Închisoarea nu e la fel pentru toată lumea. Cristi Borcea a primit permisie pentru a participa la botezul fiicei sale

Închisoarea nu e la fel pentru toată lumea. Cristi Borcea a primit permisie pentru a participa la botezul fiicei sale

Lotul condamnat în „Dosarul Transferurilor” a schimbat percepția românilor despre închisoare. Permisii, vizite feminine în spatele gratiilor, eliberări condiționate, lucrări științifice elaborate pe paturile suprapuse și în timp record, toate sunt elementele cu care oamenii care au păgubit bugetul de stat cu milioane de euro par să „dribleze” acum justiția.

Unul dintre cei care a mai ramas încă în închisoare este Cristi Borcea, fostul acționar al lui Dinamo. Desigur, termenul de „încarcerat” nu este tocmai potrivit pentru Borcea, cel puțin asta reiese dintr-un material publicat de wowbiz.ro azi. Omul de afaceri și-a lăsat soția însărcinată în una dintre vizitele conjugale, iar în weekend a fost eliberat din închisoare pentru a participa la botezul rodului iubirii din spatele gratiilor. Alături de Gigi Becali, cel care a fost nașul fetiței, Cristi Borcea a organizat și participat la ceremonia de creștinare.

6 ani și 4 luni de închisoare – aceasta e condamnarea primită de Cristi Borcea, după ce a fost găsit vinovat în Dosarul Transferurilor

1 an și 8 luni din totalul pedepsei a executat  până acum Cristi Borcea

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]