabriel Oprea, Bucurică, ajutat de alți membri ai galeriei lui Dinamo, a coordonat la portavoce glasul comun al susținătorilor candidaturii lui Neculai Onțanu la Primăria Capitalei. Motivat suficient, Bucurică uitase și de dragostea pentru Dinamo, reușind să mobilizeze partea galeriei dinamoviste și pentru a-l încuraja pe Anghel Iordănescu, om cu trecut stelist, în momentul în care „generalul” i-a continuat discursul lui Onțanu. Om de încredere al lui Gabriel Oprea, lider UNPR, formațiune politică ce și-a exprimat susținerea față de candidatura lui Ponta, Bucurică a repetat episodul din 2010 și pe Național Arena. „Ultrașii” conduși de el au fost cea mai zgomotoasă parte a unui stadion în care erau 70.000 de oameni, iar experiența din fotbal i-a ajutat să facă și spectacol cu steaguri și bannere. Dinamoviștii lui Bucurică au fost ușor de identificat, purtau tricouri roșii cu UNPR.

Ce câștiga Bucurică în urma loialității față de liderii partidului? Dreptul de a opera după bunul plac în piața de electrocasnice Obor, acolo unde a câștigat prin licitație un contract de concesionare a spațiilor comerciale. În 2012, jurnaliștii Antena 1 au filmat cu camera ascunsă în Piața Obor, acolo unde, potrivit acestora, Elias Bucurică înregistrase un profit de circa 500.000 de euro din construirea spațiilor comerciale de 4 metri pătrați și închirierea lor către vânzătorii de electrocasnice. Răsplata lui Bucurică a venit în urma relației de apropiere cu Neculai Onțanu, primar în sectorul în care este amplasată piața. În plus, Bucurică are dreptul de a comercializa băuturi răcoritoare și snacks-uri la stadionul Dinamo, de unde și mesajul de pe bannerul galeriei Stelei din imaginea de mai sus”

Cu ce rămânem

Organele abilitate au demarat deja anchete care vor găsi și arăta vinovații, iar dacă, într-adevăr, cei responsabili pentru haosul din Piață sunt fanii lui Dinamo, autoritățile trebuie să ia măsurile necesare pentru a-i pedepsi conform legii. Indiferent dacă se va dovedi sau nu că ultrașii din PCH au fost implicați în acțiunile de miercuri seară, opinia publică trebuie să reflecteze și să-și reevalueze poziția cu privire la informațiile căpătate „la grămadă” din mediul virtual. Totul în contextul în care, de-a lungul ultimelor zile, mulți dintre internauții care au acuzat fanii dinamoviști fără vreo dovadă concretă s-au plâns de modul în care anumite televiziuni și site-uri au ales să trateze criza politică pe care o traversează România.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…