DNA insistă: „Mitică la pușcărie!”** Dosarul în care Dumitru Dragomir este acuzat de luare mită nu s-a terminat

DNA insistă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dosarul în care Dumitru Dragomir este acuzat de luare mită nu s-a terminat. Povestea durează de 11 ani, atunci când președintele Ligii a făcut un schimb de imobile cu Gino Iorgulescu, iar organele statului au decis că prețul terenului achiziționat de Dragomir este prea mare. Ieri, procurorii DNA au încercat să demonteze decizia instanței, cea care la începutul anului trecut l-a achitat pe președintele LPF, dar și pe fiul acestuia, Bogdan Dragomir. În același dosar, Gino Iorgulescu este acuzat de fals intelectual și spălare de bani. Unul dintre motivele procurorilor este acela că decizia Tribunalului București, care a apreciat ca probatoriul fiind insuficient, nu este justificată. Mai mult, aceștia susțin că documentele Gărzii Financiare dovedesc întocmai acțiunile inculpaților. Cel mai important moment a fost atins în momentul în care procurorul a precizat că la dosar nu există niciun document care să ateste faptul că Adunarea Generală a LPF ar fi fost de acord cu contractul de cumpărare a terenului ce face obiectul procesului. În plus, acuzatorul a arătat că nu există un mandat din care să reiasă că Dragomir poate să se ocupe de perfectarea contractului de vânzare-cumpărare. În consecință, procurorul a cerut pedepse cu executare în cazul lui Dragomir, pentru luare de mită și al lui Gino Iorgulescu, pentru spălare de bani.

„Vă implor, sunt nevinovat”

Procesul a fost colorat chiar de președintele LPF, prezent în sală. Acesta a făcut un circ total în momentul în care procurorul încerca să răstoarne cazul. „Aș vrea să vorbesc, dar avocații mi-au interzis pentru că aș putea să spun tâmpenii. Dar nu accept inepțiile DNA-ului. Vă implor, sunt nevinovat! Vor să mă curețe de mult de timp, dar nu pot. Trebuie să înțeleagă că în prima ligă sunt 18 echipe și alea din liga a doua nu sunt implicate”, a fost momentul în care „Mitică” a încercat să își mențină cauza. O pronunțare definitivă este așteptată pe 8 octombrie.

Eu cu Gino Iorgulescu am luptat pentru postul de președinte al LPF. Ori eu vă spun că, dacă există doi oameni pe acest pământ care amândoi vor o funcție și după aceea rămân prieteni, eu mă împușc
Dumitru Dragomir, președinte LPF

Următorul termen al dosarului în care este implicat Dumitru Dragomir, președintele LPF, a fost programat pe 8 octombrie

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la toată lumea”
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
Surpriză  în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…