Caută și-n gaură de șarpe! **Reacția guvernanților după seria de materiale publicate în ProSport

Redactor:
Andru Nenciu
Caută și-n gaură de șarpe! **Reacția guvernanților după seria de materiale publicate în ProSport
  • Publicat:
  • Actualizat:

*Șeful de la Finanțe a pus juriștii în mișcare.

Pozițiile exprimate ieri de guvernanți privind premierile pe care olimpicii de la Dinamo le așteaptă încă din 2008 întăresc convingerea potrivit căreia sportivilor li se va face dreptate în ceasul al 12-lea. Chiar dacă Ministerul de Finanțe a informat-o pe Elisabeta Lipă de miercuri că sumele s-au prescris, la Palatul Victoria se caută portițe pentru ca Pușa Diță, Geta Andrunache, Viorica Susanu, Mihai Covaliu și ceilalți să-și primească restanțele. Iar semnalele au prins contur ieri din două direcții.

Așa cum ProSport a anunțat, primul ministru Victor Ponta încearcă să-și ducă promisiunea la capăt, iar un comunicat remis ieri de Guvern conduce spre ideea că pâinea și cuțitul sunt în mâinile Minsterului de Finanțe. „Conform atribuțiilor Autorității Naționale pentru Sport și Tineret, prim-ministrul Victor Ponta a solicitat atât acesteia, cât si Ministerului Administrației și Internelor (în subordinea căruia se află clubul Dinamo) să soluționeze situația creată de foștii responsabili, răspunsul Ministerului Finanțelor Publice fiind unul conform legilor în vigoare. Premierul își menține toate declarațiile făcute, motiv pentru care doar ANST și MAI pot oferi un răspuns în legatură cu modul în care va fi solutionată această situație”, se arată în răspunsul formulat de Biroul de presă al Guvernului.

Vorbe care denotă bunăvoință
Pentru prima dată de la izbucnirea scandalului, ieri s-a auzit și vocea șefului de la Finanțe, Florin Georgescu. Acesta susține că, dacă MAI a decis în 2008 să acorde bani unui sportiv, iar acesta a luat doar o parte din sumă, poate primi și restul, dar, dacă ministerul nu a înregistrat acest drept, lucrurile se complică. „Dacă a fost emis un ordin al ministrului de la acea vreme pentru acordarea acestui premiu, dacă s-a luat decizia să i se înregistreze dreptul, e în regulă. Dacă însă dreptul acela nu i l-a constituit conducerea ministerului de la vremea respectivă, e mai dificil. Noi analizăm acum și cu juriștii, dar v-am spus în mare cum stau lucrurile. Sperăm ca acest minister să fi decis la vremea respectivă că premiază, că nu a avut bani la capitolul acela bugetar decât în proporție de 20 la sută și restul de 80 la sută se completeze acum. Dacă nu s-a stabilit acest drept acum patru ani, vedem cum stau lucrurile din punct de vedere juridic”, a explicat ministrul Finanțelor.

„Vă ajut să plătiți această datorie, de fapt e vorba de Ministerul de Interne. Nu e normal, ne facem de râsul lumii să avem datorii la primele campionilor din 2008„, Victor Ponta, declarație acordată pe 16 iulie 2012

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…