Băseball

Am fost tristă, fată. Boțocănită la maxim. Ieri m-a cerut de
nevastă un mijlocaș din divizia C. Știi cum vine treaba asta? Cum
te-ar invita să pozezi în Playboy îmbrăcată. Am aproape douășpatru
de ani, viața mea s-a terminat. Nici să prezint meteo nu mai sunt
bună, decât în zi de eclipsă.

Au cășuneanu pe mine niște băieți de asfaltatori – (ăsta-i sportul
cel mai bănos: nu poate număra primaru cât pot ei umple gropi) – să
mă duc cu ei în Bamboo, de Drogobete. Nu pun botu’ la d-astea. Na,
că nu mă duc. M-am hotărât să nu mai ies din casă, să mă sinucid
lent ca o șinșila. Poate, totuși, să ies de Ballantine’s Day…

Câteva zile am fost ca atacată energetic. Fără vină, fată, că nu
m-am dus la Vântu, nu e genu meu. Până m-a salvat Băse, cu adevărat
președintele tuturor românilor. Ne-a promis că aduce americanii să
monteze, sanchi, un scut antirachetă. Le-a dat-o la vrăjeală că ne
atacă aiatolacii, pupa-i-aș poza lui de marinar intergalactic. ‛T
dai seama: unu și unu, numa parai și mușchi, veniți aici să ne
acopere pe noi; care-o avea noroc. Mă și ia cu amețeală. Tre să fiu
tare, să mă pregătesc de luptă. Începe să-mi placă hitu lu Guță,
vizionaru: „Hai în mercedez, hai în aveon/ Și la sutien să-ți bag
un milion”. (Nu te râde, că azi milionu-i mare).

Așa că n-am încotro, am pus mâna pe carte: învăț baseball fără
profesor. Nu-i greu: aruncă unu o minge; altul dă în ea cu o bâtă
și fuge în cerc. Cam ca la călușari, dar cu ball. Ascultă la mine,
care le știu pe toate: ăsta o să fie, până-n 2012, sportul
național. O iau pe urmele lu Ana Maria Prodan: mă crețofonez
palmier explodat și mă fac impresară la sportul ăsta cu măciuca
rotunjită.