Ilie Năstase se gândește să EMIGREZE!** „Vând tot și nu mă mai întorc! Nu vreau să rup vreo mână sau un picior!” De ce a cedat Nasty nervos

Ilie Năstase a fost prins băut la volan și i s-a suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile, iar primul număr 1 mondial din istorie anunță ca aceasta ar putea fi picătura care a umplut paharul. Nasty spune că și-a acceptat pedeapsa fără probleme, dar că a reacționat nervos din cauza unui paparazzi, care încerca să imortalizeze momentul. "M-a oprit poliția, am suflat în fiolă și am fost la limita legii. N-am omorât pe nimeni, n-am călcat pe nimeni. Nu am făcut niciun scandal! Era un paparazzo care mă filma și i-am spus polițistului. Mi-au spus că nu au dreptul să intervină pentru că se află pe spațiu public și poate sa facă c
Ilie Năstase se gândește să EMIGREZE!** "Vând tot și nu mă mai întorc! Nu vreau să rup vreo mână sau un picior!" De ce a cedat Nasty nervos

Ilie Năstase a fost prins băut la volan și i s-a suspendat
permisul de conducere pentru 90 de zile, iar primul număr 1 mondial
din istorie anunță ca aceasta ar putea fi picătura care a umplut
paharul. Nasty spune că și-a acceptat pedeapsa fără probleme, dar
că a reacționat nervos din cauza unui paparazzi, care încerca să
imortalizeze momentul.

M-a oprit poliția, am suflat în fiolă și am fost la limita
legii. N-am omorât pe nimeni, n-am călcat pe nimeni. Nu am făcut
niciun scandal! Era un paparazzo care mă filma și i-am spus
polițistului. Mi-au spus că nu au dreptul să intervină pentru că se
află pe spațiu public și poate sa facă ce vrea.

Cred că plec definitiv din țară! Mă gândesc foarte serios să-mi
scot casa la vânzare și să nu mai vin deloc în România. Mai bine
plec eu decât să fac vreo prostie și să îi bat, sa rup cuiva vreo
mână, vreun picior. Prefer să cedez eu„, a spus Ilie
Nastase pentru www.sport.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro