Fălci**

  • Publicat:
  • Actualizat:

… pentru Andone, e în egală măsură o chestiune de onoare și de
cotă. Dinamovistul aterizat în Giulești știe că un blat cu Steaua,
etapa viitoare, i-ar compromite, probabil pe vecie, numele și
șansele de a mai lucra la vreun club cât de cât serios din România.
În fotbalul nostru intim – „țară mică, vreo câteva mese”, vorba lui
Dinică, în Filantropica – se știe totul despre toți. Nici n-ar mai
conta că ordinul vine de la Copos sau de la altcineva, antrenorul
și-ar pierde dreptul de a le cere respect suporterilor. Oamenii vor
ști.

Dintotdeauna, trădătorii au fost folosiți, cu ajutorul lor s-au
câștigat bătălii și războaie, dar niciodată n-au fost priviți
altfel decât cu dispreț. Ando știe asta, a venit la Rapid după o
experiență nefericită în Bulgaria, iar acum încearcă marea cu
degetul: să-i ducă pe „vișinii” în Europa League. Aici nu există
dubii, Andone e un mercenar lângă Podul Grant, e plătit „la oră”,
nu-l leagă nimic de suporteri, de loc, n-are un trecut în numele
căruia să accepte compromisuri. Tocmai din cauza asta are mai multe
șanse de reușită decât „fostele glorii”. Nu-i de-al locului, nu
cunoaște fețele care-l laudă sau îl scuipă de la tribuna zero, nu-i
pasă de tabieturile din Giulești. A venit fără sentimentalisme, dar
cu scopuri precise: să obțină victorii, să-și „repare” cota, să
câștige bani și respect. Meciul de duminică seară, cu Steaua, poate
fi cheia de boltă a planului său. Dacă greșește acum, va fi
numaidecât îngropat sub dărâmături.

… pentru Rapid, ca entitate, meciul cu Steaua e un test al
orgoliului. Mai există coloană vertebrală în Giulești? Mai există
demnitatea anilor grei din perioada interbelică și din comunism?
Mai există valoare? Steaua poate învinge și corect în Giulești. Dar
asta s-ar vedea repede. După decenii de experiență în domeniu, un
microbist român îți poate distinge în 5 minute blatul de un meci
„pe bune”. Una peste alta, probabil că Rapid-Steaua va depinde, mai
degrabă, de determinarea cu care „Fălcosul” va strânge maxilarele
la vederea temutelor culori roș-albastre.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până joi seară
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până…
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
TREBUIE SĂ DEA mai mulți bani. Lovitură pentru cei care au mașini pe BENZINĂ
TREBUIE SĂ DEA mai mulți bani. Lovitură pentru cei care au mașini pe BENZINĂ
ADEVĂRUL despre uciderea Mirelei! Acum s-a aflat chinul la care a fost supusă
ADEVĂRUL despre uciderea Mirelei! Acum s-a aflat chinul la care a fost supusă
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă