Demisia lui Blatter | Pierd Rusia și Qatar organizarea CM din 2018 și 2022? Anglia, gata să preia Mondialul de peste doi ani. Cine sunt candidații la scaunul elvețianului în plină criză de corupție la FIFA: trei mari fotbaliști, un prinț, doi șeici

Redactor:
Matei Udrea
Demisia lui Blatter | Pierd Rusia și Qatar organizarea CM din 2018 și 2022? Anglia, gata să preia Mondialul de peste doi ani. Cine sunt candidații la scaunul elvețianului în plină criză de corupție la FIFA: trei mari fotbaliști, un prinț, doi șeici
  • Publicat:
  • Actualizat:

Neașteptata demisie a lui Sepp Blatter din fruntea FIFA marți seară, la patru zile după ce câștigase prin vot un nou mandat de președinte, readuce neașteptat în prim-plan șansa Angliei de a primi, pe ultima sută de metri, organizarea Cupei Mondiale din 2018.

Legată, în mod evident, de ancheta FBI care se apropie pas cu pas de el, plecarea lui Blatter lasă fără principalul susținător Rusia și Qatar, țările care au câștigat organizarea turneelor finale ale Mondialelor din 2018 și 2022.

Primul Mondial, cel din 2018, „arde” la propriu, deoarece până la startul său a mai rămas puțin timp. Numai o țară cu o infrastructură foarte bine pusă la punct ar putea prelua din mers organizarea. Anglia, care a candidat în 2010 (atunci când, în urma votului celor 22 de membri ai Comitetului Executiv al FIFA, a fost eliminată încă din primul tur), nu s-a împăcat nicio clipă cu verdictul, reclamând în permanență, din acel moment, corupția care macină forul mondial.

Atât la alegerile pentru CM 2018, cât și pentru CM 2022, a câștigat candidata cel mai slab pregătită

Chiar și înainte să iasă la iveală dovezi că Rusia și Qatar au cumpărat voturile, a fost evident că rezultatul voturilor pentru țara gazdă a Mondialelor din 2018 și 2022 este cel puțin bizar. De fiecare dată a câștigat exact țara cel mai puțin pregătită, din toate punctele de vedere, pentru a găzdui o asemenea competiție. Cazul Mondialelor din 2018 este relevant. Anglia, țara cu cea mai mare tradiție în fotbal, cea mai mare medie de spectatori, cea mai bună infrastructură și cel mai înalt nivel de trai, a fost prima scoasă din cursă. Apoi, în finala în trei, Belgia și Olanda, care candidau în comun, au primit doar două voturi. Pe locul 2, Portugalia și Spania, de asemenea având candidatură comună, au obținut aproape jumătate din numărul voturilor primite de Rusia!

Ulterior, toate îngrijorările s-au confirmat. Stat profund corupt, cu o infrastructură precară și distanțe uriașe între orașe, Rusia a rămas rapid în urmă cu construcția stadioanelor, ale căror costuri s-au dublat și chiar triplat. Alunecată din ce în ce mai tare înspre dictatură, Rusia a trecut apoi la amenințarea și invadarea țărilor vecine.

„Anglia ar putea fi gata repede”


Modul în care a fost aleasă Rusia și susținerea de care s-a bucurat această țară chiar și după ce și-a atacat vecinii par să fi contribuit decisiv la debarcarea lui Blatter

Tema organizării unui nou vot pentru desemnarea țărilor-gazdă ale Mondialelor din 2018 și 2022 s-a redeschis imediat. „S-a speculat intens pe marginea faptului că Blatter a făcut o înțelegere pentru ca organizarea Mondialului din 2022 să rămână la Qatar indiferen ce probe ale corupției vor mai apărea. Cu Blatter plecat, va crește, inevitabil, numărul celor care vor cere să se ia de la capăt procesul de vot. E departe de a fi cert că se va trece efectiv la reluarea votului, dar acum e mult mai probabil să se întâmple asta decât până marți”, notează jurnalistul englez Nick Harris, de la Daily Mail. În cazul în care Rusia și Qatar vor pierde dreptul de a organiza Mondialele din 2018 și 2022, „se va relua procesul de alegere. Timpul va fi esențial pentru 2018. Anglia ar putea fi gata repede. Pentru 2022 e suficient timp, SUA, Japonia, Australia și ceilalți sigur vor candida din nou, poate chiar și Qatar, de asemenea”, notează același jurnalist.


Alegerea statului Qatar ca gazdă pentru Mondialul din 2022 a sfidat evidențele și a ridicat mari probleme. Printre acestea, clima foarte călduroasă (turneul a fost mutat iarna), restricțiile religioase și capacitățile organizatorice

În privința Mondialului din 2018, de asemenea fostele candidate Olanda și Belgia ar putea să intre iar în cursă, pentru că dispun deja de o serie de avantaje cum ar fi infrastructura impecabilă și distanțele mici între localități. Germania, care a organizat Mondialul din 2006 și este cea mai dezvoltată țară din Europa, ar putea să reprezinte o altă soluție de avarie. Practic, nemții ar putea să organizeze și mâine o Cupă Mondială, fără a fi nevoiți să facă eforturi prea mari.

Despre corupția de la FIFA se știe de mulți ani, dar arestările au venit după ce Blatter a refuzat explicit să retragă Rusiei Mondialul din 2018


Putin (stânga) și Blatter (centru) au părut legați, în toți acești ani, de fire nevăzute

Atât la alegerile pentru Mondialul din 2018, cât și la cele din 2022 au fost acuze grave de corupție. Presa, dar și oficiali ai unor federații din Occident au arătat cu degetul către FIFA și Blatter, spunând că țările respective au primit organizarea după ce au mituit votanții. Treptat, la capătul investigații anevoioase, în care ziariștii au fost în permanență intimidați și șicanați, au apărut și probele în susținerea acuzațiilor respective.

După ce Rusia a atacat Ucraina, ocupând Crimeea și estul țării, au apărut și presiunile politice asupra lui Blatter, pentru a reface alegerile pentru turneul final din 2018. Elvețianul, parcă teleghidat, a refuzat însă evidențele, transformându-se în avocatul Qatarului și al Rusiei. Așa a apărut în scenă FBI. Deși acuzații de corupție cu probe – s-au scris inclusiv cărți pe această temă – existau încă din 1998, anchetatorii americani s-au pus în mișcare acum.

Vladimir Putin, președintele Rusiei, a acuzat, de altfel, SUA că încearcă să împiedice țara sa să organizeze Mondialul din 2018.

Printre pretendenții la fotoliul de președinte al FIFA: Platini, Figo, Ginola, dar și un prinț și doi șeici


Platini (stânga) ar fi principalul favorit la postul părăsit de Blatter. Președintele UEFA a anulat în pripă o întrunire a Comitetului Executiv european din cauza „evoluției imprevizibile a evenimentelor de la FIFA”

Conform jurnalistei Vicki Hodges, de la „The Telegraph”, sunt nouă posibili candidați cu șanse bune la postul părăsit intempestiv marți de Blatter:

> Michel Platini, președintele UEFA (mare favorit);

> Șeicul Ahmad al Fahad al Sabah, un nou membru al Comitetului Executiv al FIFA (un candidat foarte puternic);

> Michael van Praag, fost președinte la Ajax (un personaj cu multe conexiuni și sprijinit de anumite cercuri);

> Luis Figo (fără experiență, dar având avantajul notorietății și al statutului de fost star mondial);

> Prințul Ali Bin Al Hussein (a pierdut vineri alegerile în fața lui Blatter, dar are și el o susținere puternică);

> David Ginola (despre fostul mare fotbalist francez nu se știe sigur dacă va candida);

> Alfredo Hawit, președintele proaspăt ales al Concacaf;

> Șeicul Salman bin Ebrahim Al Khalifa, președintele Confederației Asiatice de Fotbal (a jucat un rol cheie, notează jurnalista engleză, în alegerea lui Blatter vineri);

> Jerome Champagne, fost membru al Comitetului Executiv al FIFA și diplomat francez.

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Presa din Grecia l-a jignit pe Gigi Becali, după ce a văzut declarația despre Răzvan Lucescu
Presa din Grecia l-a jignit pe Gigi Becali, după ce a văzut declarația despre Răzvan Lucescu
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu s-a asigurat
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu…
Recordul stabilit de Arne Slot după succesul lui Liverpool din UEFA Champions League
Recordul stabilit de Arne Slot după succesul lui Liverpool din UEFA Champions League
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului: „Dacă așa mă roagă oamenii, le respect această ultimă dorință”
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului: „Dacă așa mă roagă oamenii, le respect această ultimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a fost lăsată să plece
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a…
Soarele s-a dezlănțuit! O furtună geomagnetică lovește AZI Pământul
Soarele s-a dezlănțuit! O furtună geomagnetică lovește AZI Pământul
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată de milionarul român de doar 28 de ani: Un om cu suflet mare
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată de milionarul român de doar 28 de…
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
Doliu în televiziune. A pierdut lupta cu o boală necruțătoare: S-a stins din viață în pace
Doliu în televiziune. A pierdut lupta cu o boală necruțătoare: S-a stins din viață în pace
Un om amărât, nu merita să-l împuște pentru o căruță cu lemne
Un om amărât, nu merita să-l împuște pentru o căruță cu lemne" Românul împușcat în cap de polițiștii bulgari se…
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Europa League: Porto şi Manchester United remizează 3-3, Tottenham şi FCSB se impun în deplasare
Europa League: Porto şi Manchester United remizează 3-3, Tottenham şi FCSB se impun în deplasare
🚦 Cine are prioritate pe galben intermitent, pietonul sau mașina?🚦
🚦 Cine are prioritate pe galben intermitent, pietonul sau mașina?🚦
Cum arăta Andreea Perețeanu de la Asia Express, sezonul 7, în 2012. Ce nou proiect a început sora lui Carmen Negoiță
Cum arăta Andreea Perețeanu de la Asia Express, sezonul 7, în 2012. Ce nou proiect a început sora lui Carmen…
×