FOTO Proba de „divorț” a lui Zicu?** MOTIVUL INCREDIBIL pentru care a fost părăsit de Lavinia Pârva

Chiar dacă este golgheterul la zi al Ligii 1, Ianis Zicu nu traversează momente prea bune în viața personală. Machidonul a primit o lovitură sub centură, după ce a fost părăsit de iubita sa, cântăreața Lavinia Pârva.
FOTO Proba de "divorț" a lui Zicu?** MOTIVUL INCREDIBIL pentru care a fost părăsit de Lavinia Pârva

Chiar dacă este golgheterul la zi al Ligii 1, Ianis Zicu nu
traversează momente prea bune în viața personală. Machidonul a
primit o lovitură sub centură, după ce a fost părăsit de iubita sa,
cântăreața Lavinia Pârva.

Aceasta a declarat că l-a părăsit pe jucătorul lui Poli din
cauza distanței și a faptului că timpul petrecut împreună era
foarte limitat.

„El a venit în viața mea într-un moment în care altele
erau prioritățile și nu eram focusată să mă avânt într-o relație.
N-am refuzat totuși să ies cu el și să încercăm să fim un cuplu și,
până la un punct, a mers, apoi eu m-am concentrat prea mult pe ce
aveam de făcut și am scăpat din vedere că am un iubit.

Era o relație la distanță, noi eram doi oameni extrem de
ocupați. El e pe val acolo la Timișoara și eu am aici mult de
muncă, ne neglijam unul pe celălalt și așa mai bine am pus
punct”
, a declarat Lavinia pentru revista Story.

Se pare însă că Lavinia a ales să fie diplomată și nu a vrut să
dezvăluie adevăratul motiv al „rupturii” de Ianis. Surse apropiate
cântăreței susțin că aceasta îl bănuia pe Zicu de infidelitate și
că aceasta a „luat foc” în momentul în care a văzut pozele cu
iubitul ei și cu Marica uitându-se lung după două tinere într-un
Mall din Bosnia.

Aceasta pare să fie picătura care a umplut paharul, fosta
componentă a trupei Spicy simțindu-se de-a dreptul umilită în
momentul în care a văzut pozele.

ProSport îți prezintă mai jos pozele care au dus la despărțirea
Laviniei de Ianis:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]