NFL investighează un antrenor care a întrebat un jucător dacă este gay

Liga de fotbal american (NFL) va investiga un antrenor de la Atlanta Falcons după ce acesta a întrebat un jucător dacă este gay, la un eveniment în care scouterii cluburilor urmăresc jucătorii din universități.
NFL investighează un antrenor care a întrebat un jucător dacă este gay

Liga de fotbal american (NFL) va investiga un antrenor de la Atlanta Falcons după ce acesta a întrebat un jucător dacă este gay, la un eveniment în care scouterii cluburilor urmăresc jucătorii din universități.

Unul dintre asistenții lui Dan Quinn, managerul francizei din Atlanta, ar putea fi sancționat potrivit regulamentului NFL, în care astfel de chestionări nu sunt permise. „Sunt pur și simplu dezamăgit că această întrebare a fost pusă de unul dintre antrenorii noștri”, a declarat Dan Quinn, citat de USA Today.

Jucătorul în cauză este cornerback-ul Eli Apple de la Universitatea Ohio State. „Vreau să-i cer scuze lui Eli pentru această neplăcere produsă. Nu asta înseamnă Atlanta Falcons și nu așa trebuie să ne comportăm”, a adăugat managerul echipei din Georgia.

Apple a comentat incidentul pentru Comcast SportsNet: „Un antrenor de la Falcons m-a întrebat. „Îți plac bărbații?”. A fost prima întrebare pe care mi-a pus-o. A fost ciudat. I-am spus: „Nu”. El mi-a zis: „Dacă o să ajungi la Atlanta Falcons, uneori se mai întâmplă astfel de lucruri. Trebuie să te obișnuiești cu ele”. Am crezut că glumește, dar ei pun astfel de întrebări doar ca să vadă cum reacționezi”.

Cazul lui Apple nu este singular. În 2013, unui fost jucător din Colorado, Nick Kasa, i-a fost adresată o întrebare similară.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]