EXCLUSIV | Portretul lui Arsene Wenger, făcut de jucătorul din Liga 1 antrenat de legendarul manager francez: „Știa incredibil de bine să facă aceste lucruri”

Redactor:
Daniel Anghel
EXCLUSIV | Portretul lui Arsene Wenger, făcut de jucătorul din Liga 1 antrenat de legendarul manager francez:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Arsene Wenger (68 de ani) s-a despărțit în această vară de Arsenal, după 22 de ani la „cârma” echipei londoneze. Tehnicianul francez a adus nu mai puțin de 17 trofee pe Emirates Stadium, printre care și trei titluri de campion, bifând și o finală a Ligii Campionilor, în 2006, cu Barcelona, pierdută cu scorul de 2-1.

Julio Baptista, fostul jucător al celor de la Real Madrid a ajuns la CFR Cluj în această vară. Atacantul brazilian a fost antrenat timp de un sezon de tehnicianul francez, în perioada petrecută la Arsenal, unde madrilenii l-au împrumutat în sezonul 2006-2007. Jucătorul cu cel mai „sonor” nume din istoria Ligii 1 îi face portretul lui Wenger, și îl descrie ca fiind un psiholog:

„Arsene Wenger este o persoană de mare calitate. Un foarte bun antrenor, dar și un foarte bun psiholog. El știa cum să facă aceste lucruri incredibil. Știa să aștepte momentul, să ofere jucătorului liniște, când un fotbalist venea din altă țară pentru a-l introduce nu doar în echipă dar și în viața din Anglia, din Londra. Acest lucru este foarte important”, a spus Baptista pentru ProSport.

În cariera sa, Baptista a evoluat pentru Sao Paulo, Sevilla, Real Madrid, Arsenal, AS Roma, Malaga, Cruzeiro și Orlando City. 48 de selecții la prima reprezentativă a Braziliei a bifat atacantul CFR-ului.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen