Circarii de la tribunal

Circarii de la tribunal
  • Publicat:
  • Actualizat:

Data: 18 noiembrie. Locația: Tribunalul București. Surpriză!
După 24 de amânări au început, în sfârșit, audierile în „Dosarul
Trans­ferurilor”.

Opt oameni de fotbal sunt acuzați de mai multe infracțiuni
financiare. Doar patru au fost ieri prezenți în fața instanței:
Mihai Stoica, Ioan Becali, Victor Becali și Gică Popescu. Cristi
Borcea, George Copos, Jean Pădureanu și Gigi Nețoiu au găsit
fiecare un motiv pentru a absenta, dar la următoarea înfățișare,
adică pe 22 decembrie, vor fi aduși cu mandat.

MEME, cu
zâmbetul pe buze

Programat pentru ora 12:30, procesul a început cu o oră și 20 de
minute întârziere. În deschidere, Mihai Stoica. Elegant și foarte
atent la vorbe, actualul om de televiziune a alternat pledoaria sa
cu replicile menite să mai destindă audierea. În total, a vorbit o
oră și jumătate! „Nu știu de ce am fost învinuit. Am citit
concluzia organelor și mărturisesc că nu am înțeles nimic”, a
punctat Meme. Momentul culminant a fost însă la finalul pledoariei
sale, când, detașat, și-a amintit că în rechizitoriul instanței a
aflat că „fotbalul a fost inventat în China. Mulțumesc organelor
interne pentru informație”.

„Judecați-ne după
competențele intelectuale!”

Atmosfera s-a schimbat în momentul în care Giovani Becali a
intrat în acțiune. Pus pe treabă, fostul agent și-a început show-ul
spunând că „trebuie să îmi iau sacoul? Hai bine… Urmează
spectacolul!”. Și chiar spectacol a și fost: anecdote despre
fotbal, povești din fenomen, autocritici, dezvăluiri despre ce
înseamnă să fii agent și cum se fac contractele jucătorilor. „Nu
mai țin minte toate sumele. Stoica e mai deștept. Eu am făcut doar
un liceu și după aceea am plecat afară. Eu visam blugi de cowboy,
alte chestii. Cred că ar trebui să ne judecați după competențele
intelectuale”, s-a amuzat Becali.

Ora 17:30. Judecătorul se ridică și spune că urmează o pauză de
15 minute. Până la urmă au fost 30 de minute pentru un prânz bine
primit. Fiecare inculpat, așa cum au fost numiți oamenii de fotbal,
și-a scos câte o sacoșică din care s-au înfruptat, că tot e post,
cu câte un sandviș pregătit de acasă. Câteva zâmbete și eschivări
față de fotografi și înapoi la proces.

Victor
Becali, întrebat dacă are herghelie

Victor Becali a vorbit cel mai puțin, 15 minute. A părut
relaxat, chiar și atunci când a fost întrebat dacă deține o
herghelie. A urmat Gică Popescu. „Baciul” a dat impresia că este
cel mai timorat, dar și cel mai pregătit. Cu date extrem de exacte,
fostul căpitan al naționalei a povestit fiecare pas pe care l-a
făcut în cazurile în care a fost acuzat. Fără zâmbete, dar cu
gesturi largi, Popescu a fost singurul care l-a finalul discursului
a ținut să precizeze oficial: „Nu mă consider vinovat cu nimic!
Sper ca adevărul să iasă la iveală!”

Motivele absenței celor patru: Copos se luptă cu
greviștii firmelor sale, Borcea se tratează la Miami, Pădureanu a
trimis 100 de file cu bolile de care suferă, iar Nețoiu a fost
ocupat. Aceștia vor fi aduși cu mandat pe 22 decembrie

5 ore au durat
audierile la înfățișarea de ieri

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…