FCSB nu e Steaua, spune Justiţia. Şi atunci, ce caută în Liga 1 echipa lui Becali? Cine şi de ce a ajutat la şarlatania care a vizat cel mai titrat club din Estul Europei? De ce tac generalii, politicienii, FRF şi LPF? Ştim cine a pierdut în această afacere. Dar cine a câştigat?

7 iul 2019 28665 afişări Special
FCSB nu e Steaua, spune Justiţia. Şi atunci, ce caută în Liga 1 echipa lui Becali? Cine şi de ce a ajutat la şarlatania care a vizat cel mai titrat club din Estul Europei? De ce tac generalii, politicienii, FRF şi LPF? Ştim cine a pierdut în această afacere. Dar cine a câştigat?
GALERIE (3 de imagini) VEZI GALERIA

Dacă sentinţa Tribunalului Bucureşti pronunţată vineri în privinţa palmaresului Stelei va rămâne definitivă la Curtea de Apel, destui oameni, toţi “pe funcţie”, vor fi nevoiţi să dea nişte explicaţii.

Pentru că, din acel moment, se vor naşte nişte întrebări pe care ar trebui să le pună, în primul rând, procurorii.

Decizia de vineri a Tribunalului stabileşte că tot palmaresul făcut de Steaua între 1947 şi 2003 aparţine Clubului Sportiv al Armatei şi nu clubului lui Becali, FC FCSB SA.

Este o separare a apelor care, odată făcută, nu mai lasă loc de interpretări.

Această clarificare vine după alte două momente cruciale:

- în 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit definitiv că marca Steaua aparţine Ministerului Apărării Naţionale, iar

- în 2016 Curtea de Apel a interzis grupării private a lui Becali să mai folosească numele “Steaua”.

Treptat, după ani de procese, după zeci de amânări şi de termene, după sute de probe depuse la dosare, Justiţia a stabilit că, în realitate, clubul lui Gigi Becali, cel care activează în Liga 1, nu are nicio legătură, de orice natură, cu Steaua “istorică”, dar pe al cărei loc continuă şi azi să activeze în Liga 1.

De aici încolo, într-o ţară în care corupţia nu a ros chiar până la temelie instituţiile, pe fir ar trebui să intre Procuratura. Pentru că sentinţele succesive ale Justiţiei au dus la concluzia că un bun al statului român – brandul echipei de fotbal Steaua – a fost înstrăinat ilegal. Am aflat, de fapt, că Steaua a fost – exact cum spunea Dumitru Dragomir în 2005, când s-a autodenunţat în direct la OTV – furată.

ProSport a fost singura publicaţie care a publicat sistematic anchete, documente şi interviuri relevante în privinţa afacerii “Steaua – FCSB”


Semnătura lipsă: pe 19 iunie 1998, la ministrul apărării ajungea un raport parafat de toţi responsabilii, inclusiv comandantul de atunci al CSA Steaua, în care i se solicita să aprobe noul statut al AFC Steaua, prin care această asociaţie primea toate drepturile asupra brandului. După cum se observă, în partea dreaptă, sub rubrica "HOTĂRÂREA", cineva a pus ştampila, a scris "Da", dar lipeşte semnătura ministrului.

De-a lungul ultimilor ani, ProSport a fost singura publicaţie care a scris sistematic despre acest subiect deosebit de spinos tocmai pentru că viza sensibilităţile a milioane de suporteri stelişti.

Pentru a limpezi apele, ProSport a publicat din 2014 şi până azi, tot în exclusivitate, documente relevante, interviuri cu persoane implicate în evenimentele din 2003-2004, sentinţele instanţelor şi motivările judecătorilor etc.

Astăzi, când Justiţia din România a stabilit că Steaua nu e FCSB, conducători din fotbal, politicieni, afacerişti şi înalţi ofiţeri trebuie să răspundă la întrebări.

> Cum a apărut FC FCSB direct în Liga 1, în 2004?
> Cine a aprobat scamatoria de a substitui, în plin sezon, o asociaţie sportivă cu o societate comercială?
> Cum a permis conducerea Registrului Comerţului înregistrarea unei societăţi comerciale de drept privat cu nume similar unei entităţi de drept public, lucru strict interzis de lege?
> De ce s-au făcut aceste ilegalităţi?
> Cine a avut de câştigat?
Pentru că, de pierdut, e clar că a pierdut statul român, care a rămas fără cel mai important brand sportiv, înstrăinat pe gratis.
> De ce nici atunci, nici în anii care au urmat, nimeni dintre reprezentanţii statului român care ar fi trebuit să îi apere interesele nu a făcut acest lucru (miniştri ai apărării, generali, comandanţi ai Clubului Sportiv al Armatei)? De ce nu a fost sesizată Procuratura, deşi frauda era evidentă? De ce se tace?


ProSport a dezvăluit, în toamna lui 2016, un raport al comandantului CSA Steaua din 2001, colonelul (acum general) Laurenţiu Roşu, în care acesta acuza, cu nume şi prenume, înalţi ofiţeri ai Armatei române că trag sforile să falimenteze clubul şi să favorizeze înstrăinarea echipei de fotbal. Actul a fost secretizat, la momentul respectiv, de către superiorii colonelului Laurenţiu Roşu.
Iată articolul:
 https://www.prosport.ro/sport-life/special/acte-raportul-interzis-tradatorii-armata-romana-comandantul-csa-anunta-sefii-mapn-2001-afaceristi-politicieni-ofiteri-comploteaza-fure-echipa-fotbal-generalul-rosu-spune-s-urmarit-nimicirea-totala-15992381


De ce clubul lui Becali nu ar fi avut dreptul să ocupe legal locul Stelei


Ultima pagină a motivării sentinţei ICCJ din 2014, când judecătorii au decis să anuleze marca Steaua deţinută de Becali. Pe parcursul dispozitivului, după ce au studiat documentele, magistraţii au scris că societatea lui Becali a fost de rea-credinţă când a înregistrat marca Steaua deşi nu primise acceptul proprietarului şi ştia că nu are acest drept

O grozavă ironie a sorţii a făcut ca Steaua, echipa Armatei înfiinţată prin decret în 1947 şi băgată direct în Liga 1 în locul dizolvatei (tot prin decret) Carmen Bucureşti, să dispară, 57 de ani mai târziu, prin acelaşi tip de inginerie.

“Cineva” a mutat pur şi simplu de la stat în privat o echipă de fotbal – întâmplător, cea mai profitabilă şi de succes din Estul Europei.

La începutul anilor 2000, AFC Steaua era extensia autonomă a CSA Steaua în Liga 1. Locul în prima ligă, lotul de jucători şi de antrenori, numele, sigla, palmaresul – toate aparţineau Ministerului Apărării, care le cesionase către asociaţia unde preşedinte fusese pus Viorel Păunescu.
AFC Steaua NU era, aşadar, proprietatea lui Viorel Păunescu, pentru ca el să o poată înstrăina. Păunescu era doar administratorul unei entităţi care folosea nişte bunuri cesionate de statul român.
Cu toate acestea, în 2003 toate activele şi bunurile AFC Steaua au fost cedate către SC FC Steaua SA. Între cele două entităţi nu exista nicio legătură - doar o oarecare asemănare de nume deliberat produsă de Gigi Becali.

În realitate, totul deosebea aceste două entităţi:

- AFC Steaua era o ASOCIAŢIE NON-PROFIT, pe când SC FC Steaua este o SOCIETATE COMERCIALĂ.

- AFC Steaua avea un Certificat de Identitate Sportivă (CIS) – un fel de act de naştere unic, individual şi obligatoriu pentru orice entitate sportivă din România –, SC FC Steaua a obţinut un alt CIS. Asta arată că nu vorbim de aceeaşi entitate sportivă.

- AFC Steaua avea un număr de cont în bancă şi un Cod Unic de Identificare (CUI) pentru tranzacţiile comerciale, pe când SC FC Steaua avea alt cont şi alt CUI.

- AFC Steaua administra un bun al statului, SC FC Steaua avea patron.

Făcând o paralelă cu înlocuirea AFC Steaua de către SC FC Steaua, ar fi ca şi cum, într-o zi, într-o clasă dintr-un liceu de elită elevul Ionică Popescu, un premiant blond şi înalt, ar fi înlocuit de Georgică Popescu, un nou-venit care nu ştie să citească, roşcat şi scund. Iar directorul liceului, complice la această operaţiune, ar motiva substituirea prin faptul că pe amândoi îi cheamă Popescu şi, deci, sunt aceeaşi persoană.

Conform legislaţiei sportive interne şi internaţionale, nu este posibilă substituirea unei asociaţii (a cărei activitate este reglementată de nişte legi) cu o societate comercială (care funcţionează după cu totul alte legi) – cu atât mai mult în timpul anului competiţional.

Cele două forme de organizare juridică sunt total diferite.

În paranteză fie spus: Gigi Becali ştie foarte bine că a solicitat în 2003, de la Ministerul Apărării, permisiunea să folosească numele Steaua în componenţa denumirii Societăţii Comerciale pe care voia să o înscrie. Dar a fost refuzat. În scris (documentul este la dosarul procesului cu Armata). Gigi ştia, aşadar, că nu are voie să facă acest lucru şi că proprietarul de drept (MApN) nu e de acord. Cu toate acestea, el a înscris SC FC Steaua SA la Registrul Comerţului – nici astăzi nu a explicat nimeni de la instituţia statului român cum a fost posibilă ilegalitatea respectivă (acesta este şi motivul pentru care, în aproape toate procesele, Registrul Comerţului a figurat ca inculpat). Cât timp Steaua Armatei există şi derulează activităţi comerciale, legea nu permite înscrierea unei alte entităţi, la Registrul Comerţului, care să poarte tot numele Steaua.

Tot ca o paralelă: este ca şi cum s-ar accepta existenţa a două firme cu numele “Pepsi”: una, cea originală, şi o alta cu sediul într-un garaj, în spatele blocului. Şi amândouă să vândă băuturi răcoritoare.  

În rezumat: societatea lui Becali nu putea lua legal locul Stelei în fotbalul românesc pentru că latifundiarul

- n-a cumpărat sau închiriat clubul Steaua,

- n-are acte doveditoare,

- nu are niciun drept asupra unui bun care nu-i aparţine şi nu i-a aparţinut niciodată.

Timp de 10 ani, între 2004 şi 2014, el s-a folosit doar de o fraudă verbală. Complicii săi, voluntari sau nu: ofiţerii din conducerea Armatei şi politicienii preumblaţi pe la şefia ministerului care n-au cerut în mod expres reintrarea în legalitate, dar şi şefii FRF şi ai LPF.


Ultima pagină a motivării sentinţei date de Curtea de Apel în decembrie 2016, când judecătorii au decis că Becali nu are voie să folosească numele "Steaua" pentru echipa sa

La ce ar trebui să ne aşteptăm

Indiferent că la conducerea FRF s-au aflat Mircea Sandu sau Răzvan Burleanu, indiferent că la conducerea LPF s-au aflat Dumitru Dragomir sau Gino Iorgulescu, opoziţia acestora faţă de legi şi faţă de aplicarea sentinţelor judecătoreşti, îndârjirea cu care au apărat afacerea lui Gigi Becali au rămas aceleaşi. De ce nişte instituţii puse să respecte legea se zbat să o încalce şi lucrează la sporirea confuziei printre suporteri? Nu ştim.

Cert e că nimeni nu pare dispus să readucă de bună-voie între parametri legali situaţia şi să pună capăt anomaliei din 2003.

Mircea Sandu şi Răzvan Burleanu, Dumitru Dragomir şi Gino Iorgulescu sunt invitaţi să răspundă la câteva întrebări simple.
Dacă FC FCSB a apărut în primăvara lui 2004, dacă acest club nu a existat înainte de acel moment (aşa cum atestă sentinţa de vineri), pe ce criteriu a jucat în Liga 1 din iarna lui 2004 încoace?

Unde a dispărut, în pauza dintre turul şi returul sezonului 2003-2004, Asociaţia Fotbal Club Steaua (care îşi desfăşura activitatea folosind cu împrumut activele CSA Steaua, club de stat) şi cum a fost posibil să fie înlocuită de o altă entitate apărută peste noapte, Societatea Comercială Fotbal Club Steaua?

Să spună Sandu, Burleanu, Dragomir şi Iorgulescu ce scrie în actele lor de la federaţie şi de la ligă! Să le arate. Să le facă publice. Acum e momentul.


Momentul din 2005, când Dumitru Dragomir s-a autodenunţat în direct: "L-am ajutat să fure Steaua! Steaua este luată în fals de Gigi Becali. Reţineţi ce vă spun, dacă se umblă la documente, Gigi Becali poate fi arestat"

În baza cărei legi s-a făcut această substituire? Există vreun precedent în istoria fotbalului mondial? Cine a solicitat, de la MApN, trecerea echipei Steaua din proprietatea statului în proprietatea unei societăţi comerciale? Dar există această solicitare? Concret, cu semnătură şi cu ştampilă. Aşa ceva nu putea aproba decât ministrul – sau poate nici măcar el, pentru că un bun de asemenea valoare, precum brandul Steaua, ar fi trebuit, în mod normal, scos la licitaţie prin Hotărâre de Guvern semnată de premier.

Cum explică foştii şi actualii şefi ai fotbalului, legal vorbind, această situaţie?

Ideal ar fi s-o spună public, în conferinţă de presă. Dar şi mai bine ar fi s-o facă în faţa anchetatorilor. Cot la cot. Toţi patru, la aceeaşi masă: Sandu, Burleanu, Dragomir, Iorgulescu. Să se lămurească toţi oamenii cine, ce, cât, unde, cum.

E clar că niciunul din cei de mai sus nu se va grăbi s-o facă benevol. Cineva va trebui să-i scoată din vizuini.

Până la urmă, ce ne spun instanţele, prin sentinţele lor? Că Steaua n-a fost decât o altă “privatizare de succes” din multele care au păgubit statul român în ultimii 30 de ani, îmbogăţind nemăsurat, la schimb, o oligarhie şi un aparat birocratic care, atunci când au fost presate să intre în legalitate, s-au sufocat.

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.