Atunci când mor copiii. Jivago mutilat, ultima parte: deznodământul tragic al unei poveşti adevărate care bate orice film

20 apr 2016 15737 afişări Special
Atunci când mor copiii. Jivago mutilat, ultima parte: deznodământul tragic al unei poveşti adevărate care bate orice film
GALERIE (23 de imagini) VEZI GALERIA

Indiferent dacă ai citit sau nu serialul ProSport despre viaţa lui Nicolae Mihuţ, ofiţerul de Securitate acuzat că a mutilat destinele a mii de români, versurile bătute la maşină pe foile de calc îţi ridică un nod în gât. Autorul manuscrisului, un Jivago mutilat, şi-a aşezat în ele destinul agresat de comunism şi l-a numit Povestea Doinei. Acolo – mascată de o alegorie - e viaţa lui, marea lui dramă din care îşi trag seva iubirea, suferinţa, trădarea şi o nouă dragoste. Personajul principal, Stan, pleacă la război împotriva tătarilor, e rănit şi capturat, iar când scapă din infern, după ani de chinuri, îşi găseşte nevasta răpită de tătari şi nedornică să se întoarcă la viaţa de dinainte. Stan este Pantelimon Guţu, tatăl natural al actriţei Mariana Mihuţ, prizonierul care, întors după 9 ani inumani petrecuţi în lagărele sovietice, şi-a găsit soţia şi fiica în casa securistului Nicolae Mihuţ. Astăzi, ProSport încheie serialul Jivago mutilat cu un tribut adus românilor ale căror vieţi au fost frânte de importul bestial de ideologie din URSS. În galeria foto veţi găsi manuscrisul integral al odiseei lui Pantelimon Guţu, pe care acesta a încercat în zadar să-l publice în vremurile în care România era bântuită de frică şi de teroare. Datoria noastră este să nu uităm. 

Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său, şi tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său!
Vechiul Testament, Ezechiel, 18.20

Ion Pârcălab, fostul mare jucător de la Dinamo din anii 60, îşi aminteşte despre preşedintele de club venit în ianuarie 1963 din structurile Securităţii şi dispărut după un an şi jumătate înapoi în sistemul din care provenea: „Venea de unde venea şi credea că e tot ca la armată. Dădea fel de fel de ordine, era mai dificil faţă de ceilalţi preşedinţi. Poate de asta nici n-a rezistat atât de mult la noi”. În vara lui 1964, Nicolae Mihuţ, locotenent colonelul de securitate specializat în lichidarea grupurilor de rezistenţă armate anticomuniste din munţi, era înlocuit de la conducerea clubului sportiv al Securităţii, Dinamo.

Fiica sa naturală, Margareta, are foarte puţine amintiri din perioada petrecută de ofiţerul Mihuţ în clubul Dinamo. Întâlnirile cu tatăl ei (foto) recăsătorit cu Elena Guţu, mama actriţei Mariana Mihuţ, au rămas la fel de rare ca şi în anii 50:

„Mi-a dat o dată mama brânci să mă duc la taică-miu. M-am suit în tren şi m-am dus la club, la Dinamo. L-am aşteptat până la prânz şi nu a apărut deloc. Că nu are timp, că e în şedinţă. La un moment dat, l-a pus pe un tip să mă duc acasă. M-am dus la el acasă, stăteau la Perla, pe Ştefan cel Mare. Am sunat, iar soacra lui n-a vrut să-mi deschidă uşa. Cu chiu cu vai, după insistenţe, ne-a deschis basaraneanca bătrână”.

Pe 1 august 1964, din ordinul general-locotenentului Vasile Negrea, adjunctul Ministrului Afacerilor Interne (M.A.I.), locotenent colonelul Nicolae Mihuţ era mutat „în interes de serviciu – fără drept de indemnizaţie de mutare – la Direcţia Regională M.A.I. Bucureşti şi se numeşte în funcţia de locţiitor şef serviciu operativ la Serviciul III, poziţia 31 din statutul de organizare”.

Salariul lunar al ofiţerului este specificat în documentaţia de mutare: 2.300 de lei lunar.

Natura exactă a noului job al lui Mihuţ rămâne învăluită în mister. Conform documentelor despre organizarea Securităţii, Serviciul III se ocupa de contrainformaţii şi de trecerile frauduloase ale frontierei.

