Blatter și gibonii

Mondialul va începe cu adevărat doar atunci când va avea chef
Blatter să-l lase să înceapă. Deocamdată, Planeta Fotbal asistă
neputincioasă la o țicneală care a golit farmaciile de nurofen.
Chiar de la partida de deschidere am avut cu toții senzația că ne-a
apărut în sufragerie un viespar zumzăitor sau ne-am mutat peste
drum de sediul guvernului unde un cârd de tiruri protesteză
claxonând asurzitor. Am ajuns deja să ducem dorul fumigenelor,
petardelor, sloganurilor la granița decenței. Dorul după un alt tip
de sminteală. Era măcar o reacție umană, nu una a gibonilor cu
trompete.

De atâția ani în pâine, Blatter n-a priceput până acum că un
Mondial înseamnă și o cultură a tribunelor. Fiecare suporter vrea
să se audă totuși când își încurajează favoriții, să se audă în
stadion, dar și acasă, să simtă că freamătă laolaltă cu cei care-l
văd la televizor. Doar pentru asta și-a plătit biletul și a pornit
într-o aventură la mii de kilometri distanță de casă. În meciul de
schidere a jucat Mexicul, cu una dintre cele mai frenetice și
fermecătoare galerii. Spectacol unic. A încântat mereu, a dat
culoare atâtor turnee finale cu repertoriul inegalabil. Oameni de
toate vârstele cântând cu patos „La bamba” și tot repertoriul
clasic de care ne mai aducem aminte prin vacanțe. De văzut, pe
mexicani nu i-a văzut nimeni pentru că nu ne-a fost oferit nici
măcar un cadru. De auzit, așijderea. Exact ceea ce li se va
întâmpla pe rând și englezilor, și italienilor, și brazilienilor,
și spaniolilor, chiar dacă Manolo va sparge câte două tobe pe meci.
În toată nebunia de acum vom avea parte de cel mai tăcut Mondial
din istorie. Țăcăneală generală doar pentru că Blatter nu aplică și
nenorocirilor alea de vuvuzele tratamentul pentru brichete sau
umbrele, lăsate la intrare. Blatter are grijă de industria de
trompete de parcă ar fi diamantele Africii de Sud.