Proteste uriașe în Liberia împotriva președintelui George Weah. Acuzații grave la adresa fostului fotbalist legendar de la AC Milan

Proteste uriașe în Liberia împotriva președintelui George Weah. Acuzații grave la adresa fostului fotbalist legendar de la AC Milan
  • Publicat:

Proteste masive în capitala Liberiei, Monrovia. Președintele țării, George Weah, fost jucător legedar la AC Milan și câștigător al Balonului de Aur în 1995, are de rezolvat o situație complicată în țara sa, aflată acum într-o criză economică profundă.

Proteste uriașe în Liberia împotriva președintelui George Weah

Liberienii au luat cu asalt străzile capitalei, iar situația a degenerat. Forțele de ordine au fost nevoite să intervină cu tunuri de apă și gaze lacrimogene. În urma conflictelor, zeci de protestatari au ajuns în spital.

Oamenii sunt nemulțumiți pentru că băncile din Liberia nu mai sunt capabile să facă unele plăți, iar lucrătorii din serviciul public au salariile mereu întârziate, în timp ce inflația atinge cote alarmante, scrie presa internațională.

Protestatarii îi solicită lui Weah să își concedieze toți consilierii economici. Fostul fotbalist este tras la răspundere și pentru cele 25 de milioane de dolari pe care administrația sa le-a retras din rezerva federală a țării, dintr-un cont de la New York. Suma trebuia să fie folosită pentru a ajuta la însănătoșirea economiei.

Pe lângă toate acestea, liberienii îi mai cer președintelui George Weah să își facă publică averea. El a încercat inițial să blocheze demonstrațiile din această săptămână înainte de a începe efectiv, însă, în cele din urmă, le-a permis.

Din luna ianuarie a anului 2018, când a devenit șeful statului în Liberia, Weah a promis că rezolvă problemele care macină de ani buni societatea din Liberia. El nu a reușit, ba chiar a înrăutățit situația.

Weah a devenit cunoscut în anii 90, în timp ce juca la PSG și AC Milan. La nivelul echipelor de club, Weah a reușit să câștige 8 torfee. El s-a retras din activitate în anul 2003.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani