Aduceți suporterii din exil!**

Aduceți suporterii din exil!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Într-o seară neagră pentru fotbalul
românesc, cu înfrângeri pe linie în meciurile din Europa League, un
mesaj pozitiv a adus o rază de lumină peste avalanșa de știri
negative.

ProSport și FC Dinamo București au montat un banner uriaș în
peluza din Ștefan cel Mare la meciul contra celor de la
Galatasaray, pe care erau înfățișați mai mulți susținători ai
„roș-albilor” împreună cu mesajul „Niciodată singuri!”. Am ales să
nu afișăm pe imagine și sigla ProSport-ului tocmai pentru a ne
asigura că un număr cât mai mare de televiziuni și ziare vor prelua
mesajul, lucru altfel improbabil datorită diverselor interese de
trust.

Mesajul „Niciodată singuri!” din peluza lipsită
de galerie a stadionului Dinamo, este un semn pentru situația în
care a ajuns fotbalul românesc, părăsit de suporterii care îl fac
atât de frumos. „The beautiful game”, cum îi spun englezii, a ajuns
să fie dominat de violență fizică și verbală, pornită în lojele
cluburilor și revărsată în tribunele stadioanelor. Cei care au
căzut victime colaterale sunt însă suporterii adevărați.
„Știm ce înseamnă să fii suporter!” înseamnă mai
presus de orice înțelegerea trăirilor și emoțiilor suporterului de
fotbal, din ce în ce mai îndepărtat de „sportul Rege” în România.
„Niciodată singuri!” este apelul nostru către fani, jucători și
conducerile cluburile deopotrivă, pentru a reda frumusețea pierdută
a acestui sport.

Printre cei care ne-au preluat mesajul se numără Gazeta Sporturilor, Evenimentul Zilei, Click, Adevărul, PRO TV, Sport.ro,
Prima TV, GspTV și
alții
.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele