Antrenorul echipei Dinamo și-a deschis academie de fotbal în orașul natal! Stoican: „Vreau să-i calc pe urme lui Hagi”

Antrenorul echipei Dinamo și-a deschis academie de fotbal în orașul natal! Stoican:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fără echipe de seniori în ligile naționale, Județul Mehedinți va avea academie de fotbal. Inițiatorul îndrăznețului proiect este severineanul Flavius Stoican, care speră ca noua grupare adresată copiilor să rivalizeze cu cea înființată de Gheorghe Hagi.

În prezent, în Drobeta – Turnu Severin există cinci școli de fotbal pentru copii și juniori, dar fostul internațional Flavius Stoican a decis să deschidă o academie în orașul natal. Ideea i-a venit după ce a constatat că Mehedinți a ajuns să mai aibă în Liga 1 un singur fotbalist, pe mijlocașul Andrei Enescu, la CSMS Iași, deși, deceniul trecut, a avut chiar și 5 jucători la echipa națională de seniori. Sâmbătă, a doua zi după partida în care echipa sa a remizat acasă, 0-0, cu FC Botoșani, actualul antrenor de la Dinamo București a venit acasă, la malul Dunării, pentru a-și inaugura academia. „Faptul că în trecut eram 5 jucători severineni  la echipa națională, mă refer la Florin Șoavă, eu, Mirel Rădoi, Gabi Boștină și Dorel Stoica, m-a determinat să pun bazele unui proiect prin care să redăm fotbalului românesc jucătorii din această zonă. Soluția e să creștem copiii de mici. Important e ca acum să-i ajutăm. Contează foarte mult cum îi îndrumăm, cum îi învătăm, fiindcă, la această vârstă, diferența de valoare dintre ei e foarte mică. Pe parcus, câțiva dintre ei se vor ridica și sper să ajungă în Liga 1. Pentru mine ar fi cea mai mare mândrie, când voi vedea că un produs al academiei mele joacă la nivel înalt. Din păcate, în prezent nu avem nici măcar o echipă de seniori la liga a treia, unde  acești copii să facă mai întâi pasul, dar nu e totul pierdut”, a declarat Stoican.

Ar vrea să investească în stadionul Angelescu

Momentan, „Academia Flavius Stoican” are doar câțiva copii, care se vor antrena pe terenul sintetic de la Școala Generală nr. 4 – „Petre Sergescu” din Turnu Severin, sub comanda lui Ovidiu Brehui, fost divizionar A de la Poli Timișoara și CSM Reșița. Din toamnă, clubul își va înscrie grupele în competițiile județene organizate de AJF Mehedinți, la turneele Gheorghe Ene, Gheorghe Ola și juniori E, rezervate copiilor născuți între 2007 și 2004. În viitorul apropiat, Stoican vrea să aibă grupe la toate categoriile de vârstă și intenționează să facă și un teren sintetic de dimensiuni normale, în calcul fiind luat chiar Stadionul Angelescu, lăsat în paragină de autoritățile locale.  „Vreau să fac un teren de antrenament și voi purta o discuție cu factorii locali, în acest sens. Am avut discuții și cu Gică Hagi, care m-a îndrumat și încurajat în acest proiect. Cu siguranță îi voi călca pe urme!”, a promis Flavius.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1 Mai
Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1 Mai
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele