Ionuț Panțîru și Alexandra și-au legat destinele în fața familiei și a prietenilor! Mihai Pintilii este nașul de cununie al celor doi tineri fericiți

Redactor:
Ion Filip
Ionuț Panțîru și Alexandra și-au legat destinele în fața familiei și a prietenilor! Mihai Pintilii este nașul de cununie al celor doi tineri fericiți
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionuț Panțîru (26 de ani) nu poate juca pentru FCSB din cauza unei noi operații pe care a suferit-o recent, astfel că a profitat de această perioadă și s-a căsătorit cu iubita lui, Alexandra Ioana Banciu, sub privirile lui Mihai Pintilii.

FCSB l-a transferat pe Ionuț Panțîru în 2019, când l-a adus de la Politehnica Iași. Fundașul nu a apucat să joace, însă, prea mult pentru echipa din București, deoarece problemele de natură medicală s-au ținut scai de capul lui.

Aflat în convalescență după operația suferită în luna martie – a treia din cariera lui!, Ionuț Panțîru a profitat de această perioadă liberă, dar și de ridicarea restricțiilor, și și-a unit viața cu iubita lui, Alexandra Ioana.

Ionuț Panțîru a fost cununat de Mihai Pintilii

Mihai Pintilii este nașul de cununie al lui Ionuț Panțîru și al Alexandrei, care au ales să își unească destinele în fața celor dragi.

Fotbalistul de la FCSB s-a prezentat în fața ofițerului stării civile într-un costum bleu, în timp ce mireasa a purtat o rochie albă cu subtile modele turcoaz. Cei doi au atras privirile tuturor la cununia civilă, însă mai ales la petrecerea care a urmat.

Cu grijă pentru a nu-și afecta recuperarea, Ionuț Panțîru a mers curajos pe ring, unde a dansat alături de cea care îi va fi alături pentru tot restul vieții. Fotbalistul de la FCSB a dat uitării, pentru moment, toate problemele care i-au afectat cariera sportivă, și s-a concentrat asupra acestui moment unic din viață. Fundașul i-a încântat pe cei prezenți cu mișcările de pe ringul de dans, unde a depus atât de mult efort încât a fost nevoit să renunțe la sacou pentru a-și continua „recitalul”.

Nașul celor doi tineri este Mihai Pintilii, secundul de la FCSB care îl așteaptă să revină cât mai repede sub comanda lui și a principalului Toni Petrea.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele