Marius Urzică, singurul campion olimpic din istoria gimnasticii românești, a lucrat la propria imagine. „Mi-am pus 4000 de fire de păr” | EXCLUSIV

Marius Urzică, singurul campion olimpic din istoria gimnasticii românești, a lucrat la propria imagine. „Mi-am pus 4000 de fire de păr
  • Publicat:
  • Actualizat:

La 47 de ani, Marius Urzică, singurul campion olimpic din gimnastica românească, s-a gândit că a venit momentul să investească și în propria lui imagine.

Marius Urzică, singurul campion olimpic din istoria gimnasticii românești, a lucrat la propria imagine. „Mi-am pus 4000 de fire de păr” 

Așa se face că Marius Urzică a decis să-și facă un implant de păr.

„Nu știam nimic despre acest lucru dar am realizat că treburile sunt foarte ok, mai ales dacă intri pe mâinile unor medici foarte buni așa cum a fost și cazul meu. Am apelat la „Doctor Felix” și acum mă simt foarte bine. Intervenția a fost finalizată rapid iar acum aștept ca în maxim 6 luni să apară și primele rezultate”, a precizat Urzică pentru Prosport.

Actualul antrenor a dezvăluit că pentru această intervenție medicală medicii au folosit undeva la 4000 de fire de păr.

„Mi s-a spus că numărul acestora este suficient de mare pentru a avea din nou o podoabă capilară corespunzătoare”, a mai spus Urzică.

După ce nu s-a mai ocupat de pregătirea lotului național masculin de gimnastică în calitate de antrenor coordonator, Marius Urzică a rămas antrenor la lotul olimpic masculin, dar și în cadrul clubului Dinamo, unde se ocupă de tinerii gimnaști.

„Îmi place mult această profesie de antrenor. Fac totul cu multă pasiune, în ideea în care pot descoperi noi talente în acest sport care mie mi-a adus atâtea satisfacții”, a mai spus el.

Cine este Marius Urzică în sportul românesc?

La JO din 1996 de la Atlanta (SUA), se impune, din nou, la aceeaşi probă, cucerind medalia de argint. Deşi se accidentează grav în concursul la inele din Cupa Americii (martie 1998), cu o voinţă şi muncă deosebite, reuşeşte să participe cu succes la Cupa Mondială de Gimnastică din mai 1998, de la Sabae, cucerind medalia de aur în proba favorită şi apoi în concursurile Grand Prix de la Glasgow (Marea Britanie), Zürich (Elveţia) şi Stuttgart (Germania), clasându-se, de asemenea, pe locul I. În 2001, la Grand Prix-ul de la Glasgow, campionul român a primit nota maximă (10.00).

În 1999, la CM de la Tianjin (China), câştigă titlul de vicecampion mondial la cal cu mânere.

Preocupat pentru perfecţionare şi inovaţie, a creat un nou element tehnic, la paralele, care-i va purta numele în codul de punctaj. La CE din anul 2000, de la Bremen (Germania), cucereşte titlul de campion european în proba sa favorită – cal cu mânere – şi pe cea de argint în proba pe echipe, iar la JO de la Sydney (Australia) din 2000, îşi îndeplineşte cel mai mare deziderat al său, devenind campion olimpic la cal cu mânere, fiind primul titlu olimpic pentru gimnastica masculină românească.

La CM din 2001, de la Gent (Belgia), cucereşte titlul de campion mondial în proba de cal cu mânere. În 2002, obţine medalia de aur la Campionatul European din Patras (Grecia), tot la cal cu mânere.

La Olimpiada de la Atena (Grecia), din 2004, a cucerit medalia de argint la cal cu mânere şi cea de bronz cu echipa. În 2005, a obţinut argintul la Campionatele Europene desfăşurate la Debrecen, în Ungaria.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…