Nemții au rămas mască, după ce au aflat ce a făcut Mihaela Rădulescu în timp ce Felix Baumgartner a murit

Sebastian Cristian
Nemții au rămas mască, după ce au aflat ce a făcut Mihaela Rădulescu în timp ce Felix Baumgartner a murit
Foto: Mediafax

Nemții au aflat ce a făcut Mihaela Rădulescu în momentul în care Felix Baumgartner trecea în neființă, iar detaliile sunt cu adevărat emoționante.

Marele parașutist austriac s-a stins din viață la numai 56 de ani, în timp ce se afla în vacanță alături de Mihaela Rădulescu.

Ce a făcut Mihaela Rădulescu în timp ce Felix Baumgartner a murit. Nemții au rămas impresionați

Imediat după prăbușire, Felix Baumgartner nu mai respira și avea mare nevoie de ajutor. Mihaela Rădulescu a ajuns și ea la fața locului în scurtă vreme, alături de medici, și a încercat să facă tot posibilul pentru a-i da putere iubitului său.

Concret, fosta prezentatoare TV l-a ținut de mână pe Felix Baumgartner și l-a implorat să lupte pentru viața lui, în timp ce medicii încercau să-l resusciteze.

Presa din Germania a reacționat imediat la momentul emoționant și au prezentat și ei cât de mare a fost iubirea dintre Felix Baumgartner și Mihaela Rădulescu.

„Mihaela Rădulescu, iubita lui Felix Baumgartner, a fost alături de el până la final, încercând să-i ofere cât mai multe putere celui pe care l-a iubit cu adevărat”, a scris celebra publicație germană Bild.

„Felix a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zborul. A murit într-un loc pe care l-a iubit foarte mult, fiind a treia oară când am venit aici. A murit în timp ce mă ținea de mână și în timp ce strigam la el să lupte…”, a fost reacția Mihaelei Rădulescu pe Facebook.

Felix Baumgartner s-a stins din viață la doar 56 de ani, în Italia. Aparatul de zbor ar fi fost defect

Aflat în vacanță în Italia, în regiunea Marche, Felix Baumgartner a sărit cu parapanta, marea sa pasiune. Nimic nu avea să anunțe ceea ce urma să se întâmple.

Celebrul parașutist a pierdut controlul aparatului de zbor și s-a prăbușit în piscina unui complex din apopiere. Din păcate, pentru Felix Baumgartner nu s-a mai putut face nimic, în ciuda faptului că medicii sosiți la fața locului au făcut to posibilul pentru a-l readuce la viață.

Prima ipoteză luată în calcul de anchetatori este aceea conform căreia lui Felix i s-a făcut rău imediat după ce a decolat, suferind ulterior un infarct.

Totuși, o nouă variantă spune că aparatul de zbor a suferit probleme mecanice, iar parașutistul a încercat să controleze parapanta, dar fără succes. O cameră video montată de Felix s-ar fi desprins din locul unde era poziționată și ea ar fi fost de vină pentru pierderea controlului parapantei.

Anchetatorii continuă însă să analizeze toate detaliile pentru a putea ajunge la o concluzie clară.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]