EXCLUSIV | Marius Mitu, mărturisire despre scandalul meciurilor trucate din Belgia. „Banii s-au luat din mână în mână”. Unde spune că a greșit și cum se apără. „N-au reușit să demonstreze nimic în privința mea. Anderlecht m-a concediat abuziv!”

Redactor:
Andru Nenciu
EXCLUSIV | Marius Mitu, mărturisire despre scandalul meciurilor trucate din Belgia.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Mitu, actual selecționer al naționalei de minifotbal și fost component al Stelei și al Universității Craiova, avea lumea la picioare în momentul în care a fost cumpărat de Anderlecht, în vara lui 2005, după ce cunoscuse consacrarea la Lierse. Pătruns într-o echipă formată din fotbaliști precum Bart Goor, Per Zetteberg, Walter Bassegio, Christian Wilhemsson, Mbo Mpenza sau Vincent Kompany, mijlocașul care a strâns patru partide oficiale pentru Steaua lui Țiți Dumitriu și Mihai Stoichiță își fixa noi ținte. Chiar dacă antrenorul Frankie Vercauteren, fost mare internațional belgian, nu-l ținea în palmă, Mitu accepta pentru start rolul secundar. Spera să se impună prin tehnica pașilor mărunți, dar n-a mai avut când.

Toate visurile i s-au ars însă în scurt timp, după ce un scandal de corupție imens s-a întins ca o pată de ulei în fotbalul belgian. 31 de inculpați și acuzații de corupție, asociere în vederea comiterii de infracțiuni, spălare de bani și șantaj. Dezvăluirile au vizat inițial echipele La Louviere și Saint Trond. Pe scurt, anchetatorii au descoperit că o sumă de 600.000 de euro a fost pariată în Anglia pe meciul Saint Trond – La Louviere 1-3 (octombrie 2005), iar o altă confruntare, FC Brugge – Saint Trond 2-1, ar fi atras interesul unor pariori care ar fi investit 230.000 de euro.  La scurt timp, dosarul s-a mărit, iar un important capitol a fost generat de Lierse, formația lui Mitu.

Odată bulgărele rostogolit peste fotbalul din țara care produce de ani buni jucători cu ștaif pentru toate campionatele lumii, la iveală au ieșit nume importante, echipe de tradiție și oficiali care alimentau suspiciuni. Presa din Belgia a pedalat de la început pe pista mafiei pariurilor pe internet pusă la punct de o rețea chineză, iar treptat s-a ajuns la concluzia că banda era condusă de un cetățean chinez domiciliat în Franța, Ye Zheyun. Asiaticul manevra un sistem sofisticat, bine pus la punct, care prindea în capcană, scriau jurnaliștii de la La Derniere Heure, conducători și fotbaliști, în interesul pariorilor. Capii rețelei și aghiotanții lor se orientau mai ales către grupări în impas financiar, iar victimele erau sigure. Desenau ‘harta’ echipelor cu întârzieri salariale și treceau la acțiune.


Mitu a evoluat la Steaua (1994-1997), Chindia Târgoviște (1996) Farul (1997-1999), Rocar (1999-2000), RWD Molenbeek (2001-2002), Lierse (2002-2005), Anderlecht (2005-2006), Metalurg Donețk (2006-2008), Skoda Xanthi (2008-2009), Panthrakikos (2009), UTA (2010) și CSM Râmnicu Vâlcea de unde s-a retras în 2010.

După ce anchetatorii au verificat tot ce mișca la Lierse, în grupul celor acuzați a intrat și românul Marius Mitu, fost jucător la Steaua și Universitatea Craiova. Procurorul Jean Pascal Thoreau, cel care a instrumentat cazul, a solicitat inițial pentru opt jucători de la Lierse și La Louviere o pedeapsă cu închisoare între 10 și 20 de luni plus o amendă între 1.000 și 2.500 de euro, acuzațiile fiind de escrocherie și corupție.

