Andru Nenciu scrie despre gestul lui Hagi din ’88. „Ghipsul și 44 de scări urcate”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Cu o cizmă de dictator pusese talpa pe grumazul întregii țări. Sufocase orice pojghiță de libertate de exprimare și ți se punea și-un nod în gât când auzeai vocile sistemului rigid impus de oameni asemenea lui. Pe esofag ți-erau îndesate cu forța tot felul de tâmpenii. Goale în conținut. Și lingeai cu privirea un Telecolor sau un Cromatic în căutarea unui meniu mișto de divertisment. Iar fotbalul și-avea locul lui. Rar. Dar rău de bun. Un Steaua – Dinamo îți ținea de foame săptămâni întregi. Cu purici. Cu voci nemuzicale la microfon. Cu orice. Îți culegeai fălcile de pe jos după ce admirai un dribling și-ți doreai să-ți întâlnești cândva idolii. Dar până să se răzuie tot sistemul, comunismul își răspândise balele scârboase și peste sport. Mari campioni asistau uluiți cum hiene securiste se infiltrau în cercul lor de prieteni și chiar și la chermezele date pe ascuns, fotbaliști, handbaliști sau gimnaști se simțeau încorsetați. Nu știau cine poartă mască. El? Sau ea? O doză de suspiciune mereu persista.

Pe strada A., colț cu J., în mijlocul șantierului din care avea să iasă Victoria Socialismului, undeva prin 1988, o sindrofie la un mezanin aduna dintr-o lovitură un grup de fotbaliști de la Sportul și o mână de fotbaliști de la Steaua. Printre ei, și omul care avea să redefinească unul dintre mijloacele românilor de divertisment, fotbalul. Devenise rapid idolul stadionului în care jonglaseră jupânii Liță Dumitru sau Iordănescu și își purta după el un zâmbet de o naivitate cuceritoare. Fără trepăduși cu epoleți pătrunși pe ușă, dar cu șpriț rece, Kent lung, și câteva lăzi de Pepsi, bairamul avea să încingă tot cartierul. Hagi mergea târâș-grăpiș. Cărase după el un ghips greu și o cicatrice care i-a rămas prietenă toată viața. La piciorul stâng, desigur. Așa spun cei care au fost martori. Era în centrul atenției, nu rostea celebra „ce-mi plac femeile”, dar l-ai fi recunoscut și dacă erai orb ca un liliac. Nu portarul care avea să-i devină coleg. Sub un nor greu de fum, dintr-un Zenith adus din Moscova de Serioja, gazda party-ului încropit ad-hoc, aveau să iasă poze antologice.

De el trăgea toată lumea. Nu refuza pe nimeni. Stătea pe scaun și le testa tuturor rezistența la râs. Cu poante simple și cu o franchețe dezarmantă. Nu se înfoia ca un arici nici când treceau pe lângă el ironiile cu Dinamo. Nici măcar nu-și încorda auzul pentru asta în toată hărmălaia din casă. Până la un moment dat când cineva a încercat marea cu degetul. L-a rugat să urce două etaje pentru a-i face o surpriză unui copil. Era trecut de 3 dimineața, dar a dat din cap afirmativ. A scos până sus probabil cel mai slab timp înregistrat vreodată la proba urcatului pe scări. Dar fiecare pas pus pe cele 44 de trepte a spus multe despre atitudinea unui sportiv neîmbătat de parfumul succesului și despre caracterul unui om.

Cine e favorita lui Erling Haaland, după ce naționala sa a fost eliminată de la Cupa Mondială! „Aveam tricoul lor înainte să-l am pe al Norvegiei”

09:31

Istvan Kovacs a transmis un mesaj direct de la Cupa Mondială!

09:31

Buimac de somn, puștiul abia s-a dezmeticit. A căutat două-trei poze cu omul ce-i călcase pragul casei și doar o strângere de mână i-a reamintit că se află pe pământ. În acea seară Hagi reușise să facă fericit încă un suporter al fotbalului. Cu un mic efort pe scări, trei vorbe și două autografe. „Regele” abia își exersa semnătura ce urma să o împrăștie pe toate meridianele lumii și dădea o nouă probă de caracter.

Copilul trezit din somn păstrează și azi cele două piese de colecție apropiate sufletului. Și tocmai a terminat de scris întâmplarea de mai sus.