Jessica Simpson s-a căsătorit cu fostul jucător de fotbal Eric Johnson

Jessica Simpson s-a căsătorit cu fostul jucător de fotbal Eric Johnson
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cântăreața pop Jessica Simpson s-a căsătorit cu fostul jucător de fotbal american Eric Johnson, în cadrul unei ceremonii organizate, sâmbătă, la San Ysidro Ranch, California, conform contactmusic.com.

La eveniment au participat peste 250 de invitați, printre care Ashlee Simpson, sora cântăreței, și actrița Jessica Alba.

„Suntem copleșiți de fericire și iubire, după ce ne-am unit destinele pe viață. Faptul că am spus «da» în fața familiei, prietenilor și, cel mai important, în fața copiilor noștri, a fost cel mai fericit moment al vieții noastre”, se arată într-un comunicat al cuplului, citate de people.com.

Jessica Simpson a început o relație cu Eric Johnson la începutul anului 2010 și cei doi s-au logodit în același an, pe 10 iulie, ziua în care cântăreața și actrița americană a împlinit 30 de ani.

Jessica Simpson și Eric Johnson sunt părinții unei fetițe, Maxwell, în vârstă de doi ani, și ai unui băiețel, Ace Knute, în vârstă de un an.

Eric Johnson s-a despărțit în octombrie 2009 de soția lui, Keri, după un mariaj care a durat cinci ani.

Jessica Simpson a devenit celebră la vârsta de 19 de ani, odată cu apariția albumului ei de debut, intitulat „Sweet Kisses”, lansat în 1999. S-a căsătorit cu Nick Lachey, solistul grupului 98 Degrees, în 2002, iar cei doi cântăreți au fost vedetele reality show-ului „Newlyweds: Nick and Jessica”. Simpson și Lachey au divorțat în 2006.

Cântăreața, care a apărut și în filme, precum „Dukes of Hazzard”, a avut apoi câteva relații cu o serie de bărbați celebri din Statele Unite, precum jucătorul de fotbal american Tony Romo și solistul trupei Smashing Pumpkins, Billy Corgan.

Mediafax

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen