Cum te simțeai, ca adversar, în fața uriașului Cruyff: „Când a tras, am zis c-am scos-o. Când colo, i-am văzut că se pupau. De la noi n-avea cine să-l țină în marcaj. Pleca de pe loc ca racheta” | VIDEO

Prima dată când România a dat ochii cu Johan Cruyff a fost într-un amical jucat la 2 decembrie 1970, pe stadionul „Olimpic” din Amsterdam. Tricolorii veneau după meciurile remarcabile de la Mondialul mexican, Olanda nu prinsese turneul final. De fapt, la acel moment, Olanda era nimeni în fotbalul mondial. Jucase la turneele finale ale Mondialelor în 1934 și 1938, de fiecare dată eliminată în primul tur, după un singur meci. La Europene urma să se califice prima oară șase ani mai târziu, în 1976.

România a pierdut acel amical neașteptat, cu 0-2. Rică Răducanu, portarul tricolorilor, cel care cu câteva luni în urmă para șuturile lui Tostao, Clodoaldo, Brito, Adamec, Bobby Charlton și Ball, primea acum două goluri de la unul, Johan Cruyff. Minutele 37 și 57.

De aici începe povestea. „Ce avea el… În primul rând, viteza. Viteza de pe loc, nu orice viteză. Pleca de pe loc ca o rachetă. Extraordinar. Și o tehnică… Lovea mingea formidabil cu exteriorul. Era imposibil să-l ții pe Cruyff. De la noi din echipă n-avea cine să-l țină în marcaj. Mi-a dat două goluri la meciul ăla. La unul din ele îmi amintesc că am zis «Gata, am scos-o!». Când colo, i-am văzut că se pupau”, spune Rică. La acel moment, România însemna deja ceva în fotbal, Olanda se pregătea să devină. „N-aveai cum să îi oprești. La ei nu juca doar Cruyff. Erau și Van Hanegem, și Neeskens… Echipă uriașă”, își amintește fostul portar.

„După meci m-au alergat să facem schimb de tricouri. Mi-era rușine, eu, cu tricoul meu negru, de bumbac, ei cu tricouri care ar fi fost bune și acum”

A doua oară când Rică Răducanu a întâlnit Olanda a fost patru ani mai târziu, pe 5 iunie 1974, tot într-un amical și tot în deplasare. Pe „De Kuip” din Rotterdam, Cruyff a lipsit, și „Portocala mecanică”, în drum spre Mondialul a cărui finală avea s-o joace cu RF Germania, n-a reușit să marcheze.

A fost, poate, meciul vieții lui Rică: „Se cruceau olandezii, nu reușeau să-mi dea gol indiferent de unde trăgeau. Am apărat absolut senzațional. După meci, m-au alergat să facem schimb de tricouri. Mi-era și rușine. Eu, cu tricoul meu negru, de bumbac, ei cu niște tricouri care ar fi fost bune și acum… Am dat ochii atunci iar cu vechea mea cunoștință, Van Hanegem, dar în teren mai fuseseră și Krol, și Arie Haan, și Neeskens, și Rensenbrink, și Van den Kerkhof… Fără Cruyff, însă, era altceva”.

De joi, fotbalul este altceva fără Johan Cruyff. Olandezul a ieșit de pe terenul vieții la 69 de ani fără o lună, învins de un cancer pulmonar. Dispariția sa a zguduit profund fotbalul. În Olanda și în Spania, la Amsterdam și la Barcelona, acolo unde a rescris cu geniu istoria fotbalului și a sportului, oamenii îl plâng. Cruyff, olandezul zburător, visul unei generații, a fost incinerat vineri seară, în capitala Cataloniei. Umbra sa rămâne însă, uriașă, deasupra tuturor celor care, în vreun colț de lume, continuă să bată mingea.