Ghiță, de la baschet la televiziune

Redactor:
Marius Hutu
Ghiță, de la baschet la televiziune
  • Publicat:
  • Actualizat:

După succesul înregistrat în sport cu echipa masculină de
baschet CSU Asesoft Ploiești, alături de care s-a aflat încă de
când aceasta era în Divizia B, afaceristul Sebastian Ghiță intră pe
piața media, preluând managementul RTV.

Patronul celei mai bune echipe din baschetul românesc din
ultimii șapte ani (7 titluri naționale, 6 Cupe ale României și
câștigătoarea FIBA Europe Cup), Sebastian Ghiță a mai făcut un pas
decisiv, dar pe piața media. Tânărul om de afaceri (32 de ani) va
conduce managementul Realitatea Media și susține că va investi 75
de milioane de euro în următorii cinci ani în grupul controlat de
Sorin Ovidiu Vântu.

„Acționarul își vede de proprietate, acțiuni, iar Asesoft de
performanța managerială. Societatea Realitatea Media, ca entitate,
va rămâne la fel. Treaba mea este strict pe zona economică”, a
declarat Ghiță pentru Mediafax. Problema e că Realitatea poate
pierde obiectul muncii după ce, ieri, CNA a amânat decizia privind
prelungirea licenței de emisie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața

Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar

Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!

Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele