Kyros Vassaras (60 de ani) a dat verdictul despre cea mai controversată fază din meciul dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova (n.r. încheiat la egalitate, scor 0-0), disputat vineri, 8 mai 2026, în etapa a opta din play-off-ul Superligii României.
Echipa pregătită de Daniel Pancu ar fi putut beneficia de o lovitură de la 11 metri în minutul 54, la un henț comis de fundașul oltenilor Adrian Rus (30 de ani) în interiorul careului. Acest lucru nu s-a întâmplat pentru că, în construcția fazei, a fost semnalizată din camera VAR o poziție de ofsaid la Lorenzo Biliboc.
CFR Cluj și Universitatea Craiova s-au întâlnit vineri, 8 mai 2026, în etapa a opta din play-off-ul Superligii României, într-o partidă încheiată la egalitate, scor 0-0.
Echipa din Gruia putea beneficia de o lovitură de la 11 metri în minutul 54, la un henț comis de Adrian Rus. Acest lucru nu s-a întâmplat pentru că, în construcția fazei, a fost semnalizată din camera VAR o poziție de ofsaid la Lorenzo Biliboc.
Luni, 11 mai, Kyors Vassaras, șeful CCA, a analizat faza controversată care a avut loc în timpul meciului din Gruia. Astfel, într-un videoclip de aproximativ 3 minute, acesta a explicat procedeul prin care se trag liniile la VAR.
Șeful CCA a concluzionat că Biliboc se afla în poziție de ofsaid. Astfel, decizia luată de arbitrii din camera VAR a fost corectă.
„CCA, așa cum face întotdeauna, a examinat întregul proces de analiză, care a fost realizat cu sistemul nostru aprobat și certificat de FIFA/IFAB, care este aplicat cu consimțământul echipelor din Liga 1 și al Federației în competițiile sale.
Odată cu revenirea unității mobile (VOR) și a echipamentului său tehnic am creat următorul videoclip care va ajuta lumea fotbalului să înțeleagă modul cum procedăm în aceste situații.
Folosind imaginile de la camerele disponibile pentru a detecta ofsaidul, operatorul identifică, c acordul VAR-ului, punctul în care jucătorul atinge mingea (kick-point).
VAR-ul indică apoi operatorului fundașul și atacantul cei mai apropiați de linia porții, astfel încât să poată verifica dacă există sau nu o poziție afară din joc.
În cazul în care doi apărători sunt poziționați unul aproape de celălalt, punctele corpului lor sunt cele mai apropiate de linia porții sunt verificate și identificate.
Sistemul calculează apoi și arată distanța exactă dintre aceste puncte și astfel începe procesul de identificare a liniei de ofsaid prin selectarea apărătorului și atacantului potriviți.
Pentru o înțelegere completă a procedurii, prezentăm rezultatele tuturor combinațiilor care au fost analizate cu atenție, cu privire la situația de ofsaid care a avut loc în minutul 50 al meciului CFR Cluj – Universitatea Craiova.
Linia albastră pentru apărător și linia roșie pentru atacant sunt create, respectiv, în funcție de punctul corpului cel mai apropiat de linia porții pentru fiecare jucător separat.
Când există un ofsaid, acea parte a terenului ese roșie. Asta indică faptul că atacantul se află într-o poziție de ofsaid și, în raport cu penultimul apărător, la o distanță calculată în milimetri care este afișată automat.
În acest caz, terenul de joc de la linia roșie a atacantului până la linia porții apare colorat într-un roșu mai deschis.
Liniile jucătorilor sunt create automat de sistem și nu sunt mutate sau trasate de nimeni altcineva.
În situația în cauză, atacantul se află într-o poziție de ofsaid, iar rezultatul, după analiza realizată de către oficialii VAR și operator, a fost corect, atacantul fiind în poziție afară din joc”, a spus Kyros Vassaras, conform FRF.ro.