Ilie Năstase, la întâlnire în mijlocul zilei! Unde a fost ex-numărul unu mondial împreună cu Ioana, soția sa | VIDEO&FOTO EXCLUSIV

Ilie Năstase (75 de ani) și soția lui Ioana (45 de ani) sunt în continuare foarte atașați unul de celălalt și fac toate eforturile pentru a menține vie flacăra iubirii.

Fostul mare tenismen Ilie Năstase și Ioana au avut o relație de tip „roller coaster”, cei doi fiind de multe ori în ipostaza în care părea că lucrurile între ei au ajuns la final. Dragostea pe care și-o poartă a ieșit, însă, la suprafață de fiecare dată, iar lucrurile par a fi mai mult decât așezate în acest moment.

Ilie Năstase și Ioana Năstase au fost surprinși de fotoreporterii ProSport când și-au petrecut o după-amiază împreună în una dintre zonele scumpe din București, unde s-au bucurat unul de compania celuilalt.

Ilie Năstase și Ioana, la „date” în mijlocul zilei

Ilie Năstase și soția lui Ioana au ales să își petreacă o zi însorită la o terasă de lux din Capitală, Paffos, din zona Băneasa. Au hotărât să nu fie însoțiți de prieteni pentru a se putea bucura pe deplin unul de compania celuilalt, ceea ce s-a și întâmplat.

Soții Năstase au lăsat impresia unor oameni relaxați pe tot parcursul întâlnirii, și se poate vedea cu ochiul liber că se simt în largul lor și că orice fel de tensiuni ar fi avut în trecut au dispărut acum complet din viața lor.

Ilie Năstase i-a acordat toată atenția partenerei lui de viață, cu toate că problemele urgente pe care le are de rezolvat nu i-au dat pace nici măcar în timpul „date-ului”. Fostul număr 1 ATP a fost nevoit să își verifice de mai multe ori telefonul, însă nu a zăbovit cu aparatul în mână, de fiecare dată, mai mult de câteva secunde. Soția lui, Ioana, s-a relaxat având în față un pahar de apă și, când și când, și-a aprins câte o țigară.

Cei doi sunt, cu siguranță, un exemplu perfect pentru cuplurile vechi, și în mod special pentru cele care în trecut au avut probleme în relație. Așa se fac adevăratele declarații de dragoste!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Satul în care clopotele unei biserici bat sub apă. Localitatea a fost inundată în urma apariției unui baraj
Mediafax
495 lei amendă pentru toți șoferii români care pleacă la drum noaptea, fără a verifica acest detaliu aparent banal
Cancan.ro
Planul secret al lui Ceaușescu. Cum erau organizate Trupele de Securitate în ultimele săptămâni din 1989
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O turistă a cerut ouăle mai bine făcute, iar ospătarul i-a lăsat un mesaj neașteptat pe bon. „Am crezut că e o glumă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Se poate face dragoste într-o zi de doliu național?
Râzi cu lacrimi
Câtă apă există pe Pământ?
Descopera.ro
Lovitură pentru Teodora Becali! Decizia luată de Tribunalul Constanţa în dosarul care o vizează pe fiica patronului FCSB
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Ești oprit în trafic pentru că ai fi lovit un pieton? S-ar putea să fii victima unei înșelătorii
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
Cât costă o noapte la hotelul lui Cristiano Ronaldo din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania