Egal amical între FC Romania și Oțelul Galați

Unul dintre terenurile complexului de la Chester, acolo unde se află cazată echipa de Liga I Oțelul Galați, a găzduit sâmbătă un amical inedit. O parte din oficialii și stafful clubului gălățean s-a duelat pe parcursul a două reprize de câte 30 de minute, în format de 7 la 7, cu celebra echipă a românilor din Anglia, FC Romania. Meciul s-a încheiat la egalitate, așa cum îi stă bine unui amical între prieteni, cele două combatante savurând din plin cele peste 60 de minute de mișcare.

Echipa gălățenilor l-a avut între buturi pe antrenorul cu portari Marius Popa. În câmp au evoluat principalul Ionuț Badea, secundul Dragoș Radu, preparatorul fizic Maione, ofițerul de presă Dănuț Lun
Andries Mihai: Echipa gălățenilor l-a avut între buturi pe antrenorul cu portari Marius Popa. În câmp au evoluat principalul Ionuț Badea, secundul Dragoș Radu, preparatorul fizic Maione, ofițerul de presă Dănuț Lungu, dar și Narcis Răducan și Viglianti.

Sursa foto: Facebook

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]