Editorial Cristian Tudor Popescu: Sabotajul fulgului de nea

Editorial Cristian Tudor Popescu: Sabotajul fulgului de nea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cercul din dreapta sus al quintei olimpice e roșu. Taman roșul a refuzat să se ivească din fulgul de nea și taman când nostalgicul URSS Vladimir Putin intra în tribuna oficială. 

Primul gând care mi-a venit în minte la vederea uluitorului incident a fost: câți oameni ar fi fost arestați, împușcați sau deportați în Siberia, ei și familiile lor, dacă așa ceva s-ar fi întâmplat sub Stalin. Faptul era declarat sabotaj al trădătorilor de patrie și spionilor imperialiști ca să fie luată în derâdere munca oamenilor sovietici. La prima participare a URSS la Olimpiadă, Helsinki, 1952, întregul lot sovietic, însărcinat, din ordinul direct al lui Stalin, să câștige mai multe medalii decât americanii, își făcuse testamentul și, unii dintre ei, rugăciunea din urmă.  

Al doilea: de fapt, așa ceva nu s-ar fi putut întâmpla în totalitarismul bolșevic. Totul ar fi fost atât de verificat și răs, sub amenințarea naganului, încât nici electronii n-ar fi îndrăznit să nu-și facă treaba perfect. 

Așa că, până la urmă, întâmplarea mi-a făcut Rusia lui Putin mai simpatică în greșeala ei. Totuși, un reflex din vremurile întunericului roșu tot a apărut: pe canalul național de televiziune Rossia 1, imaginea celor 4 cercuri plus fulgul nedezvoltat a fost înlocuită fulgerător cu o înregistrare de la repetițiile festivității de deschidere în care toate cele 5 cercuri apăreau și explodau în artificii. În ochii rușilor, aparențele au fost salvate, n-am fost umiliți, a declarat mulțumit Konstantin, directorul ceremoniei, cel care a luat pe loc decizia trucajului. 

Îmi fuge iar gândul la trecut: zile în șir după catastrofa nucleară de la Cernobâl, Gorbaciov se încăpățâna să nu spună nimic sovieticilor și lumii întregi. Iar acum, directorul Kostia încearcă să facă la fel într-o Rusie superconectată la un internet nepăzit de un Golden Shield, ca în China…

Internet care, manipulat de imperialiști, face deja reclamă tricourilor imprimate cu 4 cercuri olimpice și un sfârc.

Cristian Tudor Popescu este senior editor al ziarului Gândul

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen