Analiză ProSport / Berea se vinde bine cu sportul, dar tot mai greu în România! Un singur brand mai susține sportul de la noi

Analiză ProSport / Berea se vinde bine cu sportul, dar tot mai greu în România! Un singur brand mai susține sportul de la noi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Producătorii de bere investesc 1,4 miliarde de dolari anual în sport pe plan mondial. În România, doar Timișoreana mai susține semnificativ sportul, însă cu mai puțin de un milion de euro anual. Liga I nu mai este asociată cu nicio bere

Pare una dintre cele mai naturale asocieri. Cine n-a băut o bere când se uita la un meci de fotbal? Nu surprinde astfel pe nimeni că producătorii de bere sunt sponsorul numărul 1 în sportul mondial.  Berea contribuie cu 1,4 miliarde de dolari anual la bugetele sponsorizărilor din sport în întreaga lume, conform unui studiu Sponsorship Today făcut de International Marketing Reports și publicat de Sportcal.
În România însă, deși bere se bea, situația nu este la fel de bună. Bergenbier s-a retras, lăsând Liga I fără bere. Brandurile internaționale, ca Heineken sau Carlsberg, se limitează la contractele făcute pe plan global. Ultimul mohican al investitorilor din bere în sportul românesc a rămas Timișoreana.

500.000 DE EURO, SPONSOR PRINCIPAL LA NAȚIONALĂ‚
Ursus Breweries, deținătorul brandului Timișoreana, cheltuie sub un milion de euro în parteneriatul cu Federația Română de Fotbal. Sumele sunt confidențiale, dar surse din piață spun pentru ProSport că, pentru calitatea de sponsor principal al naționalei de fotbal, Timișoreana plătește 500.000 de euro anual. Iar pentru Cupa României, unde este „title sponsor”, achită 300.000 de euro anual.
Dacă luăm în considerare piața berii, sumele pot părea mici. În 2012, volumul total al pieței berii în România a atins 18,2 milioane hectolitri. Conform Institutului Național de Statistică, în 2012 consumul de bere per capita a fost de 90 de litri. Membrii Asociației Berarii României se mândresc că au plătit contribuții la bugetul de stat de 283 de milioane de euro în 2012.

NEGOCIERI DUPĂ‚ ALEGERILE DE LA FRF
Dacă luăm în considerare situația economică din România, dispariția aproape totală a sponsorilor din sport, inclusiv a berarilor, pare un mic miracol faptul că Timișoreana rezistă.
Dacă adăugăm și criza de imagine a fotbalului și rezultatele cvasi-inexistente este tot mai explicabil interesul scăzut al investitorilor, în ciuda audiențelor încă bune ale meciurilor. Motiv pentru care chiar și actualul nivel al investițiilor este sub semnul întrebării.
Pentru Cupa României, pe care Timișoreana revigorat-o spectaculos în ultimii ani, contractul a fost prelungit și pentru sezonul viitor. „Timișoreana a fost și este un susținător al Fotbalului Adevărat, jucat cu pasiune, dedicare și fair-play. Timișoreana este Sponsorul Principal al Cupei României începând cu ediția 2006-2007, o competiție care a crescut constant în ultimii ani datorită eforturilor tuturor partenerilor, campania „Meciul de Legendă” din 2010, fiind una de referință în fotbalul românesc). Cupa României Timisoreana rămâne o competiție importanta, în care fotbalul adevărat este readus la viață, prin pasiunea și dedicarea jucătorilor și a suporterilor deopotrivă, și unde toate echipele au șanse egale să caștige trofeul”, explică reprezentanții companiei.
Pentru naționala de fotbal se așteaptă alegerile de la Federația Română de Fotbal, de pe 5 martie, ultimul meci din actualul contract fiind amicalul cu Argentina, programat chiar după alegeri. „Nu putem da detalii legate de contract, însă putem afirma că partea financiară nu primează în acest parteneriat cu fotbalul românesc, ci mai degrabă împărtășirea unui set comun de valori. Credem în pasiune, dedicare și fair-play și ne dorim ca parteneriatul acesta sa fie marcat de astfel de valori”, spun reprezentanții companiei.

PATRU SPONSORI MAJORI PIERDUȚI
Înlocuirea brandului Ursus cu Timișoreana în 2012 la națională este un alt semn că fotbalul n-a mers neapărat în direcția bună. „Din motive strategice, Ursus a renunțat la parteneriatul cu Echipa Națională, însă acest proiect s-a încadrat foarte bine în strategia Timișoreana din această perioadă, dezvoltând platforma de fotbal a brand-ului”, este explicația oficială. Cert este însă că Ursus este un brand superior, iar contractul a fost diminuat. Faptul că totuși Timișoreana a continuat este un pas înainte față de alte situații: branduri ca Raiffeisen, Dacia, Gillette, Vodafone s-au retras complet!

ANHAUSER-BUSCH INBEV CHELTUIE JUMĂ‚TATE DE MILIARD
Pe plan mondial, sumele vehiculate sunt amețitoare. Iar unele parteneriate continuă în ciuda crizei sau problemelor de legislație în privința publicității la alcool. Multinaționala Anheuser-Busch InBev, formată în 2008 prin achiziția Anheuser-Busch de către belgiano-brazilienii InBev, investește anual peste 507 milioane de dolari în sport, brandul principal fiind Budweiser, prezent în NFL, NBA și MLS. Doar contractul cu NFL, semnat în 2011 pentru promovarea Bud Light, se spune că ar valora un miliard de dolari pe șase ani. La acesta se adaugă contracte individuale cu multe echipe. Până în 2011 Bud Light era și berea oficială din NHL, dar apoi liga de hochei a semnat un contract cu Molson Coors în Canada și cu MillerCoors (joint venture între SAB Miller și Molson Coors) în SUA, în valoare de peste 375 milioane de dolari.
Budweiser este prezentă și la Cupa Mondială de fotbal încă din 1986, având contract cu FIFA până în 2022, chiar dacă există semne de întrebare legate de asocierea cu alcoolul la CM din Qatar din acel an. În 2011-12 Budweiser a devenit și sponsorul cele mai vechi competiții fotbalistice din lume, Cupa Angliei, pentru 25 de milioane de lire sterline.

HEINEKEN: „NU SPONSORIZĂ‚M ATLEȚI SAU ECHIPE”
În Europa însă cel mai prezent brand în fotbal este Heineken, unul dintre cei șase parteneri majori ai UEFA Champions League. Berea olandeză dă și denumirea Cupei Heineken la rugby. În plus, compania a fost furnizor la JO Londra 2012 și va fi la Cupa Mondială de rugby din Anglia, în 2015. Heineken a fost prima companie care și-a reînnoit contractul cu UEFA, plătind aproximativ 70 de milioane de dolari pe an pentru perioada 2012-15, după ce în 2005-06 a intrat în Liga Campionilor înlocuind brandul-soră Amstel. În ce privește rugby-ul, targetul Heineken este consumatorul fidel – compania a rămas în acest sport, deși în Franța, unde au loc meciuri din Heineken Cup, există o interdicție a publicității la alcool, iar competiția se numește oficial H Cup. În plus, Heineken a prelungit logic contractul pentru Cupa Mondială de rugby, în condițiile în care peste 50% din consum se produce în cele 20 de țări participante. „Nu ne place să sponsorizăm atleți sau echipe. Vrem să evităm orice asociere între alcool și reușitele personale. Însă Heineken se simte foarte bine organizând competiții de nivel mondial”, explică Hans Erik Tuijt, directorul global de sponsorizări al Heineken, citat de Sportcal.

CARLSBERG A PRELUNGIT CU UEFA, DEȘI NU-ȘI POATE FACE RECLAMĂ‚ LA EURO 2016
Danezii de la Carslberg sunt prezenți încă din 1988 la Campionatele Europene de fotbal. În plus, sunt parteneri ai federației engleze și ai stadionului Wembley, dar și ai altor naționale, ca Danemarca, Irlanda sau Serbia. În plus, Carlsberg a devenit berea oficială a Premier League și se extinde și la meciurile din preliminariile Campionatului European. Atracția principală pentru Carlsberg a fost faptul că se promovează bine pe ambele piețe cheie, Marea Britanie și Asia. Și Carlsberg și-a prelungit contractul cu UEFA deși o lege din 1991 din Franța îi va interzice promovarea la Euro 2016 găzduit de Hexagon. „UEFA face o treabă excelentă în vânzarea pachetelor. Desigur, nu e ideală situația din Franța, dar dacă renunți, vei mai putea să te întorci? E un lucru major de luat în considerare. Nu vine totul din bannerele de pe marginea terenului, ci și din asocierea pe termen lung, care va rezista mult timp după”, explică Mark Bullingham, managing director EMEA la Fuse Sport and Entertainment, agenția care a contribuit la strategia brandului Carlsberg, citat de Sportcal.

57% din sponsorizările de bere în sport pe plan mondial merg în fotbal, american și european

Lucian LIPOVAN / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă, dar și la TV
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă, dar și la TV
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×