Barcelona** confidențial

“Pescu, Popescu”, scriau ziarele din Barcelona când în România a apărut știrea că fostul internațional ar fi colaborat cu Securitatea. Fără să înțeleagă mare lucru din tot scandalul care i-a ocupat ultima lună lui Popescu, catalanii păstrează toate ușile deschise pentru fostul căpitan al Barcei.

“Regulile spun că n-avem voie să intrăm pe teren, nici în tribune cu presa”. Ieri, în jurul prânzului, Jose Ramon Alesanco și Gică Popescu stau la intrarea principală a stadionului Camp Nou. Discută ultimele noutăți, în timp ce spaniolul, coordonator al școlii de fotbal a Barcelonei, îl pune în temă pe român cu ultimele reguli ale clubului.
Până în acel moment, ziua fusese plină pentru Popescu, într-o perioadă în care la Barcelona e mai vacanță ca de obicei. A-nceput cu o conferință de presă în care le-a prezentat și catalanilor decizia CNSAS care spune că nu a colaborat cu Securitatea și a continuat cu o veste grea.

“Nu se poate!”

La câteva minute după ce și-a încheiat conferința, a sunat telefonul, iar discuția a fost scurtă ca o concluzie. “A murit Bobby Robson” – “Nu se poate!”. Sir Bobby avea de mult probleme de sănătate, dar e același Sir Bobby care a văzut în Popescu un jucător bun de Eindhovenul unde strălucea Romario la începutul anilor `90, bun de adus la Barcelona care măcina oameni în căutarea gloriei din era Cruyff, bun de pus căpitan pe Nou Camp, când jumătate din presa catalană îl împingea în față pe Guardiola.
Sala de conferințe se umple din nou. Întâmplarea face ca de față, chiar acum, să fie unul dintre preferații englezului. “A fost mare, dar aici n-avea viață. Țin minte un meci cu Rayo Vallecano. La 6-0 pentru noi, se auzeau fluierături! Nu eram îndeajuns de spectaculoși pentru suporteri, nu jucam 4-4-3, iar scorul nu mai conta. N-avea cum să reziste la Barcelona”, le spune Popescu spaniolilor, amintindu-le că Robson a fost dat afară în 1997 după un sezon în care câștigase 3 trofee din patru posibile.

“Sunt cu Gica”

Moartea lui Robson e subiect de discuție între Popescu și Alesanco la intrarea pe stadion, până când spaniolul primește telefonul așteptat. “Hola, sunt cu Gica, chiar nu putem intra pe teren sau în tribune?…E bine”. Alesanco încheie discuția, și anunță că s-a rezolvat problema accesului. Se deschid, pe rând, drumurile către vestiare, birouri, inclusiv cel al lui Guardiola, care are încă pe perete notițe de dinaintea finalei de Champions League cu Manchester United. Cristiano Ronaldo e la loc de cinste printre ele. Alături de Alesanco, Popescu face turul lojelor, unde e anunțat că locurile au ajuns până la 11.000 de euro pe sezon.

Henry, pe locul lui Popescu

Pe măsură ce tot mai multe uși se deschid pe Nou Camp, se înmulțesc demonstrațiile de forță, însă niciuna nu e mai puternică decât cea aflată după ușa vestiarului, deși jucătorii sunt plecați în Statele Unite, în turneu. Nu dotările impresionează, ci detaliile. Fiecare dulap are numele jucătorilor (cele ale lui Hleb și Eto’o n-au fost șterse încă), iar deasupra fiecărui nume sunt trecute liste cu fotbaliștii care au stat de-a lungul timpului pe acel loc. “Asta ca să înțeleagă fiecare ce înseamnă să te schimbi în vestiarul ăsta”, explică Popescu. Românul a stat pe locul lui Ronald Koeman și a fost urmat de Reiziger, Giuly și Henry.
“Clubul e mai important decât jucătorul”, e unul dintre motto-urile Barcelonei, motiv pentru care toate listele de pe dulapuri păstrează locuri libere sub numele celor care joacă acum pentru campioana Europei.

“Ce e aia Securitate?”

Conferința de presă ținută ieri la Barcelona a fost mai degrabă o lecție de istorie a României pentru ziariștii iberici.

“Am mulți parteneri de afaceri în Spania, prieteni, și nu vreau să creadă despre mine că nu sunt persoana pe care o cunoșteau”, și-a motivat Popescu decizia de a ține în Barcelona o conferință de presă despre presupusele sale legături cu Securitatea.
Inițial, jurnaliștii spanioli au confundat rolul de colaborator al Securității cu cel al unui agent secret gen James Bond, însă ieri au părut mai degrabă interesați să afle ce anume presupunea colaborarea decât dacă Popescu a colaborat sau nu. Nedumerit, unul dintre ziariști a cerut să i se confirme că sportivii erau nevoiți să dea rapoarte la fiecare întoarcere din străinătate în România socialistă: “Și trebuia să le spui ce-ai făcut!?”. Răspunsul lui Popescu a fost cât o minilecție de istorie a României, însă e greu crezut că subiectul va mai interesa presa iberică.