Publicat în 1957 în străinătate, Doctor Jivago, romanul rusului Boris Pasternak, a produs un cutremur în Uniunea Sovietică, ţară în care cartea a fost interzisă până în 1989. Doctor Jivago i-a adus lui Pasternak un premiul Nobel pentru literatură în occident şi oprobriul în URSS. Romanul urmăreşte viaţa tragică a doctorului Iuri Jivago, martor şi în acelaşi timp naufragiat al scufundării Rusiei ţariste, în locul căreia s-a ridicat – înspăimântător – regimul comunist care a făcut zeci de milioane de victime.

Margareta, fiica sa, îşi aminteşte: „Când a plecat de la Dinamo, a trecut la Rahova, la o secţie. Nu ştiu exact unde, nu am idee ce avea Securitatea acolo. Din când în când mă duceam acolo şi îl chemam la poartă. Ar fi putut să-mi facă şi mie rost de o locuinţă. Stăteam numai prin gazde. Şi mă lua: „Spune repede ce ai de spus că trebuie să intru într-o şedinţă”. Nu mă întreba cum trăiesc, ce salariu am. Aveam 850 de lei, ca asistentă socială. Astea erau vremurile. Noi trebuia să construim socialismul”.

Pe tatăl meu nu l-a interesat situaţia mea materială. N-am avut ambiţii deosebite. Ce am realizat, am realizat prin munca mea cinstită. Mi-am îngrijit pacienţii cu drag
Margareta Schiesser, născută Mihuţ

Scos la pensie după venirea lui Ceauşescu

Tot în 1964, sora vitregă a Margaretei, Mariana Mihuţ, termina cursurile IATC şi dădea concurs pentru un post de actor la Teatrul Giuleşti. Într-un interviu pentru Jurnalul, actriţa a povestit: „Din fericire, am reuşit să iau concursul şi am rămas în Bucureşti. Pe vremea aceea se rămânea mult mai greu în Bucureşti. Acesta a fost primul miracol. N-am stat în provincie”.

Un an mai târziu, în 1965, Mariana Mihuţ să căsătorea cu Victor Rebengiuc, un actor deja consacrat pe care-l urmărise cu atenţie în facultate şi pe care l-a cunoscut în timpul filmărilor la „Pădurea spânzuraţilor”. Rebengiuc tocmai divorţase de actriţa Anca Vereşti.

În regia lui Liviu Ciulei, cu Victor Rebengiuc în rolul lui Apostol Bologa şi cu Mariana Mihuţ în rolul Martei, ecranizarea romanului lui Liviu Rebreanu a câştigat Premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes, în mai 1965.

România devenea o ţară cunoscută în lumea cinematografiei, dar trăia momente complicate în relaţiile cu Uniunea Sovietică. Pe 19 martie 1965, „tătucul” românilor, Gheorghe Gheorghiu Dej înceta din viaţă, la 64 de ani, în urma unui cancer galopant care, se pare, ar fi fost provocat prin iradiere în timpul unei vizite de lucru în URSS. În locul său, preşedinte al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România era numit Chivu Stoica. În umbră, Nicolae Ceauşescu se pregătea, însă, să devină noul „tătuc”. El avea să-i succeadă lui Stoica în decembrie 1967 şi să-l numească viceprim-ministru pe rivalul său, fostul şef al Securităţii, Alexandru Drăghici.


Moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, anunţată pe prima pagină din Sportul popular

Jocurile politice aveau să se resimtă din nou în structurile militare. Pe 29 februarie 1968, la doar două luni după venirea la putere a lui Ceauşescu, colonelul Nicolae Mihuţ – văzut drept unul dintre cadrele fidele lui Alexandru Drăghici - era pensionat la vârsta de 53 de ani, după 36 de ani de vechime, dintre care 22 de ani petrecuţi în structurile aparatului represiv, conform articolul 7 din decretul 141/1967:

Pensia de serviciu se acordă militarilor care la data ieşirii din cadrele permanente au cel puţin 25 ani vechime în serviciu, din care 15 ani efectivi ca militar, şi au împlinit vîrsta de 52 ani.

Peste doar două luni, într-o plenară a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, o comisie decidea reabilitarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu, fostul membru de partid arestat, condamnat şi executat în 1954. Cum Alexandru Drăghici fusese responsabil pentru deciziile majore din cazul Pătrăşcanu, vicepremierul era eliberat din funcţie, degradat din postul de general-colonel şi cădea în dizgraţie. La fel se întâmpla cu cei consideraţi a fi apropiaţii săi.  

Securitatea se remania.

Totuşi, la 10 luni după trecerea în rezervă, Nicolae Mihuţ era, surprinzător, reactivat. Printr-un ordin semnat de Ion Stănescu, noul preşedinte al Consiliului Securităţii Statului, colonelul în rezervă era repartizat la Inspectoratul Judeţean de Securitate Ilfov.

Mihuţ primea funcţia de adjunct şef al Serviciului I, departamentul de Informaţii Interne, cu un salariu lunar de 2.000 de lei. Ziarul Sportul costa atunci de 25 de bani, astfel că raportul dintre preţul ziarului şi salariul ofiţerului de Securitate era de 8000 la 1. Un raport simplist arată că, în condiţiile în care ziarele costă acum în medie 2 lei, salariul lui Mihuţ s-ar fi calculat în 2016 la 16.000 de lei.

Revenirea printre cadrele active a ofiţerului acuzat de cel puţin 5 crime şi de torturarea românilor care se opuneau regimului comunist este ultimul document referitor la Nicolae Mihuţ găsit de ProSport în arhivele online ale CNSAS.

După 1 ianuarie 1969, viaţa fostului preşedinte de la Dinamo Piteşti şi Dinamo Bucureşti poate fi reconstituită doar din amintirile  fiicei sale naturale, Margareta Schiesser, numită atunci Margareta Georgescu în urma căsătoriei cu Victor Georgescu. Contactată din nou de ProSport, Mariana Mihuţ a refuzat categoric să discute despre viaţa tatălui ei vitreg, ofiţerul de Securitate Nicolae Alexandru Mihuţ.


Margareta Schiesser, născută Mihuţ, are 75 de ani. Mariana Mihuţ, născută Guţu, are 74 de ani. Ele sunt fiicele lui Nicolae Mihuţ

Mi-a fost frică să mă căsătoresc. Mi-a fost frică să nu păţesc ce a păţit maică-mea şi să trăiască băieţii mei fără tată. La 31 de ani, am făcut primul copil, la 33 pe al doilea
Margareta Schiesser, fata naturală a lui Nicolae Mihuţ

Marea ironie: fata într-un film cu "bandiţi"

În 1972 şi 1974, se năşteau Victor Emanuel Georgescu şi Alexandru Mugurel Georgescu, nepoţii naturali ai lui Nicolae Mihuţ. În 1975, venea pe lume Tudor Rebengiuc, fiul fetei sale vitrege, Mariana, şi al soţului ei, Victor. Margareta râde amar atunci când este întrebată despre reacţia bunicului la venirea pe lume a celor doi nepoţi ai săi:

„Să vină la nuntă? Fii serios! Nici nepoţii nu şi-i cunoştea. Nu l-am chemat la botez. Ce puteam să aştept? L-am întâlnit odată întâmplător cu Tudor, cu băiatul lui Mariana, prin Cişmigiu. Eu eram cu băieţii mei şi a fost foarte jenat de situaţie. „Da, să ştii că femeia care e la copil e bolnavă şi a trebuit să ies eu cu el”. Era o scuză. Pe nepoţii lui nici nu i-a cunoscut, habar nu a avut”

În 1974, printr-o nouă răsucire bizară a destinului, soţii Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ au fost distribuiţi de regizorul Manole Marcus în filmul „Capcana”, o relatare fictivă în stil comunist a acţiunilor reale de reprimare a rezistenţei armate din munţi la care tatăl adoptiv al Marianei, Nicolae Mihuţ, participase activ.

Citeşte mai jos continuarea articolului.


Victor Rebengiuc, în rolul "banditului" care împuşcă ţăranii posesori de carte roşu, dovada de membru al Partidului Comunist

Mariana Mihuţ plânge moartea comisarului rănit în lupta cu "bandiţii din munţi"

 

Acţiunea din scenariu se petrece în 1948. Eroul pozitiv al filmului, comisarul Mihai Roman, interpretat de Ilarion Ciobanu, încearcă şi reuşeşte să lichideze un grup de „bandiţi”, condus de personajul Horia Baniciu, jucat de Victor Rebengiuc. Pentru un mai bun efect propagandistic, „bandiţii” sunt îmbrăcaţi special în resturi de uniforme ale armatei germane pentru a arăta apartenenţa la „mişcări fasciste”. În plus, „banda” condusă de Rebengiuc ucide în mod arbitrar locuitori dintr-un sat aflat la poalele munţilor. În realitate, aşa cum aţi putut citi în episoadele anterioare, ofiţerii de Securitate, printre care şi socrul lui Victor Rebengiuc, au avut mari bătăi de cap şi au acţionat în consecinţă extrem de dur din cauza sprijinului acordat de ţărani luptătorilor din munţi.

În filmul „Capcana”, Mariana Mihuţ joacă rolul unei tinere activiste, pe nume Silvia, care se îndrăgosteşte de comisarul Roman. Scena finală o arată pe actriţă plângând la capul comisarului muribund, rănit grav în lupta finală dusă împotriva „bandiţilor”.

Odată, un mare partener de-al meu, la unul dintre primele mele roluri, mi-a spus: „În viaţa mea am întâlnit două mari talente: Ilie Năstase şi tu!". Era în perioada Cupei Davis...
Mariana Mihuţ pentru Ana Maria Onisie, Adevărul

Cu doi ani înainte de lansarea filmului „Capcana”, în toamna lui 1972, Mariana Mihuţ fusese distribuită în piesa „Revizorul” de la Teatrul Bulandra, pusă în scenă de Lucian Pintilie. După doar trei reprezentaţii, piesa a fost interzisă de cenzura comunistă. Peste 40 de ani, actriţa a comentat decizia, într-un interviu pentru „Adevărul”:

„Nu ştiu să vă spun cine s-a aflat în spatele acestei lucrături mârşave care a distrus, a ucis nu doar un singur spectacol, ci a fost o crimă ce a afectat în esenţă fiinţa teatrului românesc. Am mai spus-o. Spectacolul cu Revizorul era unul de natură să înalţe ştacheta teatrului, să modifice percepţia însăşi a ideii de teatru, de spectacol”.

În 1973, Lucian Pintilie a luat decizia de a părăsi România. Avea să se întoarcă în 1979 doar pentru a filma „De ce trag clopotele, Mitică?”, un film inspirat din operele lui Caragiale, cu Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ în roluri principale. Filmul avea să fie şi el interzis de regimul Ceauşescu, iar românii au avut posibilitatea să-l urmărească abia la un deceniu după lansare.

În 1976, Securitatea a reuşit să-l captureze pe Ion Gavrilă Ogoranu, ultimul membru al mişcării de rezistenţă din munţi căutat de autorităţi. Condamnat în contumacie la 15 ani de muncă silnică pentru apartenenţa la mişcarea legionară, Ion Gavrilă a înfiinţat în 1948 Grupul Carpatin de Rezistenţă Naţională Armată pe care l-a condus până în 1954, când a fost rănit. În urma uciderii sau capturării membrilor grupului, Gavrilă a descris sentimentele luptătorilor singuratici din munţi: "Când bate vântul în munţi, de se cutremură şi şuieră stâncile, uneori se năpusteşte asupra unui picior de pădure de brad cu atâta înverşiunare şi îi răstoarnă cu răgăliile în sus sau îi frânge când pământul este îngheţat, încât, în răgazul a câtorva minute, o pădure de brad mândră e la pământ. Uneori, unde şi unde, câte un brad, cine ştie prin ce minune a întâmplării, rămâne în picioare. Dacă acel brad ar avea conştiinţa existenţei sale, ar fi tentat să creadă că a avut noroc, faţă de fraţii săi ucişi într-o clipită. Şi poate se mângâie că a supravieţuit. Nu ştie că-l aşteaptă o soartă mult mai tristă decât a fraţilor săi căzuţi". Ascuns timp de 22 de ani în diferite locaţii, Gavrilă a fost capturat la Cluj, în 1976, dar a scăpat de pedeapsa capitală la intervenţia americană. În 2005, cazierul său nu fusese curăţat de faptele atribuite de comunişti. Ion Gavrilă a murit în 2006, la 83 de ani.

Fuga din ţară a fetei naturale

Finalul anilor `70 avea să aducă o înăsprire a condiţiilor de trai în „raiul socialist”. Tot mai mulţi români alegeau să fugă din ţară, dar nici în străinătate nu scăpau de braţul lung al Securităţii. Un exemplu este cel al fostului internaţional român Dan Coe, găsit spânzurat pe 19 octombrie 1981 în faţa apartamentului său din Koln, unde locuia ca refugiat politic. Coe avea 40 de ani şi cu câteva luni înainte criticase regimul comunist într-un interviu acordat postului de radio Europa Liberă. Foştii săi colegi cred că sinuciderea fostului rapidist a fost de fapt opera Securităţii.

Sunt nişte chestii pe care eu le-am trăit. Dacă cineva mai mârâie după comunişti, îmi vine să-i sar în gât. Nu era decât îndobitoceală şi propagandă
Margareta Schiesser, fata naturală a lui Nicolae Mihuţ

În primăvara lui 1982, Margareta Georgescu avea să-şi vadă tatăl pentru ultima oară. La 67 de ani, Nicolae Mihuţ îşi trăia bătrâneţea alături de soţia sa, Elena, şi de familia fiicei sale vitrege.  „Ieşeam de la coafor, aveam un Trabi (n.red. – Trabant), şi l-am întâlnit întâmplător în Piaţa Palatului. Ei şedeau pe Brezoianu şi când m-a văzut, a rămas tablou. „Vai, fata mea, ce mare şi frumoasă te-ai făcut!”.

Peste câteva luni, în noiembrie 1982, fata naturală a ofiţerului de Securitate în rezervă, Nicolae Mihuţ, fugea din ţară ca turist şi ajungea la Munchen, în Republica Federală Germană. În 1986, după 4 ani de aşteptare, soţul şi cei doi băieţi i se alăturau:

„Eu mi-am făcut Revoluţia mea. Copiii mei au fost foarte fericiţi în Germania. Pentru ei am plecat. Nu am vrut să-i cresc în sclavagismul roşu şi să păţească ce am păţit eu când eram copil”

Margareta Schiesser, născută Mihuţ, spune că fuga ei a avut efecte asupra vieţii tatălui ei natural, pensionarul Nicolae Mihuţ, fost călău în structurile Securităţii: „Nevasta lui (n.red. – Elena Mihuţ, mama Marianei Mihuţ) mi-a spus după Revoluţie că i-au tăiat jumătate din pensie pentru că am rămas eu în Germania”.

Moartea lui "Stan"

Pe 13 septembrie 1986, Paula, prima soţie a lui Nicolae Mihuţ, a murit într-un spital din Germania. „Am reuşit să o aduc la mine, dar era deja grav bolnavă. Ţin minte că pe drumul de la aeroport era impresionată de Germania. Era mândră că am o maşină foarte frumoasă, deşi era un Volkswagen obişnuit ”, spune Margareta.

În aceeaşi perioadă, într-un bloc din cartierul bucureştean Pajura înceta din viaţă Pantelimon Guţu, tatăl natural al Marianei Mihuţ care şi-a petrecut 9 ani din viaţă în lagărele sovietice pentru prizonieri de război. Pe atunci copil, E.P, un vecin de bloc, povesteşte:

„Ţin minte şi acum că au scos sicriul din casă şi nu încăpea în lift. Bătrânul locuia la etajul 7 împreună cu a doua lui fată, Dana. Soţia lui era internată într-un ospiciu, parcă. Au luat sicriul şi l-au rezemat de un perete, în picioare. Bătrânul era bolnav, nu ieşea din casă. Scria versuri ca amator, mi-a dat şi mie unele odată. Erau scrise pe o foaie de matematică. Pe Mariana (n.red. – Mihuţ) am văzut-o doar la înmormântare. Nu se înţelegea cu Dana, nu-l vizita acasă pe tatăl ei".

Versurile scrise de Pantelimon Guţu reprezintă povestea dramatică a vieţii sale. Ele vor fi tipărite zilele următoare într-un format PDF, împreună cu textul integral al serialului Jivago mutilat.

Până atunci, poemul poate fi citit din pozele aflate în galeria foto. În coada manuscrisului făcut cadou în 1977 unei anume "Gabi", fostul prizonier de război scria: "Manuscrisul a fost dactilografiat cu mare caznă datorită stării rele a sănătăţii mele şi îndeosebi cârceilor foarte dureroşi de la degete"

“Eram copil când am plecat, /Nici barba nu-mi mijise, /Şi m-am trezit bătrân deodat’ /Trăit-am cu adevărat? /Sau m-am pierdut în vise?
Versuri scrise de Radu Mărculescu, prietenul lui Pantelimon Guţu, deţinut şi el timp de 9 ani în lagărele sovietice

 

Prin intermediul unui prieten, "Gabi" şi-a amintit de Stan din odiseea "Povestea Doinei", tatăl fostei sale colege de clasă, Daniela Guţu. Portretul făcut de ea pentru ProSport este înduioşător:

"Era un om de o bunătate extraordinară care îmi părea că este un înger. Avea aerul unui profesor. Ţin minte de asemenea că era foarte ordonat. Avea o bibliotecă vastă şi toate cărţile erau aranjate meticulos şi îndosariate. Dacă aveai nevoie de o carte anume, în câteva secunde o scotea din raft. În ultimii doi-trei ani nu a mai ieşit din casă. Avea o formă de cancer şi nişte dureri groaznice".

Moartea unui securist detestat

În ultimul an al regimului comunist, Paştele a picat pe 30 aprilie. Era 1989, cu 8 luni înainte de prăbuşirea unui sistem infernal. Ajuns la 74 de ani, Nicolae Mihuţ a petrecut sărbătorile alături de familie. Era bolnav de rinichi, dar încă se simţea acceptabil. Fiica sa naturală, Margareta, are o poză din acea duminică, primită ulterior de la Elena Mihuţ. Bărbatul cu obrajii supţi poartă o cravată roşie şi are în faţă ouă vopsite, simbolul unei sărbători care ţine de o religie detestată de comunişti. ProSport a decis să nu publice jumătatea de fotografie în care apare mama Marianei Mihuţ.

La scurt timp după Paşte, starea lui Nicolae Mihuţ s-a agravat. „A fost foarte bolnav de rinichi. M-am făcut luntre şi punte să-l ajut. Mă suna Mariana să-mi spună că taică-miu e bolnav, că e foarte grav. Avea nevoie de dializă, la Davila nu mai existau filtre şi tuburi pentru dializă. Am făcut rost, am trimis în România, dar a fost prea târziu. Soţia lui se plângea că nu mai ştie ce să-i dea să mănânce. La rinichi, e dietă strictă”, povesteşte fiica sa, fugită în Germania.


Ultima poză cu Nicolae Mihuţ în viaţă, de Paşte, în 1989

Simţind că se apropie sfârşitul, fostul ofiţer de Securitate a contactat-o pe Margareta:

„M-a căutat fata unui prieten de-al lui din Germania şi mi-a spus că tata e grav bolnav şi că vrea neapărat să vorbească cu mine. L-am sunat. Mi-a cerut poze cu mine şi copiii. I-am trimis. A fost foarte fericit. Mi-a spus nevasta lui că le ţinea pe pernă, lângă capul lui”.

Margareta oftează în telefon. Rememorează ultimele clipe ale tatălui ei, trăite de ea de la o distanţă de peste 1.500 de kilometri. În ciuda tuturor restricţiilor, Margareta a încercat să vină în România. Înainte de plecare, o colegă de muncă i-a furat geanta în care se aflau paşaportul şi banii: „Aş fi venit. Aş fi vrut să aud ce-mi spune. Înainte să moară, săraca maică-mea a spus întotdeauna că el n-o să moară până nu-şi cere iertare. Mie nu-mi păsa”.

Nicolae Mihuţ a murit în iunie 1989. „Şi-a cerut iertare, da! Probabil că a avut mustrări de conştiinţă. Şi-a dat seama că a făcut o prostie”, povesteşte fiica sa naturală.

Peste doar 6 luni, regimul Ceauşescu se prăbuşea.

Ceauşescu a făcut pe dracu’! Ne-a distrus! Cine n-a trăit timpurile alea nu are voie să zică nimic
Margareta Schiesser, fata naturală a lui Nicolae Mihuţ

Hârtia igienică şi ameninţările

Pe 22 decembrie 1989, în timp ce mii de români erau seceraţi de gloanţele unor terorişti invizibili, Victor Rebengiuc a apărut în studioul Televiziunii române şi a făcut un gest antologic pe care-l puteţi urmări în clipul de mai jos. A adus un sul de hârtie igienică şi li s-a adresat celor care au slăvit regimul comunist:

„Cred că lucrurile n-ar fi ajuns aicea dacă fiecare dintre noi ar fi avut tăria la timpul potrivit, să-şi înfrîngă frica şi să încerce să aibă o atitudine demnă faţă de tot ce se întîmpla în jurul lui, Şi dacă fiecare dintre noi ar fi spus nu. Un „nu” atunci cînd era solicitat să spună versuri la televiziune atunci cînd era solicitat să pronunţe cuvinte, nume proprii, care nu se mai pot pronunţa, nici atuncea şi nici acuma. Eu nu pot să pronunţ un asemenea nume propriu şi n-am putut nici înainte s-o fac. Cred că dacă ei s-ar fi gîndit acuma, atuncea, acuma n-ar mai fi trebuit să vină şi să-şi ceară scuze. Ce aş vrea să le propun? Înainte de a veni la televiziune să-şi ceară scuze, le ofer o hîrtiuţă, un sul, să-şi şteargă gura”

 

Margareta Schiesser povesteşte că, în ciuda gestului de mare efect, familia Rebengiuc a trăit momente dificile în primele zile de după Revoluţie din cauza ameninţărilor primite. În anii 60, în timp ce România trăia sub cizma comunistă, românii din exil îl căutau pe Nicolae Mihuţ în hotelurile din străinătate pentru a-l linşa pentru crimele comise în timpul lichidării rezistenţei din munţi. Acum, fără a cunoaşte adevărata dramă a familiilor Mihuţ şi Guţu sau faptul că fostul ofiţer nu mai trăia, românii din ţară încercau să se răzbune pe familia ginerelui acestuia pentru suferinţele îndurate de rudelor lor din cauza severineanului Mihuţ: 

„După ce a murit tata, am chemat-o pe nevasta lui la mine, a venit şi Tudor, băiatul Marianei, la mine. Un băiat foarte deştept, cu care poţi vorbi despre câte în lună şi-n stele. Ce rost are să stăm supăraţi?!. În fond, copiii n-au avut nicio vină, nu? Eu nu sunt un om răzbunător, ranchiunos. Îmi spuneau că stau cu jaluzelele trase şi cu uşile închise, că nu ştiu ce ameninţări primeau, nu ştiu”.

 

Moartea nepoţilor lui Mihuţ

Margareta spune, însă, că nu aceasta este adevărata moştenire rămasă în urma tatălui ei natural. Povestea care urmează îţi pătrunde în corp prin creştetul capului ca un fier roşu, apoi se duce în plex ca o bilă de plumb:

„În 1991, după Revoluţie, am zis să ne ducem şi noi în ţară. Eu nu mai fusesem de 10 ani, ei de 6. Soţul meu a dus copiii la mare, pe Litoral. Pe 2 august 1991, a plecat la mare să aducă copiii şi la întoarcere a avut un accident în care au murit toţi patru. Era şi prietena celui mic, o fată de 16 ani, nemţoaică. Au murit toţi! Soţul meu, Victor Emanuel, care avea 19 ani, Alexandru Mugurel, care împlinea 17 ani pe 16 august. E crucea pe marginea drumului. După Slobozia, spre Stupina. Eu îi aşteptam la Bucureşti, fusesem la cimitir, la tata, şi ei nu mai veneau. Au întrebat rudele la Centrala de accidente. Nimeni nu ştia nimic. Am luat-o de la Bucureşti din spital în spital şi i-am căutat. Pe Emanuel l-a dus o maşină particulară la spital că a avut leziuni la cap şi a murit pentru că nu i-a făcut nimeni nimic. Nu avea nimic la el, nici acte, nici bani, toate erau împrăştiate pe câmp. Morţii mi i-au luat şi i-au aruncat pe pământ într-o magazie, în cimitirul Constanţei”.


1986, o familie Georgescu fericită, în Germania, la ziua mezinului familiei, Alexandru Mugurel

Reporterul simte o senzaţie puternică de greaţă. Blocajul mental este total, însă Margareta Schiesser îi sare în ajutor, chiar dacă emoţia aproape că o sugrumă şi pe ea. Schimbă subiectul şi îşi regăseşte calmul.

În anul 2000, Margareta Schiesser şi-a recăpătat cetăţenia română la care renunţase după fuga în Germania. Printr-o coincidenţă bizară, şase ani mai târziu, Dana Cristina Guţu, sora naturală pe linie paternă a Marianei Mihuţ, renunţa definitiv la cetăţenia română. A doua fată a fostului prizonier de război Pantelimon Guţu a plecat în Germania unificată încă din 1995. E.P., amicul ei din copilărie, povesteşte:

„Dana era împotriva lui Iliescu, contra F.S.N.-ului, împotriva comuniştilor. Ţin minte că după Revoluţie purta papion, la fel ca liderul ţărănist Ion Raţiu. A plecat din ţară şi nu mai ştiu nimic de ea de atunci”. 

Urma Danei Cristina Eisenbeisser, născută Guţu, se pierde în Berlin, acum un deceniu.

În 2006, anul în care sora sa renunţa la cetăţenia română, printr-o altă răsucire bizară a destinului, Mariana Mihuţ şi soţul ei, Victor Rebengiuc, semnau un apel adresat preşedintelui de atunci al României. Asociaţiile foştilor deţinuţi politici şi reprezentanţii societăţii civile îi cereau lui Traian Băsescu să condamne oficial crimele comunismului. Pe lângă Mihuţ şi Rebengiuc, printre cei 734 de semnatari în nume propriu s-au numărat Cicerone Ioniţoiu, fostul deţinut politic care îl acuză pe tatăl vitreg al Marianei Mihuţ de cinci crime comise în judeţul Severin în anii `40, şi Aristide Ionescu, un alt fost deţinut anchetat de Nicolae Mihuţ în penitenciarul din Craiova.

Acum, la un deceniu după acel moment straniu, Mariana Mihuţ continuă să încânte mii de români cu rolurile sale, în ciuda unor probleme de sănătate. În luna aprilie, actriţa în vârstă de 73 de ani are programate trei reprezentaţii, în piesa Cutia Pandorei, jucată în Sala Liviu Ciulei a Teatrului Bulandra.

În 1991, Margareta, fiica naturală a lui Nicolae Mihuţ, a pierdut tot, iar acum trăieşte într-un orăşel din Germania alături de Gunther, bărbatul cu care s-a recăsătorit. Între timp, a învins un cancer la ambii sâni. Soţul ei are şi el o poveste tulburătoare. Tatăl lui, ofiţer german, a murit în război, iar mama sa s-a recăsătorit cu un prieten de-al lui, căutat în Olanda pentru crime de război.

Asta este, însă, altă poveste.

„Mă doare când aud ce a făcut tatăl meu, mă doare pentru familiile celor rămaşi. Dar nu pentru el”
Margareta Schiesser

În fiecare discuţie purtată cu reporterul ProSport, de-a lungul a mai multor ore, Margareta a fost bulversată de descrierea faptelor tatălui ei. Ajunsă la 75 de ani, face o ultimă întoarcere majoră în timp. Are din nou 4 ani şi se bucură de unul dintre rarele momente de tandreţe alături de „Doru”, tatăl ei. „Ţin minte un bal mascat de Anul Nou la care am fost şi eu. Îmi aduc aminte că îl întrebam mereu: „De ce umbli noaptea ca liliecii?” şi „De ce ai şorici pe faţă?”.


Margareta, între doi părinţi absenţi

Copilul remarca obiceiurile şi barba neobişnuite ale tatălui preocupat cu lichidarea unor tineri care nu voiau să-şi irosească anii într-o ţară stalinistă. Şaptezeci de ani mai târziu, fetiţa de atunci închide saga familiei Mihuţ:

„Copiii plătesc păcatele părinţilor, aşa se spune. De multe ori m-am gândit pentru ce au trebuit să moară copiii mei. Când pierzi pe cineva drag, rămâi fără răspunsuri şi cauţi. M-am gândit: „Oare cu ce am greşit? Ce rău am făcut cu intenţie?”. Am ajuns la concluzia că am tras păcatele lui. Nu-mi explic altfel de ce au trebuit să moară copiii mei. Sunt încercată la fel ca sărmanul Iov?”

P.S. - În decembrie 2006, Traian Băsescu a rostit de la tribuna Parlamentului următoarea frază: „Ca şef al statului român, condamn explicit şi categoric sistemul comunist din România''. Spre deosebire de alte ţări de dincoace de Cortina de Fier, crimele comunismului nu au fost niciodată tratate cu seriozitate de autorităţile române. După 1990, multe arhive ale Securităţii au fost distruse, iar altele sunt în continuare inaccesibile cercetătorilor.

Mi se pare că totul a avut un sens şi că tot ce am trăit m-a făcut ceea ce sunt în clipa asta. Nu e perfecţiunea de pe lume, dar mi-a plăcut tot ce mi-a scos Dumnezeu în cale
Mariana Mihuţ, fata vitregă a lui Nicolae Mihuţ

 

Mama zicea că tata avea un fond bun. Şi Ileana (n.red. – Elena, mama Marianei Mihuţ) îmi zicea că ajuta oameni. Ştiu că l-a ajutat pe un frate de-al mamei mele din Sibiu care avea o armă
Margareta Mihuţ, fata naturală a lui Nicolae Mihuţ
 

CITEŞTE MAI JOS PRIMELE 5 EPISOADE DIN SERIALUL JIVAGO MUTILAT

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.