A concurat pentru Ungaria la Jocurile Paralimpice de la Londra:** „Medalia asta e și pentru România”

Sătmăreanul Richard Osvath (28 de ani) a câștigat la începutul acesti luni medalia de bronz în proba de floretă individual la Jocurile Paralimpice de la Londra (15‑7 în finala cu francezul Damien Tokatlian). El a concurat pentru Ungaria, țară care l-a „adoptat” la începutul acestui an după ce federația de la noi, susține el, nu i-a acordat niciun sprijin. După un accident la un banal meci de fotbal între prieteni, în 2008, Richard a ajuns să facă zece operații la genunchiul drept, dar niciuna nu a fost încununată de succes. A rămas cu piciorul drept blocat și timp de patru ani nu a mai pus mâna pe floretă. Sprijinit de Ungaria, care i-a oferit serviciu și casă la Budapesta, Richard s-a înscris în lotul național al paralimpicilor, iar la începutul acestei toamne a dat lovitura. Chiar dacă România nu l-a sprijinit să revină pe planșă, Richard spune că medalia de la Londra e pe jumătate tricoloră.

Cum a fost concursul de la Londra?
Extraordinar. Totul a fost foarte bine organizat. Mereu am primit o mână de ajutor când a fost nevoie. M-au impresionat și sportivii de la celelalte ramuri sportive, chiar cei care nu au câștigat. Toți s-au comportat extraordinar. A fost o competiție nemaipomenită.
Ce ai simțit în momentul în care tu ai fost pe podium, iar steagul Ungariei a fost arborat sus?
În primul rând, abia atunci am realizat că am câștigat o medalie. După ce am câștigat asaltul cu francezul, am fost bucuros, dar nu am simțit emoția aceea pe care trebuie să o aibe un medaliat la Jocurile Paralimpice. Fiorii m-au trecut când am fost aplaudat de câteva mii de oameni, la festivitatea de premiere.

Pentru cine este această medalie?
Am pornit pe acest drum din sala de scrimă „Alexandru Csipler” din Satu Mare. Mereu când mă întreabă cineva cum e în Ungaria, eu spun că inima îmi este acasă, la Satu Mare, iar mintea îmi este în Budapesta. Întotdeauna aștept să vin acasă, măcar o dată pe lună, așa că pot să declar că medalia este atât pentru Ungaria, cât și pentru România.

„Nu m-a căutat nimeni de la Federația Română de Scrimă!”

Te-a căutat cineva de la Federația Română de Scrimă ca să te felicite?
Nu m-a căutat nimeni. Am primit multe felicitări din partea fetelor de la spadă, în frunte cu AnaMaria Brânză, din partea foștilor colegi, antrenorilor, dar cei de la federație nu m-au sunat.

Ce ai făcut în dimineața concursului?
Am avut o emoție puternică, una foarte greu de stăpânit, pe care cred că toată lumea o are când știe că intră într‑un concurs la finele căruia poate câștiga o astfel de medalie.

Care a fost cel mai dificil moment?
Tot concursul a fost dificil pentru mine. Oricum eu sunt puțin emoționat la începutul fiecărui concurs, nu prea am dormit nici noaptea. Toată lumea mi-a zis că dacă voi ajunge la jocuri, totul va fi nou, imens și nu se compară cu un Campionat European sau Mondial. Psihic și mental e mai greu, fizic nu prea.

Dacă nu ai fi avut aceste probleme cu piciorul, crezi că ai fi putut obține o astfel de performanță?
Nu știu. E foarte greu de spus. În mod normal, în scrima în scaun cu rotile nu sunt așa mulți participanți ca și cei sănătoși. Nu cred că aș fi ajuns până aici pentru că e foarte greu.

Care este diferența dintre scrima normală și cea în scaun cu rotile?
Faptul că nu este lucru de picior, este o diferență. În scaun cu rotile lucrăm mai mult cu trunchiul. Dacă mă atacă cineva, mă retrag cu trunchiul și dacă vreau să fac un asalt, care în scrima normală ar fi fandarea sau pas fandarea, atunci mă aplec în față. Apoi trebuie să știi și să cunoști foarte bine scaunul cu rotile. Trebuie să știi cum să te așezi în scaun când începi un asalt, pentru că se joacă foarte mult cu distanța.

„La Rio vreau să concurez la sabie”

Ce vei face cu banii?
Aș vrea să-mi încep și eu viața. Momentan trăiesc cu prietena mea în Ungaria și voi investi bani într-o casă, unde să pot  sta liniștit. Iar pe viitor vreau să mă însor.

Ce planuri ai pe următorii ani?
Mi-aș dori foarte mult să ajung și la Rio. Acum voi avea o pauză, după care voi începe sabia. Cei paralimpici pot concura în trei ramuri: spadă, floretă și sabie. Eu vreau să încep și cu sabia. Am avut timp un an și jumătate să mă pregătesc pentru Jocurile Paralimpice, iar acum am timp patru ani să pun la punct lucrurile care încă mai lipsesc.

Richard are o putere de muncă fantastică. Băiatul acesta a suferit foarte mult și modul în care a revenit spune totul despre el. E fantastic ce a făcut la Londra
Eva Lenghel, antrenoare CSȘ Satu Mare

6 titluri de campion național la spadă, la diferite categorii de vârstă, a obținut Richard Osvath între 1998 și 2006