ANALIZĂ | Fotbalul mondial se întoarce la "depăşitul" sistem cu 3 fundaşi centrali. De ce i s-a proclamat sfârşitul acum 20 de ani şi cum s-a ajuns ca formula să fie azi folosită masiv în marile ligi. Mircea Lucescu şi Laszlo Bölöni explică pe înţelesul tuturor ce s-a schimbat

19 mar 2019 9326 afişări Special
ANALIZĂ | Fotbalul mondial se întoarce la "depăşitul" sistem cu 3 fundaşi centrali. De ce i s-a proclamat sfârşitul acum 20 de ani şi cum s-a ajuns ca formula să fie azi folosită masiv în marile ligi. Mircea Lucescu şi Laszlo Bölöni explică pe înţelesul tuturor ce s-a schimbat 3 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7969/17912931/2/boloni.jpg

Cifrele arată că 30 din cele 98 de echipe care joacă în cele mai importante 5 campionate ale Europei – Anglia, Spania, Germania, Italia, Franţa – intră pe teren, în acest sezon, într-o formulă cu 3 fundaşi centrali. Aşadar, e vorba de peste 30% din totalul formaţiilor din ligile de elită.

Dacă i-ai fi spus unui antrenor important, acum 10 ani, de exemplu, că în 2019 o treime din echipele campionatelor de top vor juca iar în formule cu trei apărători centrali, probabil că ar fi râs condescendent. „Imposibil. Sistemul e arhaic, ţine de muzeul fotbalului, la fel ca legendarele 2 – 3 – 5, 3 – 2 – 5 sau 4 – 2 – 4. Este un drum care s-a terminat în anii ’90“, se prea poate să-ţi fi răspuns antrenorul, şi probabil că toţi confraţii cât de cât alfabetizaţi în materie de tactică l-ar fi aprobat relaxaţi.

Foarte pe scurt, atunci când specialiştii au constatat, în preajma anilor 2000, decesul sistemului cu 3 apărători centrali, explicaţia a fost următoarea: apariţia formulei 1 – 4 – 2 – 3 – 1, a cărei explozie a fost constatată la Euro 2004, a făcut caduc sistemul 1 – 3 – 5 – 2 sau 1 – 5 – 3 – 2 pentru că 3 fundaşi centrali aveau în grijă un singur atacant. Echipa care folosea sistemul 1 – 4 – 2 – 3 – 1 căpăta astfel o superioritate decisivă la mijloc şi pe flancuri faţă de adversara care bloca inutil 3 jucători în zona centrală a defensivei.
Tema a fost descrisă pe larg de Jonathan Wilkinson în „Piramida inversată: istoria tacticii din fotbal“.


Declinul sistemului 3 - 5 - 2, aşa cum era el explicat în cartea "Piramida inversată", a jurnalistului englez Jonathan Wilson, publicată în 2008

Şi totuşi, de câţiva ani vedem reîncărcarea acestei formule aparent inutilizabile. Creditaţi cu readucerea la viaţă a „dinozaurului“ sunt nimeni alţii decât Pep Guardiola şi Antonio Conte, care la echipele pe care le-au antrenat au încercat, în diferite momente, varianta 3 – 4 – 3 sau 3 – 5 – 2 îmbunătăţită şi modificată.

ProSport a stat de vorbă cu antrenorii români cel mai în măsură să descrie ce se petrece în fotbalul mondial la nivel de tactică. Legendarul Mircea Lucescu şi Laszlo Bölöni, singurul antrenor român care pregăteşte o echipă din Occident, şi-au făcut timp pentru a explica, pe înţelesul tuturor microbiştilor, cum văd ei această renaştere, aparent din propria cenuşă, a unei formule tactice până nu demult socotită definitiv îngropată.

Puteţi citi mai jos disertaţiile lui Lucescu şi Bölöni pe tema schimbărilor tactice din fotbalul mondial, aşa cum le-au explicat aceştia reporterului ProSport.

Mircea Lucescu:
"Faţă de acum 20 de ani, a intervenit o schimbare majoră. Atunci, apărarea cu 3 fundaşi centrali presupunea doi stoperi la marcaj şi un libero. Atunci era un sistem defensiv, pe când acum e un sistem ofensiv. Pentru că, dintre cei 3 fundaşi, acum unul participă la atac"


Mircea Lucescu a ţinut, de-a lungul timpului, conferinţe la UEFA pe teme legate de tactica în fotbal. FOTO: Flori Lupescu

Mircea Lucescu se afla la Istanbul atunci când a primit apelul de la ProSport. Era grăbit, chiar a menţionat că nu are mult timp la dispoziţie, dar subiectul a părut să-i placă. S-a aprins şi a ţinut un scurt curs, explicând clar, foarte bine sistematizat, în ce constă diferenţa dintre sistemul 3 – 5 – 2 al anilor ’80-’90 şi sistemul 3 – 5 – 2 jucat acum, din nou, pe plan mondial. S-au schimbat, spune Lucescu, sarcinile fundaşilor centrali, capacitatea de efort a acestora, abilităţile de a juca pe mai multe posturi.

Iată discursul lui „Il Luce“: „Totul depinde de jucătorii pe care-i ai la dispoziţie. Şi eu am încercat, prima oară când am venit la Beşiktaş (n.r. – în 2002), să joc cu 4 pe fund, cum jucam la Galatasaray. Am disputat un meci şi mi-am dat seama că cei doi fundaşi centrali erau foarte lenţi, ne-a bătut AEK (n.r. – Atena) într-un meci amical, destul de tare. Şi atunci, imediat, am schimbat şi am protejat zona centrală cu încă un jucător. Formula asta îi ajută foarte mult pe fundaşii centrali atunci când atacanţii sunt foarte rapizi şi atacă uşor spaţiile de joc. Atunci ai nevoie de un jucător în plus pentru a putea închide zona.

Pe de altă parte, sigur că poţi să joci cu trei apărători centrali când ai jucători pe zonele laterale care pot să execute curse lungi, doi jucători-piston acolo care fac şi faza de atac, şi faza de apărare. Mai mult atacanţi decât fundaşi. Sistemul cu trei fundaşi favorizează, până la urmă, jocul de atac! Pentru că aduce pe flancuri doi atacanţi. Sau doi fundaşi cu calităţi ofensive. Deci, se pierde un jucător în faza defensivă, dar apar doi jucători în plus în faza de atac.

Faţă de precedenta perioadă în care a fost folosit acest sistem, până acum vreo 20 de ani, a intervenit o schimbare majoră. Atunci, apărarea cu 3 fundaşi centrali presupunea libero. Erau doi stoperi la marcaj şi un libero. Atunci era un sistem defensiv, pe când acum e un sistem ofensiv. Pentru că, dintre cei 3 fundaşi, unul participă la atac. Indiferent care dintre ei, din construcţia jocului, unul iese cu mingea la picior. Iese şi creează superioritate la mijlocul terenului. Şi, în situaţia asta, rămân doi fundaşi centrali. Deci, e mult mai ofensiv acum acest sistem. În vechiul sistem cu 3 fundaşi centrali, ei rămâneau pe poziţii. Era o formulă mult mai defensivă. Acum, jucătorii au apetit ofensiv, au şi calităţi pentru a face asta. Până şi Juventus, care folosea 3 în zona centrală, cu Barzagli, cu Bonucci, cu Chiellini, a schimbat. Bonucci a devenit un jucător foarte ofensiv. Chiellini, şi el, apare frecvent la mijlocul terenului şi chiar în zona de finalizare. Poziţia a rămas aceeaşi, dar s-a schimbat calitatea jucătorilor. Au un apetit mult mai ofensiv. De aceea, jocul cu 3 fundaşi nu mai asigură o apărare impenetrabilă acum. Nu mai e ca înainte, când cei 3 rămâneau acolo. Acum, apar foarte mult în jocul de atac şi, în acelaşi timp, suferă când adversarul declanşează contraatacuri foarte rapide.

În faza de apărare, fotbaliştii din zonele laterale devin jucători de apărare şi închid spaţiile.

Apoi, de foarte multe ori, dacă vă uitaţi, mijlocaşul defensiv se transformă, în faza de construcţie, în fundaş central. Ca să aibă 3 contra 2, ca unul dintre ei să iasă cu mingea la picior, să nu joace doar cu mingi lungi, mijlocaşul defensiv vine între fundaşii centrali, în faza de construcţie. În faza de atac, acest mijlocaş defensiv care devenise fundaş central iese imediat în faţă, ca să fie primul jucător care iese la presing şi, în acelaşi timp, este primul jucător care recuperează mingile lungi trimise. Nu fundaşii centrali, care sunt preocupaţi de marcaj, ci mijlocaşul defensiv. Care mijlocaş defensiv are un rol deosebit în construcţia jocului, are un rol deosebit în construcţie, pentru că prin el se schimbă direcţiile de atac. Preocupările echipelor de a schimba direcţia de atac se fac, întotdeauna, prin mijlocaşul defensiv care, în fază defensivă, devine fundaş central. Se repliază între fundaşii centrali.

Sunt multe modalităţi de a organiza jocul cu 3 fundaşi centrali.

1. Sunt ăia rigizi care rămân acolo,

2, Sunt alţii care, cum spuneam, fiecare dintre ei poate să plece în jocul de atac, deci se eliberează cu mingea la picior plecând în jocul de atac, sau

3. Al treilea fundaş central provine din mijlocaş defensiv care are un rol de construcţie important, eliberând ceilalţi doi fundaşi centrali care pleacă la joc. Are un rol imediat în faza următoare, când mingea trece în terenul advers, iese în faţa lor, cei doi fundaşi centrali se strâng în spatele lui, iar el avansează la mijlocul terenului şi devine un jucător liber, prin care se poate construi.

Deci, sunt mai multe soluţii“.

Laszlo Bölöni:
"O explicaţie este că jucătorii, apărătorii în general, au o tehnicitate mult mai bună acum. Unul dintre fundaşii tăi centrali este capabil să urce şi să joace mijlocaş defensiv. Mai este şi o a doua soluţie..."


Laszlo Bölöni a câştigat titlul în Portugalia, cu Sporting Lisabona (2002) şi în Belgia, cu Standard Liege (în 2009), fiind unul din cei doi antrenori români care se pot lăuda cu performanţa de a câştiga campionatul în Europa în două ţări diferite, altele decât cea de baştină

Laszlo Bölöni, antrenor la Anvers, locul 4 în Belgia în momentul discuţiei cu reporterul ProSport, cu şanse la locul 2 (calificant în preliminariile Ligii Campionilor), se îndrepta spre antrenament când a intrat în dialog cu jurnalistul. Tema a părut atractivă şi Bölöni, fost deţinător al recordului de selecţii la naţională (104), campion al Europei cu Steaua în 1986, absolvent „pe bune“ al Şcolii de antrenori de la Clairefontaine, a dezvoltat subiectul: „Pot să vă povestesc ceva despre ce s-a întâmplat la Clairefontaine, când am fost la examenul de final (n.r. – la Şcoala de Antrenori din Franţa). Se vorbea despre sistemul 4 – 4 – 2. Era perioada lui Aime Jaquet, naţionala Franţei devenea campioană mondială (n.r. – 1998)... Şi cam condamnam la moarte sistemul cu libero. Cu marcaj individual şi libero. La Clairefontaine se discuta că, acum, să joci cu libero este o tâmpenie şi aproape o greşeală profesională. Disecam aceste lucruri. La sfârşit, am fost invitaţi, toţi elevii, să participăm la finala Cupei UEFA, care se juca pe Parc des Princes între Inter Milano şi Lazio Roma. Lazio juca un sistem modern, 4 – 4 – 2 ca la carte, iar sistemul celor de la Inter era cu libero perfect, cu 10 metri în spatele fundaşilor... Deci, sistemul ăsta total depăşit. Iar noi trebuia să facem analiza, pentru ca a doua zi să discutăm şi despre treaba asta. Ei bine, sistemul ăsta depăşit al celor de la Inter a câştigat, a fost 3-0 fără drept de apel. Deci, o palmă, într-un fel, sistemului modern. În acelaşi an, Auxerre, cu Guy Roux, câştigă campionatul în Franţa jucând tot cu libero în spate, cu marcaj individual, cu fundaşul drept care alerga după extrema stângă peste tot. Şi aşa mai departe.

Concluzia: totul este important, dar cel mai important este ca avantajele unui sistem sau punctele pozitive ale unui sistem să fie aplicate într-un fel cât se poate de perfect. Pentru că eu cred că nu există nici sistem depăşit, nici sistem modern, animarea jocului este superioară, după părerea mea, sistemului respectiv.

Pe urmă, jucând cu trei fundaşi centrali, neapărat în lotul tău ai nevoie de jucători în bandă care sunt capabili să joace extremă şi fundaş lateral. Să facă banda atât în fază ofensivă, cât şi defensivă. 

O altă idee care poate să explice, eventual, renaşterea sistemului cu trei stoperi este că, fără doar şi poate, calitativ vorbind, jocul a evoluat. Fundaşii centrali, astăzi, sunt puţin mai buni decât Tonca pe vremea noastră. Ştiţi cine a fost Tonca? A fost fundaşul central de la Jiul Petroşani, care lovea tot ce era deasupra brâului. Altfel, el era, şi sper că încă mai este, un băiat de toată isprava. Deci, revenind, jucătorii, fundaşii centrali, apărătorii în general, au o tehnicitate mult mai bună acum. O tehnicitate care trebuie să vizeze şi portarul. Portar care azi trebuie să aibă un joc cu piciorul pe care echipa să se poată sprijini în construcţie. Lobonţ juca în stilul ăsta. Jocul apărătorilor, inclusiv al portarului, a evoluat foarte mult şi, astfel, poţi să dai şi alt rol fundaşilor centrali, faţă de ce au avut mai înainte.

În asemenea situaţii, adaptarea se poate să se întâmple în axul terenului. Adică unul dintre fundaşii tăi centrali este capabil să urce şi să joace mijlocaş defensiv. Şi, astfel, împingi mijlocul terenului puţin mai sus prin fundaşul central. Iar când mingea depăşeşte această linie, atunci el este capabil să revină şi să joace pe linia celorlalţi doi fundaşi centrali. Astfel aduce o densitate în faţa porţii.

Mai este o a doua soluţie, nu vreau să spun că eu am avut-o... Mă rog, cu Nasri s-a întâmplat. Am avut această şansă, să am acest jucător. Un fundaş central avea această capacitate, să joace fundaş lateral. Sau invers. Un fundaş lateral avea capacitatea să vină şi să joace ca stoper, dacă jocul o cerea. Astfel, tu, dacă ai fundaş central capabil să iasă în lateral şi să joace fundaş dreapta sau stânga, înseamnă că în faţa acestui jucător poţi folosi o extremă clasică, una care să-ţi aducă soluţii“.

"Eu prefer 4 - 3 - 3. Dar, într-un anumit timp, jucam şi eu cu 3 fundaşi centrali"

Jurnalistul n-a rezistat tentaţiei de a-i mai adresa lui Bölöni două întrebări:

„Într-o lume ideală, dacă aţi avea jucătorii pe care vi i-aţi dori, ce sistem de joc aţi prefera?
Eu prefer 4 – 3 – 3. Dar acest 4 – 3 – 3 este, de fapt, mai tot timpul 4 – 2 – 3 – 1. Depinde cum ai jucătorii la mijlocul terenului. Acest sistem îl prefer, dar într-un anumit timp jucam şi cu 3 fundaşi centrali.

Dacă ar fi să vă provoace cineva şi să vă întrebe cum credeţi că se va juca în fotbalul mondial peste 20 de ani, ce aţi răspunde? Spre ce se îndreaptă fotbalul? Se poate mai repede şi mai în forţă decât se joacă azi? Deja unele meciuri din Liga Campionilor ai impresia că sunt făcute pe Playstation.
Eu cred că mai repede tehnicitatea va da o soluţie suplimentară. Pregătirea individuală va aduce soluţii colectivului. Individual, jucătorii vor fi puţin mai atletici, puţin mai rapizi, puţin mai rezistenţi, puţin mai tehnici. Şi acest puţin cu puţin cu puţin va da o valoare mai interesantă individuală şi lucrurile alea mici, care erau atât de valoroase acum câţiva ani, care depindeau de un jucător care ştia instinctiv, natural, o poziţionare tactică, de exemplu – pentru că ştim că această inteligenţă tactică nu e neapărat ceva care e învăţat, e ceva care se simte, se ştie instinctiv – ei bine, acest talent cred că va fi pus la punct. Evoluăm foarte mult din acest punct de vedere. Uite, eu, de exemplu, dacă vreau să fac un antrenament tactic, acesta este filmat de sus cu o dronă. Vedem orice mişcare în timpul şedinţei tactice. Pe urmă o disecăm, o arătăm. Cred că asta va ajuta jucătorul să înţeleagă şi să progreseze mult mai repede. Lucrurile alea pe care până atunci le făceau numai cei care simţeau, care aveau această calitate nativă, inteligenţă tactică, până la urmă va trebui să le deprindă toată lumea“.

 

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.