Era să rămânem fără naționala de la CM 70: Ciclonul groazei

Avionul devenise o jucărie prinsă în mijlocul unei furtuni
incredibile. Pierdea sute de metri altitudine în doar câteva
secunde, apoi urca, încet, încet, înainte de a pierde din nou alte
sute de metri. Pasagerii erau albi la față, iar țipetele femeilor
răzbăteau întreaga aeronavă. Majoritatea celor de la bord se rugau
în gând, convinși fiind că le sosise ceasul.

Par scene desprinse din cel mai tare film de acțiune, dar ele
s-au întâmplat aievea, iar cei care le-au trăit au fost componenții
naționalei de fotbal a României, participantă la Campionatul
Mondial din Mexic, 1970.

„Pe
geam vedeam numai flăcări”

Augustin Deleanu, fostul jucător al lui Dinamo, retrăiește acele
momente. „Eram în drum spre Mexic, la Mondiale. Făcusem escală la
Bruxelles, iar de acolo ne-am îmbarcat într-o Sabena, cursă de
linie, cu direcția Ciudad de Mexico. Undeva, deasupra New
York-ului, a început nebunia. Am intrat într-o zonă cu mari
turbulențe, apoi aveam să aflăm că am trecut printr-un ciclon. Ne
uitam pe geam și vedeam numai flăcări, de la fulgere. Piloții
păreau că nu mai au controlul aeronavei, pentru că odată ne duceam
în jos, de ziceam că gata, până aici ne-a fost, după care se oprea,
începeam iar să urcăm și iar cădeam, și tot așa. Ziceam că acum se
rupe avionul. Eram cu toții muți. Dobrin, Lupescu, Liță Dumitru și
Ghiță Aristică, de la Bacău, erau cei mai fricoși. Mă uitam la
fețele lor și vedeam cum arată groaza. Teama era sporită și de
faptul că afară era noapte, iar în întuneric flăcările alea de la
fulgere apăreau și mai înspăimântătoare. Stewardesele țipau
întruna, să ne punem centurile, dar cine naiba se mai gândea la
centură? Eram la mâna lui Dumnezeu. Când am ieșit din iadul ăla,
nici nu știu după cât timp, am zis că m-am născut a doua oară. Iar
când am coborât, Dobrin, încă terorizat de întâmplarea prin care
trecusem, a spus că el nu se mai întoarce cu avionul, ia vaporul
până acasă!”.

„Trosneau aripile ca
vreascurile!”

Nicolae Lupescu, tatăl lui Ionuț, actualul director executiv al
FRF, își amintește că „totul a durat câteva zeci de minute. Nu
există cuvinte care să reproducă groaza prin care am trecut atunci.
Fulgerele băteau în aripile avionului, iar acestea trosneau ca
vreascurile. Îmi transpiraseră mîinile de frică, nu alta! Noi eram
mai în coada avionului, iar femeile din față țipau, stewardesele
umblau de la un pasager la altul încercând să mențină calmul, dar
și ele erau îngrozite, le citeai nesiguranța pe față. Au fost
momente când simțeam că viața noastră atârnă de un fir de
păr!”.

Nunweiller și
Securitatea

Augustin Deleanu rememorează reîntâlnirea de peste ani cu Radu
Nunweiller, după ce acesta alesese să rămână în Elveția: „Eram
vicepreședinte la Victoria București și am mers la Zürich pentru
tragerea la sorți din cupele europene. Am vorbit cu Radu la telefon
să ne vedem undeva. El se stabilise la Lausanne. Ajung la Zürich,
sună-l pe Radu, iar el îmi dă întâlnire la o benzinărie. Timp de
două ore l-am sunat de zeci de ori și îmi tot dădea indicații cum
și pe unde s-o iau, dar mă trezeam înapoi în benzinăria aia. Când a
apărut, în sfârșit, mi-a spus că el a fost tot timpul acolo, în
benzinărie, dar m-a tot plimbat de colo până colo să vadă dacă am
«coadă» după mine. Știa că e în vizorul Securității Române și s-a
temut ca nu cumva să mă fi urmărit pe mine ca să ajungă la
el!”.

Poker,
unu la unu

Deleanu a stat în cameră la Guadalajara cu Dobrin (foto, în
dreapta) și povestește un episod amuzant. „După ce se dădea
stingerea, venea Radu Nunweiller (n.r. – foto, sus) și se punea la
poker cu Dobrin, unu la unu. Jucau ore în șir. Bine, asta până să
intrăm în meciuri. Într-o seară, se strânsese un pot mare de tot,
vreo 400 de dolari. Radu a decartat un popă, iar Dobrin trei cărți,
nu mai știu ce erau. Când a venit momentul să se arate cărțile, lui
Radu îi intrase o chintă normală, iar Dobrin, surpriză, avea full
de popi! Full de popi, în condițiile în care Radu a avut din prima
doi popi, din care unul îl decartase. Era clar că Dobrin trișase.
Dă-i acuze de-o parte și de alta, cert este că până la urmă au
împărțit potul în seara aia”.

Cinci
dolari „fetița”

Cum delegația României a ajuns în Mexic cu o lună și jumătate
înainte de startul Mondialului, pentru aclimatizare, fotbaliștii au
resimțit pe parcursul șederii acolo nevoile necesare unui tânăr.
„Erau zile în care eram lăsați liberi. Mergeam repede la fete, le
luai cam cu cinci dolari bucata, dar tipe frumoase mexicancele și
țineau la distracție. Bani n-aveam cine știe ce, dar suficienți
pentru ce ne trebuia. Păi, am avut diurnă cam doi dolari pe zi,
plus 150 de dolari primă de la federația noastră că am bătut Cehia,
la care s-au adăugat câte 100 de dolari de om de la brazilieni, ca
să încurcăm Anglia! N-am încurcat-o, dar băieți valabili
brazilienii, ne-au dat oricum banii”.

După ce-am ieșit din ciclon, unul dintre piloți a apărut în ușa
cabinei. Era ud leoarcă de sus până jos, lucru care spunea totul
despre cât de gravă a fost situația cu adevărat
Augustin Deleanu, Dinamo, fost component al naționalei în Mexic
1970

La un moment dat am luat poza cu Ionuț, care avea doi ani, am
ținut-o la piept și am început să mă rog. Cred că niciodată n-am
fost mai aproape de moarte ca atunci!
Niculae Lupescu, Rapid, fost component al naționalei în Mexic
1970

Articol publicat de Ioan
VIOREL