„Zheyun Ye a contactat 12 echipe din Belgia, timp în care a aranjat 14 partide”, mărturiseau, la momentul respectiv, surse judiciare pentru presa din Belgia. Chinezul cu minte ascuțită s-a făcut nevăzut în momentul declanșării anchetei din Belgia. Zheyun risca închisoare 6 ani și 200.000 de euro amendă, însă a pus la punct un alt plan pentru a-și spăla imaginea. A plecat în Finlanda, unde a preluat echipa AC Alliansi, care la primul joc, împotriva rivalei de la Haka, a pierdut scor 0-8, deși formațiile erau de valori apropiat egale. Pe un site de pariuri din Finlanda, cota pentru acest scor era 8.787! Anomalia a fost identificată rapid de poliția din Helsinki, care a deschis o anchetă, dar chinezul a dispărut din nou.

Acuzat că a primit bani de la chinezul Zheyun pentru a truca partide

La momentul în care a izbucnit cel mai mare scandal de corupție din sportul belgian, Mitu era componentul formației Anderlecht Bruxelles, care-l cumpărase de la Lierse, formație asupra căreia planau, alături de la La Louviere, cele mai mari suspiciuni. Devenit inculpat în procesul de corupție, bucureșteanul era acuzat, potrivit presei din Belgia, că ar fi primit bani de la afaceristul chinez pentru a truca mai multe partide. Procurorii cereau la momentul respectiv între 10 și 20 de luni de închisoare și amenzi cuprinse între 1.000 și 2.500 de euro pentru toți cei cercetați, printre care Laurent Fassotte, Laurent Delorge, Igor Nikolovski, Yves Van Der Straeten, Dan Mitu, Cliff Mardulier, Hasan Kacic și Ninoslav Milenkovic.

De ce era suspectat fotbalistul școlit la Steaua? Ancheta a vizat unele meciuri aranjate în sezonul 2004/2005. La 15 februarie 2006, trei jucători ai echipei Lierse au fost interogați de justiția belgiană și, potrivit presei belgiene, ei au mărturisit că au fost cumpărați de reprezentanții unei rețele mafiote chineze pentru a influența rezultatele unor meciuri din campionatul Belgiei. Cei trei fotbaliști, portarii Cliff Mardulier și Patrick Deman și fundașul Laurent Fassotte, au fost puși în libertate, după ce au făcut aceste mărturisiri și după ce le-au fost percheziționate locuințele. Unul dintre ei, Laurent Fassotte, a dezmințit orice act de corupție. În următoarele zile au fost audiați trei foști fotbaliști de la Lierse, printre care și Marius Mitu, transferat în vara anului 2005 la Anderlecht, alături de Delorge, precum și Ninoslav Milenkovici, transferat la Germinal. Publicațiile Le Soir, De Standaard, Het Volk și Het Nieuwsblad susțin că cei trei jucători ar fi confirmat ceea ce foștii lor coechipieri Patrick Deman, care era și antrenor secund, Cliff Mardulier și Laurent Fassotte ar fi mărturisit deja. „Cei cinci jucători și antrenorul secund Deman ar fi primit 10.000 de euro pentru fiecare meci aranjat”, dezvăluia, la acea vreme, presa belgiană.


Herman van Holsbeeck a stat în conducerea lui Anderlecht peste 20 de ani. În momentul în care s-a declanșat avalanșa dezvăluirilor, managerul echipei lui Mitu a tăiat în carne vie

Reprezentanții clubului Anderlecht au susținut că fotbalistul român ar fi mărturisit că ar fi primit instrucțiuni ca să nu-și apere corect șansele. Mitu și colegul său au negat, prin vocea avocatului, că ar fi recunoscut

Mitu și Delorge și-au încheiat prematur aventura la Anderlecht. Șefii au rupt contracatele celor doi imediat, considerând că imaginea clubului fusese mototolită.  „Alertată de informațiile referitoare la interogarea, la 16 februarie, a fotbaliștilor Laurent Delorge și Marius Mitu, conducerea RSC Anderlecht a discutat cu jucătorii vizați, care au confirmat că au adoptat, în timpul evoluției la Lierse, atitudini incompatibile cu etica sportivă. Royal Sporting Club Anderlecht consideră că aceste fapte sunt de natură să rupă încrederea indispensabilă care trebuie să existe în cadrul relațiilor profesionale dintre club și jucător și a decis să pună capăt, din această zi, colaborării existente”, anunța clubul din Bruxelles, într-un comunicat.

Managerul grupării Anderlecht, Herman Van Holsbeeck, s-a prezentat în fața Uniunii Belgiene de Fotbal, după ce Mitu și Delorge au fost concediați pentru a expune pe larg poziția clubului și motivele care au condus la radicala decizie înainte ca Justiția să ia o hotărâre.”În 16 februarie 2006, Marius Mitu a fost convocat la poliția din Bruxelles pentru a da o declarație. Ajuns la club la prânz, unde a mâncat alături de mai mulți jucători, el nu ne-a spus de vizita la poliție. Am aflat în cursul serii, prin intermediul jurnaliștilor. Prin intermediul lui Pierre Leroy (team manager), l-am convocat pe Mitu în biroul meu a doua zi, la ora 9.00. El a mărturisit că a primit instrucțiuni să nu-și apere corect șansele. El a primit bani pentru acest lucru, pe care i-a depus în România. Mitu a mărturisit că a făcut ce i s-a cerut”. Ulterior, Marius Mitu și Laurent Delorge au dezmințit, prin vocea avocatului Peter Roossens, că ar fi recunoscut implicarea lor în trucarea de meciuri în perioada în care evoluau pentru Lierse. „Nu au recunoscut asta nici în fața celor de la Anderlecht, nici în fața justiției”, a spus, răspicat, Roossens.


Marius Mitu nu a apucat să-și mai consolideze numele la Anderlecht. Tot ce adunase în carieră s-a prăbușit ca un castel din cărți de joc

„Acel an a fost cel mai bun al carierei mele. În 28 de etape, am reușit 20 de pase decisive și 10 goluri. Nu văd cum aș fi putut truca eu un meci, mai ales că eu jucam în spatele vârfului”

La 12 ani distanță de la aprinderea scandalului care a făcut la acea vreme înconjurul lumii, Marius Mitu a făcut dezvăluiri pentru ProSport. „Îmi asum această întâmplare. La echipă a venit un nou investitor… Investitor în ghilimele! La momentul în care el a sosit, a achitat toate datoriile către noi, pentru că noi eram într-o situație delicată,  nu ne încasaserăm salariile de trei-patru luni. Greșeala noastră, ca să nu zic a mea personală, a fost că acei bani au fost luați din mână în mână, nu prin bancă, pentru a se vedea cine i-a plătit și pentru a demonstra cine i-a plătit. Dar niciodată nu au putut demonstra că a fost vorba de trucare de meciuri. Mai ales în cazul meu! Pentru că acel an a fost cel mai bun sezon al carierei. În 28 de etape, am reușit 20 de pase decisive și 10 goluri. Nu văd cum aș fi putut truca eu un meci, mai ales că eu jucam în spatele vârfului. Au încercat să demonstreze, au demonstrat în privința unor jucători, cei din blocul defensiv”, spune Mitu, pentru ProSport.

Belgienii i-au interzis să mai joace fotbal în țara lor, dar Mitu a contestat decizia și a câștigat la Curtea de Apel de la Bruxelles. „Anderlecht m-a concediat abuziv. Multe echipe din Belgia s-au ferit de mine după cele întâmplate”

Uniunea Belgiană de Fotbal (URBSFA) i-a interzis lui Mitu să mai joace fotbal la vreo echipă din Belgia, după ce mijlocașul a refuzat să colaboreze cu federația în acest caz, scria Mediafax, în februarie 2014, citând presa belgiană. Însă românul împreună cu alți doi jucători aflați în aceeași situație, Laurent Fassotte și Igor Nikolovski, au contestat la Curtea de Apel de la Bruxelles decizia URBSFA de a le interzice să mai evolueze în Belgia. Fotbaliștii au primit, în februarie 2007, câștig de cauză, Curtea de Apel de la Bruxelles argumentându-și decizia prin faptul că „sancțiunile disciplinare pe care jucătorii le-au primit au dus la încălcarea dreptului subiectiv la un proces echitabil și la exercitarea meseriei pe care și-au ales-o, a libertății de expresie și a vieții private”.

Procesul a fost câștigat pe baza articolului 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, care definește de fapt marile drepturi prin care se poate apăra fiecare persoană. Instanța, potrivit aceleiași surse, a ajuns la concluzia că tribunalul privat al URBSFA nu poate sancționa jucătorii, deoarece forul fotbalistic belgian nu respectă o serie de prevederi ale articolului 6 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului. Mitu a depus plângere și în fața Tribunalului Muncii din Bruxelles împotriva grupării RSC Anderlecht, ca urmare a concedierii sale la 17 februarie 2006. El a solicitat despăgubiri pentru concediere abuzivă și diverse prime. Continuă Mitu, pentru ProSport. „În privința mea, nu au reușit să demonstreze absolut nimic, de asta sunt și foarte mâhnit. Asta am încercat mereu să demonstrez că nu a fost vorba de trucare de meciuri. Dacă aș fi avut de câștig de cauză, aș fi câștigat și procesul împotriva lui Anderlecht, care m-a concediat abuziv, imediat, la prima veste. M-au dat afară, dar n-am putut să demonstrez.  Nu mi s-a luat dreptul la muncă, ăsta a fost câștigat de avocatul meu, dar multe echipe s-au ferit de mine pentru cele întâmplate. Dar am plecat apoi la Metalurg Donețk, unde mi-a fost mult mai bine din punct de vedere financiar”.


Una dintre puținele fotografii care circulă pe internet cu chinezul Ye

Ce s-a întâmplat, între timp, cu chinezul din vârful armatei care meșterea operațiunea de trucare a meciurilor din Belgia

Mitu a jucat în Belgia în perioada 2001-2006, la echipele R.W.D. Molenbeek (2001-2002), Lierse (2002-2005) și Anderlecht (2005-2006). Căpitanul echipei lui Mitu, Lierse, Laurent Fassotte, le-a declarat anchetatorilor că Zheyun Ye controla aproape toată echipa, inclusiv conducerea. Asiaticul, arhitectul mecanismului, risca șase ani de închisoare și o amendă de 200.000 de euro. În urmă cu doi ani, Marius Mitu povestea pentru Mediafax care erau ultimele informații recepționate despre Zheyun Ye. „Oricum, nu a fost în regulă că asiaticului i s-a dat drumul. L-au prins și l-au eliberat! El a dat un interviu într-o revistă din Franța în care a spus că noi, jucătorii, nu suntem vinovați. Noi eram doar niște pioni”, povestea pentru sursa citată actualul antrenor al naționalei de minifotbal.

L’Equipe nota, în urmă cu câțiva ani, că omul care a pus pe jar fotbalul belgian ar fi negat toate acuzațiile care i s-au adus. Dat în urmărire generală, Ye a fost adus în 2016 în Belgia. Interogat mai multe zile, chinezul nu a fost arestat. Anul trecut, publicația americană New York Times pretindea, într-un material intitulat „Soccer: Corupția fără frontiere în fotbalul belgian și conexiunile cu China” că asiaticul Ye, creierul operațiunii, s-ar fi stabilit în China.

 

 

 

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Decizia finală privind pensiile românilor. Ciolacu a dat ordin: Din respect față de seniori
Decizia finală privind pensiile românilor. Ciolacu a dat ordin: Din respect față de seniori
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…