Lui Gheorghe Hagi nu îi va plăcea asta! Cosmin Matei, accidentat, a petrecut pe terasa unui club de pe litoral cu Bogdan Stancu și Bogdan Gavrilă | EXCLUSIV FOTO & VIDEO

Redactor:
ProSport
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cosmin Matei (28 de ani), mijlocașul echipei FC Viitorul, a fost surprins într-un club din Mamaia, alături de alți doi fotbaliști.

Fotbalistul de la Viitorul a petrescut alături de Bogdan Stancu (33 de ani), atacantul lui Genclerbirligi (Turcia), și Bogdan Gavrilă (28 de ani), fost jucător la Dinamo, Petrolul și Poli Iași, acum la Oțelul Galați în Liga 3.

Cosmin Matei și Bogdan Stancu au petrecut împreună în club

Cosmin Matei nu a fost în lot pentru meciul disputat sâmbătă, 25 iulie, în cadrul etapei cu numărul 11 din play-out-ul Ligii 1, între Viitorul și Chindia Târgoviște, scor 4-1, din cauza unei accidentări, însă și-a făcut apariția pe terasa unui club de pe litoral.

Bogdan Stancu a încheiat campionatul în Turcia pe locul 12 cu Genclerbirligi și a revenit în România, în vacanță.

În ceea ce îl privește pe Bogdan Gavrilă, acesta este în vacanță de la debutul pandemiei, pentru că Liga 3 nu s-a mai reluat, iar Oțelul Galați nu s-a clasat pe loc de promovare sau măcar pentru a juca barajul. Oțelul a încheiat pe 6, într-o serie din care a promovat Aerostar Bacău.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce va face Cătălin Bordea cu banii câştigaţi la America Express: 'Îmi cumpăr…

Cine sunt câștigătorii „America Express”, sezonul cinci

O bătrână de 72 de ani din Brăila s-a aruncat de la etajul 4. Momentul a fost filmat

FOTO Gimnasta devenită milionară la 18 ani nu se sfiește să pozeze fără inhibiții: „E ilegal să arăți atât de bine”
FOTO Gimnasta devenită milionară la 18 ani nu se sfiește să pozeze fără inhibiții: „E ilegal să arăți atât de…
Avocatul Adrian Cuculis este căsătorit vedeta de la Antena 1. Cei doi întorc banii cu lopata. Ce afaceri au

Tocmai PENTAGONUL spune că suntem urmăriți de o NAVĂ-MAMĂ extraterestră

Ce s-a întâmplat, de fapt, între Andreea Bălan şi Jean Gavril când au dormit împreună: 'Ce am făcut în seara aia...
Ce s-a întâmplat, de fapt, între Andreea Bălan şi Jean Gavril când au dormit împreună: 'Ce am făcut în seara…
PUNCTUL DE PENSIE se schimbă radical! Marius Budăi, anunțul momentului făcut în miez de NOAPTE!

Câți lei costă să comanzi acasă o pizza de la restaurantul lui Dani Oțil. Suma nu e deloc mică!

Buna Vestire 2023. Este mare păcat dacă faci aceste lucruri! Mulți credincioși nu știu

Mirosul corporal, testat ca terapie împotriva anxietăţii. Cercetătorii cred că oferă un efect calmant

Alimentul care face rău ficatului şi pe care îl consumi zi de zi. TOP 20 de alimente toxice pentru ficat

Ben Affleck și Matt Damon împărțeau totul când erau săraci. Inclusiv... ceva uluitor

Putin plănuia o „curățare totală” a Ucrainei. Pentru ce erau crematoriile mobile: dezvăluiri din e-mail-urile FSB

BANCUL ZILEI. Bulă, șofer de taxi, sărută o calugăriță pe care o ia la ocazie: Măicuță, am păcătuit!

Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone

Poze interzise cu Simona Trașcă de pe OnlyFans! Aici o vezi gratis fără haine + ce tarif are

Cele mai PĂGUBOASE mașini. Modele pe care TREBUIE să le eviți