Consiliul Concurenței anunță că „investigația se apropie de final” în cazul contractului pentru drepturile TV încheiat de Iorgulescu cu un off-shore din Malta. Au trecut 18 luni de la depunerea reclamației și opt zile de la căderea guvernului Ponta

Redactor:
Matei Udrea
Consiliul Concurenței anunță că
  • Publicat:
  • Actualizat:

Consiliul Concurenței a confirmat oficial că anchetează conducătorii LPF care, în urmă cu un an și jumătate, au vândut fără licitație drepturile TV ale Ligii 1 pentru perioada 2014-2019. Informația a fost furnizată în exclusivitate de ProSport în urmă cu două zile, iar forul de control a confirmat-o la cererea reporterilor noștri, menționând că ancheta a fost declanșată în urma unei plângeri și e aproape finalizată.

În martie 2014, președintele Gino Iorgulescu a semnat, în numele LPF, un contract pe cinci ani pentru drepturile TV cu firma ISB Ltd., reprezentanta unui off-shore cu adresa în Malta. Cedarea drepturilor TV pentru Liga 1 s-a făcut fără licitație, deși suma în discuție era substanțială: 170 de milioane de euro (cu TVA).  

După acest episod, în luna mai 2014, compania RCS-RDS „a depus plângere la Consiliul Concurenței împotriva Ligii Profesioniste de Fotbal, întrucât vânzarea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga 1 s-a făcut cu încălcarea legislației concurenței” (poziția oficială a operatorului de cablu la vremea respectivă). Timp de un an și jumătate, până la începutul lunii noiembrie 2015, despre acest subiect nu s-a mai aflat absolut nimic.

La începutul acestei săptămâni, Dumitru Dragomir, fostul șef al LPF, a scuturat însă praful de pe caz și a sugerat că, odată cu căderea lui Victor Ponta din fruntea guvernului (petrecută miercuri, 4 noiembrie), Consiliul Concurenței s-ar putea să-și amintească de contractul semnat de Iorgulescu cu off-shore-ul maltez.

ProSport a verificat și a obținut marți, prin surse demne de încredere, confirmarea că dosarul este în acest moment pe masa Consiliului Concurenței.

Legăturile dintre Iorgulescu și Ponta sunt multiple. Fostul lider PSD și premier a fost, în urmă cu un deceniu, membru în Consiliul de Administrație al echipei FC Național, unde președinte era Gino Iorgulescu. În acea perioadă s-au efectuat mai multe transferuri controversate de fotbaliști de la FC Național către alte cluburi.

În toamna lui 2013, înaintea algerilor pentru șefia LPF, Ponta și Liviu Dragnea au vizitat intempestiv restaurantul unde fuseseră strânși șefii de cluburi din Liga 1 și unde mai era prezent și Iorgulescu. A doua zi, Iorgulescu a câștigat postul de președinte în fața lui Dumitru Dragomir.

Consiliul Concurenței: „Investigația vizează comportamentul membrilor LPF”


În primăvara anului trecut, Iorgulescu semna cu reprezentanții unui off-shore un contract controversat prin care LPF ceda,
fără licitație, drepturile TV ale Ligii 1 pentru perioada 2014-2019

Consiliul Concurenței a remis joi ProSport un comunicat oficial în care menționează clar că LPF face obiectul unei anchete, că acest tip de investigație durează foarte mult timp, că n-au existat imixtiuni politice și că e de așteptat ca rezultatele să fie făcute publice la începutul anului viitor.

„(…) În anul 2014, Consiliul Concurenței a declanșat o nouă investigație asupra modului în care Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a vândut drepturile de televizare ale meciurilor din cadrul competiției Liga I către compania Intel Sky Broadcast LTD, pentru o perioadă de 5 ani. Investigația, ce a fost declanșată în urma unei plângeri, nu vizează modalitatea în care compania Intel Sky Broadcast LTD valorifică aceste drepturi de televizare, ci comportamentul membrilor LPF. În momentul de față investigația este încă in desfășurare, apropiindu-se de final”, se menționează în adresa trimisă pe adresa ProSport de Consiliul Concurenței.

Reprezentanții instituției (Consiliul Concurenței este independent de guvernul României) afirmă că nu a existat nicio influență politică în această investigație și explică motivul pentru că are dosarul n-a fost finalizat cât timp a fost Victor Ponta la putere: „Procedurile naționale în domeniul concurenței sunt similare cu cele ale UE. Având în vedere că durata medie a unei investigații este de aproximativ 2 ani, estimăm că această investigație va fi finalizată în prima parte a anului viitor. (…) Menționăm că nu a existat nicio intervenție pe linie politică în legătură cu desfășurarea investigației. Consiliul Concurenței este o instituție autonomă independentă”.

Articolul 51 din Legea Concurenței prevede amendă de până la 10% din cifra de afaceri

„În cazul în care LPF va fi găsită vinovată, va fi sancționată conform prevederilor Legii Concurenței (nr. 21/1996)”, se menționează în corespondența Consiliului Concurenței cu ProSport.

Articolul 51 al Legii Concurenței, la care se face referire, prevede următoarele: „(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de până la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancțiunii următoarele fapte:

a) încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1), ale art. 6 sau ale art. 12;

b) punerea în practică a unei operațiuni de concentrare economică cu încălcarea prevederilor art. 15 alin. (4) și (5);

c) începerea unei acțiuni de concentrare economică declarată incompatibilă cu prevederile prezentei legi printr-o decizie a Consiliului Concurenței, luată conform prevederilor art. 46 alin. (2) lit. a);

d) neîndeplinirea unei obligații sau a unei condiții impuse printr-o decizie luată în conformitate cu prevederile prezentei legi”.

Cazul investigat acum de Consiliul Concurenței pare să vizeze litera g) din aliniatul 1 al Articolului 5, care menționează: „Sunt interzise orice înțelegeri exprese sau tacite între agenții economici ori asociațiile de agenți economici, orice decizii luate de asociațiile de agenți economici și orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc eliminarea de pe piață a altor concurenți, limitarea sau împiedicarea accesului pe piață și a libertății exercitării concurenței de către alți agenți economici, precum și înțelegerile de a nu cumpăra de la sau de a nu vinde către anumiți agenți economici fără o justificare rezonabilă„.

De asemenea, la litera a) a Articolului 6 din Lega Concurenței se prevede: „Este interzisă folosirea în mod abuziv a unei poziții dominante deținute de către unul sau mai mulți agenți economici pe piața românească ori pe o parte substanțială a acesteia, prin recurgerea la fapte anticoncurențiale, care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea activității economice ori prejudicierea consumatorilor. Asemenea practici abuzive pot consta, în special, în impunerea, în mod direct sau indirect, a prețurilor de vânzare sau de cumpărare, a tarifelor ori a altor clauze contractuale inechitabile și refuzul de a trata cu anumiți furnizori sau beneficiari”.

Articolul 12 e și mai succint: „Sunt interzise concentrările economice care, având ca efect crearea sau consolidarea unei poziții dominante, conduc sau ar putea conduce la restrângerea, înlăturarea sau denaturarea semnificativă a concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia”.

Dragomir: „Am semnat cu mâna mea!”. Consiliul Concurenței: „Nu am încheiat niciun protocol cu LPF”

Dacă ancheta se va sfârși cu concluzia că șefii LPF sunt vinovați, atunci Consiliul Concurenței se va adresa Curții de Apel pentru a obține sancționarea celor în culpă. LPF ar avea o singură posibilitate de recurs, la Curtea de Casație și Justiție.

Două lucruri ar mai fi de notat în acest caz.

1) În timp ce Dumitru Dragomir, fostul șef al LPF, garantează că a semnat cu mâna lui un acord cu Consiliul Concurenței, această instituție afirmă contrariul. „Chiar eu am semnat, în 2008, când a avut loc prima licitație, un protocol cu Consiliul Concurenței, prin care LPF se angaja că nu va vinde drepturile TV fără licitație”, afirmă Dragomir. „Autoritatea de concurență nu a încheiat niciun protocol cu LPF”, susțin reprezentanții instituției.

2) Dacă va fi găsită vinovată, Liga Profesionistă de Fotbal va fi considerată recidivistă și, deci, expusă unor pedepse maximale, deoarece a mai fost sancționată în trecut pentru exact același motiv ca și acum. Prima oară a fost vorba de o amendă de 185.664 de lei pentru că a vândut o parte din drepturile TV pentru intervalul 2011-2014 „fără licitație deschisă, transparentă și nediscriminatorie”.

Adresa prin care Consiliul Concurenței confirmă, pentru ProSport, că ancheta privind contractul drepturilor TV din Liga 1
este aproape de finalizare, iar cei vizați sunt membrii LPF responsabili

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Vouchere de 1.900 DE EURO pentru cei care au CASĂ LA CURTE. Anunțul venit chiar astăzi, 28 martie
Vouchere de 1.900 DE EURO pentru cei care au CASĂ LA CURTE. Anunțul venit chiar astăzi, 28 martie
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup