Copos a cedat nervos la ieșirea din Tribunal! „Astea sunt cele două mari greșeli din viața mea!”

Zi plină pentru George Copos. Patronul Rapidului a mers astăzi la Tribunalul București, pentru un nou termen în "Dosarul Loteria", dar gândul i-a fost fără îndoială la verdictul pe care avea să îl dea Înalta Curte de Casație și Justiție.
Copos a cedat nervos la ieșirea din Tribunal! "Astea sunt cele două mari greșeli din viața mea!"

Zi plină pentru George Copos. Patronul Rapidului a mers astăzi la Tribunalul București, pentru un nou termen în „Dosarul Loteria”, dar gândul i-a fost fără îndoială la verdictul pe care avea să îl dea Înalta Curte de Casație și Justiție.

În cele din urmă, cei trei judecători au decis ca „Dosarul Transferurilor” să fie rejudecat de la 0 de Curtea de Apel, astfel că numărul unu din Giulești a scăpat pentru moment de o mare problemă.

Totuși, tensiunea acumulată în ultimul timp și-a spus cuvântul, pe scările de la Tribunal Copos găsindu-și cu greu cuvintele, printre lacrimi.

Am făcut cea mai mare eroare a vieții mele când am intrat în fotbal și în politică. Acestea au fost două mari erori ale vieții mele, în rest nu mi-e teamă de nimic. Cesionez gratuit toate acțiunile mele de la Rapid către suporteri, pentru că suporterii sunt cei care merită. Am încercat și am reușit să aduc la Rapid oameni care au vrut binele acestui club, dar au fost alungați cu pietre. Știți despre ce vorbesc (…) Nu vreau să simtă cineva în viața lui ceea ce simt eu în acest moment. Mă întreb și mă voi întreba cine dorește să profite de distrugerea capitalului autohton, cine dorește să-i omoare pe toți oamenii de afaceri români„, a declarat Copos, cu ochii în lacrimi, la ieșirea de la Tribunalul București.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]