Maria Iordănescu se mărită! Gigi Becali, nașul fiicei lui „Tata Puiu”. „M-a rugat să o cunun!” Condiția pusă de patronul FCSB + Cum arată viitorul soț | GALERIE FOTO

Maria Iordănescu se mărită! Gigi Becali, nașul fiicei lui „Tata Puiu”. „M-a rugat să o cunun!” Condiția pusă de patronul FCSB + Cum arată viitorul soț | GALERIE FOTO

Maria Iordănescu s-a logodit cu iubitul ei în urmă cu aproape trei luni, iar cei doi și-au găsit deja nași de cununie.

Maria, fiica lui Anghel Iordănescu, i-a spus „da” iubitului ei în luna mai a acestui an, în timp ce se aflau în vacanță, iar tânăra a început deja pregătirile pentru marele eveniment.

Sfătuită de membrii familiei sale, Maria Iordănescu l-a contactat pe Gigi Becali, patronul FCSB, și i-a cerut acestuia să o cunune.

Gigi Becali, ales să îi fie naș de cununie Mariei Iordănescu

Gigi Becali a dezvăluit că a acceptat ca el și Luminița, soția sa, să o cunune pe Maria Iordănescu, dar cu o condiție. Latifundiarul din Pipera va merge alături de fiica lui Anghel Iordănescu și iubitul ei la Biserică și la petrecerea organizată acasă, dar nu și la restaurant și a explicat de ce.

„M-a rugat Maria a lui Iordănescu să o cunun. I-am zis că eu o cunun, dar doar la Biserică și acasă. Atât! Eu nu merg la petrecere. Nu e că nu vreau, dar eu nu mai ascult muzică. Nu pot! Se întâmplă în sufletul și trupul omului și nu pot să suport muzica”, a spus Gigi Becali pentru Pro X.

Maria Iordănescu și logodnicul ei

Maria Iordănescu lucrează în televiziune

Maria, fiica lui Anghel Iordănescu, a absolvit Academia de Studii Economice din București, a urmat cursurile unei școli de televiziune și este fascinată de sportul rege. După scurte colaborări cu diverse televiziuni de sport din România, Maria a acceptat propunerea de a prezenta știrile din sport de la Prima TV.

Maria nu este singurul copil al lui Anghel Iordănescu (71 de ani). Fostul selecționer al echipei naționale a României îi mai are pe cei trei băieți Edward (43 de ani), Andrei și Alexandru.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]