Timpul pentru Securitate: moartea întârzia 7 ani, promovarea la fotbal se obţinea după o etapă. Jivago mutilat, episodul 4: Preşedinte la Dinamo, criminal, torţionar, tată de actriţă celebră

18 apr 2016 19823 afişări Special
Timpul pentru Securitate: moartea întârzia 7 ani, promovarea la fotbal se obţinea după o etapă. Jivago mutilat, episodul 4: Preşedinte la Dinamo, criminal, torţionar, tată de actriţă celebră
GALERIE (24 de imagini) VEZI GALERIA

În curtea unei case de munte din Curtea de Argeş, primăvara e cu trei săptămâni mai tânără decât la Bucureşti. Magnoliile violete sunt încă înflorite, în timp ce ciorchinii de liliac stau să se deschidă. Pe scaunul pliant, bărbatul între două vârste vorbeşte despre bunicul pe care nu l-a cunoscut niciodată. A citit întâmplător primele 3 episoade din serialul ProSport, Jivago mutilat, şi, descoperind numele tatălui mamei sale, s-a decis să vorbească despre drama familiei Costin. „Eu m-am născut în 1951, bunicul a fost omorât în 1949”, spune Doru Tănăsescu, nepotul lui Ion Costin, şeful de restaurant din gara Piatra Olt, decedat în mai 1949 în beciurile Securităţii din Craiova. Arestat pentru că aproviziona luptătorii anticomunişti din munţi, Costin a fost torturat de ofiţerii Fracase şi Nicolae Mihuţ. Soţia sa îl aştepta acasă, însă bărbatul de 43 de ani, tată a doi copii, nu s-a mai întors niciodată. Povestea sa este doar una dintre dramele descoperite de ProSport în timpul documentării pentru serialul Jivago mutilat. Personajul principal, ofiţerul de Securitate Nicolae Mihuţ, a curmat sau a schimbat pentru totdeauna vieţile a sute de români care se opuneau sistemului bestial importat din Uniunea Sovietică. Fost preşedinte de club la Dinamo Piteşti şi Dinamo Bucureşti, Mihuţ este tatăl vitreg al actriţei Mariana Mihuţ.

Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său, şi tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său!
Vechiul Testament, Ezechiel, 18.20

Întâlnirea cu nepotul lui Ion Costin a schimbat firul naraţiunii din serialul Jivago mutilat. Discuţia de la Curtea de Argeş întoarce povestea la un eveniment descris pe larg în episodul 2, lichidarea grupului de rezistenţă anticomunistă de lângă mânăstirea Arnota. Povestea completă poate fi citită aici.


Certificatul de meşter al lui Ion Costin, bărbatul ucis în 1949 în beciurile Securităţii din Craiova

Lichidarea grupului Arnota a avut loc în zilele de Paşte ale anului 1949, în 23-24 aprilie, iar Nicolae Mihuţ a participat activ la asaltul dat de trupele Securităţii şi, ulterior, la anchetarea şi torturarea membrilor capturaţi. Printre oamenii arestaţi în urma trădării s-a numărat şi Ion Costin, şeful restaurantului din gara Piatra Olt. „Bunicul meu nu a luptat activ. Îi aproviziona pe luptători cu alimente şi îi îndruma spre munte pe studenţii care veneau din ţară pentru a se alătura grupului de rezistenţă. Din ce am aflat, nu furniza arme grupului”, povesteşte Doru Tănăsescu.

Intrat în sediul Securităţii din Craiova la finele lui aprilie, Ion Costin era mort după trei săptămâni de anchetă şi tortură. Oficial, decesul a survenit unei tentative de evadare. Scriitorul Cicerone Ioaniţoiu – omul care a documentat migălos crimele comunismului - îi indică, însă, pe ofiţerii Fracase şi Mihuţ drept responsabili pentru această crimă.

Moarte anunţată după 7 ani

Nepotul lui Costin scoate un act îngălbenit de vreme dintr-o mapă voluminoasă. E un Certificat de Moarte, eliberat de Sfatul Popular din oraşul Craiova în 1956, în ziua de 30 a unei luni indescifrabile. Secretul acestui act sumbru îţi dă fiori. „Familia bunicului meu nu a ştiut nimic de el timp de 7 ani. Nimic! Nu ştiu cum au aflat, eu eram mic”, spune Tănăsescu. În certificatul de deces primit de familie, moartea lui Ion Costin este consemnată în data de 24 mai 1949 şi înregistrată o zi mai târziu, pe 25. La rubrica în care trebuia consemnată cauza morţii, o mână indiferentă a trecut o linie orizontală.

Faptul că autorităţile au eliberat şi au trimis familiei un certificat de deces "în alb" abia şapte ani mai târziu e o dovadă a modului înspăimântător în care Securitatea decidea destinele celor care i se opuneau. Rudele acestora nu aveau dreptul la informare. În fond, şi ei erau consideraţi potenţiali „duşmani de clasă”.

Fiica lui Ion Costin, Elisabeta, a murit în 2010, după 61 de ani în care a încercat în zadar să afle unde este îngropat tatăl său. La fel ca şi în cazul tinerilor lichidaţi de Securitate în Severin, despre care ProSport a scris în primul episod, cadavrul a fost aruncat într-o groapă fără cruce, cel mai probabil într-o margine de cimitir. „Aristide Ionescu, un fost deţinut politic controversat, a ţinut o vreme legătura cu familia mea. El a stat închis la Craiova în acelaşi lot cu bunicul meu şi a fost supus şi el la torturi greu de imaginat. Ne povestea că Mihuţ şi Fracase le ziceau celorlalţi deţinuţi: „Vorbiţi, altfel o să vă duceţi după Costin!”. De aici şi din faptul că bunicul meu nu a apărut în faţa tribunalului, în decembrie 1949, deţinuţii au dedus că bunicul a fost ucis la anchetă”, povesteşte Doru Tănăsescu.

Fiul lui Ion Costin, Neculai, a fost corespondentul ziarului Sportul timp de aproape patru decenii, între anii 60 şi 90. „A fost prieten cu Ioan Chirilă, era extrem de pasionat de sport”, spune Doru Tănăsescu. În arhivele ziarului Sportul aflate în redacţia ProSport există mii de corespondenţe semnate de N. Costin (foto) din Brăila.

La sfârşitul anilor 50, în timp ce familia Costin încerca pe ascuns să afle mai multe despre crima de la Craiova, la Piteşti, ofiţerul de Securitate, Nicolae Mihuţ, era preocupat cu lichidarea altui grup de rezistenţă din munţi. În puţinul timp liber care-i mai rămânea, încerca să o convingă pe Mariana Guţu, fata din prima căsătorie a soţiei sale, să renunţe la gândurile de a „da la actorie”.

Actriţa înfiată

Aflată acum în Germania, Margareta Schiesser – fata naturală a lui Nicolae Mihuţ - dă timpul înapoi cu 60 de ani. Se întoarce într-un apartament aflat într-un bloc din centrul Piteştiului, unde locuia noua familie a tatălui său. Margareta povesteşte candid despre sora ei vitregă, actriţa Mariana Mihuţ:

„Mariana a fost născută pentru actorie. Când eram mică şi mă duceam prin vacanţă, la taică-miu, Mariana lua voaluri şi pălării de la maică-sa şi stătea numai în oglindă. Ea a vrut de mică să fie actriţă. Mă miră că taică-miu a lăsat-o. Taică-miu nu a vrut şi nu a vrut. De aia, nu a avut nici carnet de conducere. Taică-miu nu a vrut, că a zis că e nebună şi intră cu maşina într-un stâlp”.

Într-un text publicat acum câţiva ani în „Adevărul”, criticul de teatru Mircea Morariu scrie despre chemarea Marianei Mihuţ spre teatru:

„În Piteştiul în care şi-a petrecut bună parte din copilărie şi adolescenţa, o profesoară inimoasă de Educaţie fizică ce iniţiase un cerc de balet, i-a sugerat că ar putea face o carieră în domeniu. Asta ar fi presupus să plece la Bucureşti, fapt cu care părinţii ei nu au fost de acord. Spectacolele văzute la Teatrul din Piteşti, întâlnirea cu celebrul film Hamlet, un fel de teatru filmat i-a stimulat dorinţa de a deveni actriţă. Sculptorul Vasile Falti, fratele lui Grigore Vasiliu Birlic şi cunoscut al tatăl ei, i-a înlesnit o întâlnire cu Maestrul. Care a ascultat-o şi a încurajat-o. Părinţii ei ar fi dorit să îmbrăţişeze o carieră serioasă, Comerţul exterior, de pildă, că doar de aceea urmase Secţia reală” .


1977, soţii actori Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ

Rândurile scrise de Morariu conţin, criptat, esenţa începuturilor în teatru ale Marianei Mihuţ. Fără ştirea publicului, în text sunt menţionaţi atât Nicolae Mihuţ, ofiţerul dur cu patru clase care dorea ca fata lui vitregă să dea la Comerţ Exterior, o facultate pregătitoare pentru viitoarele cadre din Securitate, cât şi Pantelimon Guţu, tatăl natural al actriţei, un intelectual cu prieteni în mediile artistice ale Bucureştiului care îşi încuraja fiica să dea la teatru.

Tatăl natural al actriţei, Pantelimon Guţu, a plecat pe front în 1942, a fost luat prizonier  şi a stat 9 ani în lagărele sovietice. În 1951, la revenirea în ţară, l-a întâmpinat o lume nouă, cenuşie, dar – mai dureros – şi-a găsit soţia şi fiica în casa securistului Nicolae Mihuţ, reprezentantul sistemului împotriva căruia plecase să lupte pe frontul de est. Drama sa este relatată în episodul 3 din serialul Jivago mutilat.

Indiferent de alegere, Mariana Guţu avea nevoie de un dosar curat pentru a intra la facultate. Tatăl ei luptase împotriva URSS, iar acesta era un păcat capital pentru urmaşii lui Pantelimon Guţu. Nicolae Mihuţ a decis să o înfieze în ultimii ani de liceu. Margareta Schiesser îşi aminteşte: „Când a fost să intre la facultate, avea dosar „mototolit”, nu luau fata unui prizonier care a luptat împotriva comuniştilor. Aşa că taică-miu a adoptat-o. El era deja mare şef la Piteşti”.

Mi se părea că pot juca mai bine decît toată lumea. Cînd eram în şcoală, acasă, familia mea cumpărase un televizor şi făceam tot felul de comentarii la adresa unor mari nume care interpretau personaje celebre
Mariana Mihuţ, interviu pentru LiterNet.ro

În 1960, Mariana Mihuţ, fostă Guţu, a intrat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC). Dacă ar fi ratat admiterea, conform dorinţei părinţilor, în 1961 ar fi urmat să dea la Comerţ Exterior.

Dan Florian Sămărescu, fiul preotului Sămărescu din Piteşti a cărui arestare a fost semnată de maiorul Nicolae Mihuţ, oferă pentru ProSport o mărturie indirectă despre implicarea ofiţerului de securitate în studiile fiicei sale vitrege: „Mariana a avut o profesoară al cărei bărbat, profesor de istorie, a fost băgat în puşcărie şi omorât în puşcărie. Doamna Ghinea o chema. Era o profesoară bună de limba română. La doamna Ghinea, Mihuţ a făcut o percheziţie mai bună, a fost mai cumsecade decât la noi acasă. Fusese profesoara Marianei”.

Cu fiica la meci

Din acelaşi an 1960, datează şi prima amintire legată de fotbal a Margaretei Mihuţ, actuală Schiesser. Fiica neglijată de acum maiorul de Securitate, Nicolae Mihuţ, învăţa la un liceu din Craiova. Vizitele la tatăl ei, la Piteşti, erau extrem de rare:

„Am fost la Piteşti de vreo trei-patru ori. Ultima dată, s-a dus mama la tata şi a vorbit cu el să mă ajute să intru la liceu acolo. „Dorule, o trimit la tine, bag-o la liceu şi eu o transfer la Craiova. Nu o las la Piteşti”. A fost de acord, mama m-a trimis cu sila acolo, am dat examen şi într-o zi a venit Ileana (n.red. – Elena Mihuţ, mama Marianei) şi mi-a zis: „Vezi că nu ai reuşit”. M-a pus în tren şi m-a trimis la Craiova. Am stat un an acasă şi am intrat la Craiova. Fără pile”.


Nicolae Mihuţ, prima sa soţie, Paula, şi Margareta, înainte ca familia să se destrame

În primăvara lui 1960, însă, fosta soţie a lui Nicolae Mihuţ şi fiica sa, Margareta, au primit o vizită surpriză la Craiova. Povesteşte Margareta: „I-am scris odată lui taică-miu, eram supărată pe el. Nu a crezut că lucrurile pe care i le-am scris îmi aparţineau şi ne-am trezit cu el şi cu Ileana la poartă, în Craiova. Au venit, mama nu era acasă. Ea zice: „Vai, Dorule, în curând o să avem două fete de măritat!”. M-au luat cu ei la meci. Tata venise cu Dinamo Piteşti la Craiova”.

Ce treabă avea Nicolae Mihuţ cu Dinamo Piteşti?

Potrivit documentelor din arhivele Securităţii consultate de ProSport, în 1960, Nicolae Mihuţ era adjunctul şefului Securităţii Argeş, colonelul Paul Constandache:

„În luna aprilie 1959 a fost promovat în funcţia de şef al Serviciului III în cadrul regiunii Argeş, unde a reuşit să se achite în condiţiuni bune de sarcinile care i-au revenit, dovedind preocupare în sprijinirea şi coordonarea activităţii subordonaţilor. Prin felul cum a a analizat unele acţiuni cât şi prin participarea practică la lucrarea informativă a unor acţiuni, a contribuit la obţinerea de rezultate concrete în cadrul serviciului”

Şeful Contrainformaţiilor din Argeş se ocupa, însă, de câţiva ani de echipa de fotbal din oraş, Dinamo Piteşti, viitoarea FC Argeş, un satelit al echipei centrale a Securităţii, Dinamo Bucureşti. Clubul fusese înfiinţat în 1953 de ofiţerii de Securitate din oraş, printre care şi Mihuţ, şi promovase în vara lui 1959 în Divizia C. Şeful secţiei de fotbal a clubului era chiar Nicolae Mihuţ, în timp ce superiorul său, Paul Constandache, era preşedintele clubului sportiv. Cei doi ofiţeri care dispuseseră lichidarea sau arestarea a mii de români aveau o slăbiciune pentru sport şi, în special, pentru fotbal.

Promovare cu forţa

Deşi trebuia să evolueze în liga a treia, pe 6 septembrie 1959, Dinamo Piteşti juca deja în etapa a doua din Divizia B, învingând cu 1-0 pe Drubeta Turnu Severin, în deplasare. Cum a reuşit o echipă să promoveze după doar o etapă?

Citeşte mai jos continuarea articolului.


Prima etapă. Dinamo Miliţia Bucureşti învinge cu 1-0 pe Ştiinţa Craiova

Etapa a doua. Dinamo Piteşti câştigă la Severin cu 1-0 şi e lider cu două victorii, deşi a jucat un singur meci

Situaţia neverosimilă dovedeşte perfect modul discreţionar în care funcţiona Securitatea. Pe 31 august, în prima etapă din acel sezon, în Seria II din Divizia B se disputase meciul Dinamo Miliţia Bucureşti – Ştiinţa Craiova 1-0. O săptămână mai târziu, fără ca presa sportivă să scrie vreun rând, locul clubului Dinamo Miliţia a fost luat de Dinamo Piteşti, clubul condus de Nicolae Mihuţ. Închipuiţi-vă nedumerirea cititorilor ziarului Sportul popular care citeau pe 7 septembrie următoarele rânduri incredibile, după meciul Drubeta Turnu Severin – Dinamo Piteşti 0-1:

„Confirmând buna lor pregătire, piteştenii au terminat învingători şi în această etapă, trecând în fruntea clasamentului”.

Aşadar, Dinamo Piteşti jucase un singur meci în Divizia B, dar avea două victorii, probabil un caz unic în istoria fotbalului mondial!

Explicaţia e oferită de Florin Halagian, mijlocaşul care a evoluat în prima etapă pentru Dinamo Miliţia Bucureşti şi în a doua pentru Dinamo Piteşti. Ajuns la 77 de ani, antrenorul care avea să câştige titlul cu FC Argeş (aşa cum a fost redenumită Dinamo Piteşti) în 1972 şi 1979 îşi aminteşte perfect debutul pentru echipa argeşeană:

„Mihuţ a fost un colonel, era din Turnu Severin, dacă ţin bine minte. Tatăl Marianei Mihuţ. L-am găsit acolo, dânsul era al doilea om din judeţ. Era cel mai important om după comandant. El era executor cu problemele care erau atunci. Echipa Dinamo Piteşti, el a înfiinţat-o. Fusese o echipă prin C, dar echipa asta, care l-a avut şi pe Dobrin până la urmă, el a făcut-o. A luat o generaţie de la Tânărul dinamovist şi ne-a dus la Piteşti. Direct în Divizia B. S-a dus la ministrul de Interne, Drăghici (n.red. – Alexandru Drăghici) şi a rezolvat problema respectivă. Argeşul nu mai avea echipă după ce dispăruse Sporting Club”.

Printr-o simplă intervenţie la şeful Securităţii, maiorul Mihuţ a reuşit să promoveze o echipă după doar o etapă. Oficial, s-a făcut o fuziune cu Dinamo Miliţia Bucureşti, dar de fapt transformarea a fost o îngurgitare. De la Bucureşti au venit jucătorii Spiridon Niculescu, Gheorghe Radu, Florescu, Florin Halagian, Haimovici, Vâlcan, Eugen Butnaru şi Ion Barbu.

Pe 3 aprilie 1960, returul ligii a doua a început cu meciul Ştiinţa Craiova – Dinamo Piteşti. În tur, câştigase Dinamo Miliţia Bucureşti cu 1-0! E prima partidă la care a asistat Margareta Schiesser în calitate de spectator:

„Am stat lângă tata şi Ileana (n.red. – Elena Mihuţ, fostă Guţu, mama Marianei Mihuţ), în tribună. Era un jucător, Leaţă parcă îi spunea. La un moment dat, n-am de lucru şi strig şi eu: „Hai Dinamo!”. Pe mine fotbalul nu mă pasiona. Mă bate un craiovean pe umăr şi zice: „Vezi că te cunosc!” Vă daţi seama ce frică mi s-a făcut”

Echipa Securităţii nu era simpatizată pe stadioanele din ţară. Ştiinţa a câştigat cu 3-0 (foto stânga), dar a terminat partida în 10 oameni după ce Popuţia a fost eliminat în minutul 62 pentru lovirea unui adversar. Tensiunea a continuat şi la final. „După meci, am auzit că fanii craioveni au dat cu pietre în autobuzul echipei”, îşi aminteşte fata lui Nicolae Mihuţ.

Laudele lui Halagian

În iunie 1960, la finalul campionatului, Dinamo Piteşti era pe locul 3 în Seria a II-a, după Ştiinţa Timişoara (38 de puncte) şi Dinamo Obor (33 de puncte). În timp ce Mariana Mihuţ îşi începea studiile la Bucureşti, tatăl ei se pregătea de promovarea echipei din Piteşti în prima ligă. În sezonul următor, 1960-1961, Dinamo Piteşti avea să câştige clar Seria a II-a, la o diferenţă de 9 puncte faţă de ocupanta locului 2, Ştiinţa Craiova.

Florin Halagian, fotbalistul care avea atunci 27 de ani, rememorează vremurile:

„Mihuţ era un om excepţional, deosebit. Foarte serios. El era cel mai tare om din judeţul Argeş. A fost tare de tot ca meseriaş. Am aflat că era tatăl Marianei Mihuţ când jucam la Dinamo Piteşti. Mariana era apropiată de vârstă de mine cu mine, mai mică cu câţiva ani. Soţia dumnealui era o femeie deosebită. Excepţională. Şi Mariana, o fată deosebită. Nu le prea convenea, că dânsul ţinea foarte mult la echipă şi cam pierdea timpul pe la noi. Ştiţi cum spun doamnele... Din câte ţin minte, fata era la şcoală la Bucureşti”.

Diferenţa dintre descrierile făcute de Florin Halagian şi Cornel Dinu este izbitoare. Informat despre crimele care îi sunt atribuite lui Nicolae Mihuţ, fostul său şef de club, Halagian a răspuns :

„Nu ştiu dacă i-a omorât, dar s-a luptat cu ei. Ştiu că fusese în munţi. Când venea la echipă, ne mai încuraja. Ne povestea lucruri din astea şi ne îmbărbăta cu poveşti despre cum luptau ei în munţi”.


Florin Halagian, primul din stânga, şi jucătorii săi de la FC Argeş, campioni ai României în 1972

ProSport a contactat-o pe Mariana Mihuţ pentru a discuta despre trecutul tatălui ei vitreg. Răspunsul actriţei a fost extrem de reţinut:  „Da, a fost o perioadă în care a fost preşedinte de club. Numai că eu nu ştiu să vă spun nimic despre activitatea lui. Eram ocupată cu alte lucruri şi nu aş putea să vă spun nimic. M-o fi văzut domnul Halagian, dar aveam o vârstă când...Nu, chiar n-am ce să vă spun despre activitatea lui. Îmi pare rău că nu vă pot fi de folos”.

În 1958, pe teritoriul României, au loc numeroase răscoale ale ţăranilor care se opuneau colectivizării. Răscoală de la Răstoaca (Vrancea) a fost reprimată sângeros cu trupe militare şi de Securitate, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. În lunile următoare, ţăranii s-au revoltat în comune din Galaţi, Mureş, Braşov, Gorj, Dolj, Tulcea. Ţăranii au atacat primăriile şi au distrus cererile de înscriere în Cooperativele de stat, obţinute prin ameninţări şi abuzuri. Autorităţile au trecut la arestări, procese rapide şi condamnări  între 8 şi 25 de ani închisoare. Un an mai târziu, alte răscoale au izbucnit  în Sălaj, Dolj, Mehedinţi, Bacău, Galaţi. La Vadu Roşca (Galaţi), la represiune a participat personal şi Nicolae Ceauşescu. 8 ţărani au fost ucişi

În paralel cu administrarea echipei de fotbal, Nicolae Mihuţ continua să ancheteze şi să aresteze „duşmanii poporului”. La finele anilor 50, după ani de supraveghere intensă, Securitatea şi-a îndreptat atenţia asupra foştilor prizonieri din lagărele sovietice.


1961, Nicolae Ceauşescu într-o vizită de lucru la Piteşti, oraşul în care activa Nicolae Mihuţ

 Prietenii alături de care Pantelimon Guţu, tatăl natural al Marianei Mihuţ, a îndurat aproape un deceniu de calvar la Usciora, Monastârka, Oranki şi în alte locuri teribile din Gulagul rusesc erau din nou închişi, de data aceasta în lagărele româneşti. Absolventul de Filologie, Radu Mărculescu, a fost arestat în octombrie 1959 de pe şantierul din Periş, unde lucra la ridicarea unor grajduri pentru vaci. Vina imputată era originea boierească şi o fictivă apartenenţă la un cuib legionar. În închisoarea bucureşteană Uranus, în tranzit spre lagărul de la Periprava, Mărculescu a aflat despre prezenţa dincolo de gratii a altor prieteni din prizonieratul sovietic.

ProSport nu a reuşit să afle, însă, dacă Pantelimon Guţu a fost arestat şi el de Securitate.

În iulie 1964, în plină politică de detaşare de Uniunea Sovietică dusă de Gheorghe Gheorghiu Dej, autorităţile din Republica Populară Romînă au dat decretul 411 privind amnistierea deţinuţilor politici. Eliberarea efectivă a acestora începuse, treptat, încă din 1962, însă în primele patru luni ale anului 1964 au fost graţiaţi 9.600 de deţinuţi. Printre ei, Aurel State şi Radu Mărculescu. După 14 ani de detenţie, Mărculescu a scris: „Doamne, cum să-Ţi mulţumim că nu ne-ai încercat peste puterile noastre?”.

În absenţa datelor, cercetarea a scos totuşi la lumina un detaliu care completează saga familiilor Mihuţ şi Guţu.

Odiseea lui Guţu

Pe 4 decembrie 1964, în ultima lună a anului graţierii generale, în Bucureşti să năştea Daniela-Cristina Guţu, fiica lui Pantilimon şi a Corinei Guţu, a doua soţie a fostului prizonier de război. Copilul conceput în lunile în care deţinuţii se întorceau acasă din bestialele lagăre dunărene, Daniela este sora pe linie paternă a Marianei Mihuţ. Între cele două există o diferenţă de 22 de ani.

Sâmbătă, 15 aprilie, reporterul ProSport a primit un caiet legat de mână, cu o copertă de carton. În interior, pe foi delicate de calc (foto sus) bătute la maşină, se află un poem scris de Pantelimon Guţu şi oferit cadou unei colege de şcoală de-a fiicei sale, Daniela, în ziua de Anul Nou 1977. „Povestea Doinei” este odiseea tulburătoarea a lui Pantelimon Guţu, o alegorie prin care tatăl natural al actriţei Mariana Mihuţ îşi spune povestea vieţii. Depus la Academia Română şi trimis mai multor edituri, manuscrisul nu a văzut niciodată lumina tiparului.

ProSport va publica poemul la finalul serialului Jivago mutilat, într-un format PDF care va conţine textele celor 6 episoade.

Citiţi, mâine, în episodul 5 din Jivago mutilat:  cum a fost vânat preşedintele clubului Dinamo, Nicolae Mihuţ, de rudele din străinătate ale victimelor sale. Mai jos, puteţi citi primele 3 episoade ale serialului

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.