„M-am gândit să mă sinucid”. Interviu din închisoare cu David Haigh, unul dintre cei mai cunoscuți oameni de fotbal aflați după gratii: „Am ajuns de nerecunoscut”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Jurnaliștii britanici de la Daily Mail au realizat un interviu cu David Haigh, fostul director general al celor de la Leeds United, aflat în inchisoare de aproape un an. Bărbatul în vârstă de 37 de ani este încarcerat în Dubai, fiind acuzat de spălare de bani, mai precis de trei milioane de lire, sumă pe care Haigh insistă că o deține în contul personal ca urmare a salariului său din perioada în care ocupa funcția de conducere a clubului englez.

Englezul a relatat, prin telefon, câteva dintre experiențele sale departe de casă, într-o celulă. David Haigh susține că, până în prezent, nu a fost dus în fața autorităților, asta deși pe 18 mai se împlinește un an de când poliția l-a ridicat de pe aeroportul din Dubai: „Eram grăsuț înainte. Acum, sunt de nerecunoscut. Primele săptămâni petrecute aici au fost cele mai negre din viața mea. Miroase groaznic în celulă. Nu am putut să mănânc absolut deloc. Eram speriat, îmi aminteam iar și iar zgomotul pe care l-a făcut ușa în urma mea, în celulă. Mă aflam la mii de kilometri de cei dragi mie. Încă sunt. M-am gândit să mă sinucid, vă spun sincer”, a mărturisit englezul, care neagă orice implicare în vânzarea ilegală a acțiunilor lui Leeds United de la GFH, o corporație interesată de implicarea în fotbal.

De un an nu și-a mai văzut David Haigh familia sau iubitul: „Știți foarte bine ce reguli stricte au aici privind homosexualitatea. Mi-e teamă uneori pentru viața mea. Vorbesc cu prietenul la telefon”, a declarat bărbatul, care primește, din când în când, permisiunea de a urmări partidele celor de la Leeds United. În încheierea interviului, întrebat de reporteri care ar fi primul lucru pe care ar dori să-l facă în momentul eliberării, Haigh a răspuns imediat: „Să mă duc pe stadion”.

  • Haigh a fost numit director general al celor de la Leeds United pe 1 iulie 2013. Și-a dat demisia din funcție pe 11 aprilie 2014

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele