Mii de refugiați ajung zilnic la granița Ungariei. Vin de la mii de kilometri depărtare, oripilați de ce se întâmpla în țările lor și caută un viitor liniștit. Cu toții vedem în fiecare zi imagini care unora le provoacă milă și solidaritate, iar pe alții îi revoltă. Ce legătură are criza refugiaților cu fotbalul din România? Pentru majoritatea fotbaliștilor niciuna, dar pentru un jucător de la Gaz Metan Mediaș, imaginile pe care le vede la știri sunt un „deja-vu”. Reprezintă povestea vieții sale. El vede din alt unghi această migrație pentru că a fost și el refugiat și a trăit pe pielea lui momente de groază în care alții au decis ce se întâmplă cu viața lui. Înainte de a ajunge fotbalist, Azdren Lullaku a fost refugiat. „E o problemă delicată, pentru că nu știi ce fel de oameni îți intră în țară, dar lumea clar trebuie ajutată. După ce se face un control, oamenii ar trebui ajutați. Eu știu ce simt. Când văd imaginile la televizor, îmi amintesc de acele momente. Oamenii fug pentru că nu au încotro”, este opinia unui om care știe ce e în mintea unui refugiat.
„Era 4 dimineața când au început bombardamentele…”
Povestea sa te șochează și detaliile te țin „cu sufletul la gură”. Avea 12 ani când a început în Kosovo războiul care avea să-i schimbe radical viața. Într-o dimineață sunetul asurzitor al bombelor l-a trezit. Nu mai era timp de nimic. Mama sa l-a luat pe el și pe fratele său și a decis să fugă. În spatele lor a rămas toată agoniseala familiei. Lullaku și familia sa deveniseră refugiați. „Când au început bombardamentele în orașul nostru era 4 dimineața. Aveam în gând doar să fugim. N-am apucat să luăm nimic. Nu ai timp să te gândești la nimic. Casa noastră a fost bombardată și a ars cu totul”, rememorează Lullaku clipele de groază trăite atunci.
Tot Germania era și visul său
Pentru el și familia sa nu mai era loc de întors. Ținta era, ca și pentru majoritatea refugiaților de astăzi, Germania. Drumul până acolo însemna mii de kilometri și multe pericole. „Atunci nu înțelegeam multe lucruri, dar acum îmi dau seama cât de greu a fost. Am mers pe jos 36 de ore, până în Muntenegru, iar apoi am făcut două zile până în Albania. Era multă lume, era zăpadă…groaznic. În stânga și în dreapta noastră vedeam oameni morți pe marginea drumului, iar în spate vedeam casele cum ard. Se bombarda, toată lumea alerga speriată”, își amintește Lullaku.
2000 de mărci, prețul libertății
Odată ajuns în Albania, drumul era străbătut doar pe jumătate. Marea încercare era trecerea cu barca în Italia. Câțiva albanezi, care îi transportau contra cost erau și salvatori, dar și pericolul numărul unu: „Din Albania ne-am îmbarcat pe o barcă prevăzută pentru 30 de persoane. Noi mergeam câte 60 de oameni. Am dat 2000 de mărci pentru toată familia, unor albanezi care ne duceau cu barca în Italia. Cine nu avea bani să plătească rămânea în Albania sau în Macedonia”.
„Toți cei din barca cu care trebuia să merg au fost aruncați peste bord”
Cei care îi transportau nu-și asumau niciun risc de a fi prinși de poliția italiană și îi aruncau peste bord, fără să clipească, pentru a-și salva pielea. „Exista pericolul să fii aruncat în mare, pentru că ei oricum luau banii înainte. Dacă auzeau că suntem așteptați de poliția italiană te aruncau în mare. Noi trebuia să ne îmbarcăm într-o seară, dar s-a umplut barca și am mai rămas o zi. Apoi am aflat că toți cei din barca ce plecase în acea seară muriseră. Au fost aruncați în mare. A fost norocul nostru”, povestește Lullaku felul în care soarta l-a ajutat să „dribleze” moartea.
„Aș găzdui refugiați”
Italia a însemnat pentru Lullaku și familia sa descătușarea după un drum dinspre moarte, spre viață. Explică felul în care refugiații sunt tratați atunci când ajung la destinație și de ce nu a rămas în Germania: „Când am ajuns în Italia ne-a luat poliția și ne-au dus la hotel. Am primit hrană și haine. Noi am vrut însă să ajungem în Germania. Acolo am fost cazați într-un hotel doar cu refugiați, unde erau condiții bune, doar că nu aveam voie să ieșim afară. Am stat 10 luni și ne-au trimis înapoi în Italia, pentru că atunci un refugiat nu avea voie să plece din țara unde a ajuns prima dată”. Așa se încheie povestea de refugiat a lui Lullaku. O poveste care îți taie respirația și care e trăită în aceste zile de mii de oameni care se află în situația în care atacantul de la Mediaș s-a aflat. Astăzi, fotbalistul spune că ar ajuta oricând refugiații, cu condiția ca aceștia să aibă intenții bune. „Dacă aș avea posibilitatea aș găzdui refugiați. Știu prin ce trec acei oameni”, spune jucătorul.
Războiul din Kosovo
Războiul din Kosovo s-a desfășurat între 28 februarie 1998 și 11 iunie 1999 între armata Republicii Yugoslavia și grupurile rebelilor albanezi din Kosovo, cunoscute ca Armata de Eliberare Kosovo, cu suport din partea NATO și a armatei albaneze. Rezultatul acestui război a fost separarea politică și economică a Kosovo. Se estimează că au decedat în acest război între 1500 și 2000 de civili. În timpul războiului aproximativ 600.000 de cetățeni s-au refugiat în alte țări.
„Liga a doua ar trebui să aibă mai multă vizibilitate”
Pentru Lullaku și familia sa, experiența de fugar a fost cu final fericit. S-a stabilit în Italia, unde a început să joace fotbal și de unde a fost remarcat și adus în Liga I, de Gaz Metan, iar acum joacă în liga secundă pentru medieșeni. „Nu este ușor nici aici. Sunt mulți jucători care au jucat în Liga I. Cam toate echipele au 3-4 jucători cu meciuri în prima ligă. La noi au rămas însă mulți jucători și nu ar trebui să avem probleme. Ar trebui însă ca liga secundă să aibă mai multă vizibilitate. În Italia, chiar și meciurile din a treia ligă sunt televizate”, spune Lullaku.
78 de partide și 14 goluri a reușit Azdren Lullaku în Liga I
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER