Maradona și Fidel Castro au o relație specială! Vezi ce mesaj i-a transmis „El Pibe d’Oro” cubanezului!

Maradona și Fidel Castro au o relație specială! Vezi ce mesaj i-a transmis
  • Publicat:
  • Actualizat:

Selecționerul Argentinei, Diego Maradona, i-a transmis
fostulului președinte al Cubei Fidel Castro un mesaj în care îl
anunță că îl iubește și că va fi încântat să îl întâlnească în
timpul vizitei pe care o va efectua, în următoarea lună, în Cuba, a
anunțat site-ul Cubadebate.

„Spuneți-i lui Fidel că îl iubesc”, a cerut
Maradona, prin intermediul unui mesaj postat pe un site unde sunt
publicate articole ale fostului președinte cubanez, retras din
funcție din motive medicale.

Maradona, care se află în Venezuela onorând invitația
președintelui Hugo Chavez, va merge în Cuba peste 30 de zile și va
fi încântat să îl revadă pe Fidel, conform sursei citate.

În timpul întrevederii cu Hugo Chavez, Maradona a spus că l-a
văzut pe Fidel Castro la televizor și că i s-a părut a fi în stare
foarte bună: „L-am văzut pe Fidel foarte lucid, în formă
bună, contrar a ceea ce vor americanii să se creadă despre el. Se
simte bine și asta mă bucură foarte mult”.

Maradona are o relație specială cu Fidel Castro, de la prima sa
vizită în Cuba, în 1987, subliniază site-ul menționat. Printre
altele, Maradona l-a intervievat pe fostul șef al statului cubanez
în cadrul unui pogram al televiziunii argentiniene și i-a oferit
mai multe tricouri de fotbal.

La rândul său, Castro a declarat că îl consideră pe Maradona un
prieten drag și un mare sportiv, care îi arată Cubei o prietenie
dezinteresată.

Maradona a petrecut o perioadă în Cuba, unde s-a tratat pentru
dependența de cocaină și pentru alte probleme de sănătate care i-au
pus viața în pericol.

Președintele Federației Argentiniene de Fotbal (AFA), Julio
Grondona, și Diego Maradona ar trebui să se întâlnească, luni,
pentru a discuta prelungirea contractului.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele